Roxanne (2013)

Roxanne (2013)

Regia: Valentin Hotea
Scenariul Valentin Hotea, Ileana Muntean
Distributia: Serban Pavlu, Andrei Vancica, Mihai Calin, Diana Dumbrava, Corina Moise, Valeria Seciu, Anghel Damian

Vorbeam ceva vreme in urma despre mana buna a Adei Solomon, mana buna care se dovedeste a fi profesionalism solid format, intovarasit de o intuitie ascutita. Ada Solomon simte care este cartea pe care sa mizeze.

Este si cazul optiunii pentru proiectul acestui film. S-a oprit asupra lui si produsul final pe care ni-l ofera acest octombrie capricios este un film bun!!!

Bun atat datorita scenariului rupt din viata noastra de zi cu zi, din experiente aparent banale, dar in fapt incarcate de semnificatii de tot soiul – de la cele politice-sociale, pana la cele filozofice-psihologice, dar bun si datorita manierei in care spectatorul este implicat cinematografic in poveste. Cursiv, inteligent motivat, subtil emotionant, plastic incadrat, impregnat  cu o doza echilibrat-necesara de umor amarui si interpretat cu mult talent si empatie.

Umor amarui pentru ca in opinia mea scanteia care starneste focul acestui film este o oarecare “criza de varsta” a personajului principal, Tavi Ionescu. Nu pentru ca ar fi ceva umor in criza de varsta neaparat, nici vorba, insa eliberarea, iesirea din criza, implica musai si nitel umor si autoironie si autocunoastere si limpezire. Si chiar mi s-a confirmat aceasta parere, in cadrul conferintei de presa, cand Serban Pavlu a amintit despre o opinie identica a unei alte persoane :). De ce o criza de varsta? Pentru ca exista o poveste veche si trista, anterioara anului ’90, o durere si o intrebare sedimentata si prost cicatrizata. O cicatrice zgandarata de o maturitate inca “neasezata”: Tavi nu este inca casatorit, nu isi are inca propria familie si mu este hotarat sa faca pasul, nu are  copii (prin comparatie cu fosta iubita si cu amicii sai), ba, pe deasupra, se confrunta si cu grija traumatica pentru mama sa aflata la debutul unui Altzheimer.

In pragul varstei de patruzeci de ani, Tavi vrea sa stie adevarul si de multe ori adevarul iti cam zguduie existenta. Piesa Roxanne de la Police, dedicatie muzicala facuta iubitei sale Roxana, la postul de radio ostracizat in “iepoca de aur” Europa Libera (printr-o scrisoare, cum altfel), in anii liceului-studentiei, l-a dus pe Tavi in vizorul si ancheta securitatii. Si numai prin consultarea dosarului sau la CNSAS – adevarul poate iesi la lumina: cine a fost tradatorul? Numai ca, asa cum se spune “ai grija ce-ti doresti”, dorinta lui Tavi declanseaza miezul tare al povestii. Vechi adevaruri nespuse, indelung ascunse, vor iesi la lumina si vor limpezi trecutul si mai ales prezentul, pentru fiecare dintre personaje.

Multi dintre romani au trecut prin aceste experiente, multi si-au aflat « binevoitorii » care le-au zdruncinat existenta, uneori cu urmari tragice, multi au iertat poate, insa ranile trebuiesc oblojite si vindecate, pentru a nu afecta colateral si pe cei nevinovati. Si personajele acestui film bun, repet, bun, intra in final in etapa de vindecare, recastigandu-si linistea si pana la urma, umanitatea. Si poate ca si intelepciunea :).

O poveste contemporana, asezata pe valori traditionale: adevar, minciuna, tradare (asta nu e valoare :), dar e tot o traditie, ca si gelozia de altfel), familie, iubire, prietenie … responsabilite pentru educatia copiilor …cereri … taxe …

Daca tot am asternut pe display cuvantul “gelozie”, pentru ca acest sentiment atat de frecvent uman a fost cauza tradarii in contextul acestei povesti, este de gandit asupra faptului ca adesea, tragedii mai mari sau mai mici, dar tragedii … au fost declansate de … o banala gelozie! Si mai devreme sau mai tarziu, vine “nota de plata”!

Scris cu multa empatie si pus in opera cu aceeasi simtire, filmul reprezinta implinirea intregii echipe. Scris viu si colorat (ca limbaj si ca tuse de umor), cu multa intelegere a naturii umane si a cutumelor sociale si transpus in cadre cinematografice care implica alaturi de personaje si mediul de viata al acestora, filmul are o simplitate elaborata si elaborata cu multa eleganta.

Serban Pavlu (pe care l-am apreciat in “Toata lumea din familia noastra”) desfasoara o gama larga de sentimente si stari (uneori greu de inteles si acceptat – dar firesti pentru tipul reprezentativ) si se dovedeste un actor complex! Alaturi de el, sta Jeminy al sau – Andrei Vancica – simpatic si dezinvolt – linear-natural si egal cu prietenul vechi al multora dintre noi (care poate ne-a tras clapa uneori 🙂 ). Mihai Calin are si el un rol complex si reuseste sa ne faca sa intelegem motivatiile personajului sau si constructia psihologica al tradarii. Dincolo de cuvinte (putine si stapanite), Diana Dumbrava creioneaza si ea portretul complicat al unei tipologii speciale si greu de analizat: poate ca eroina a renuntat de teama la relatia cu Tavi, poate a accesat relatia cu un reprezentat de marca si de viitor al unei caste sociale superioare –  numai din interes imediat si apoi pentru o  cursa lunga de viata, poate a fost sincera? In orice caz, tensiunea sub care traieste este bine evidentiata, printr-un joc interiorizat la extrem.

O binecuvantata intalnire pe ecran cu marea actrita Valeria Seciu! Cateva cuvinte, cateva gesturi, cateva priviri goale si cateva priviri lacome aruncate prajiturilor (pe care le apuca cu mana – anuland serviciul linguritei si pe care le savureaza concentrat cu inghitituri mari), un rol dramatic si o lectie de actorie!

Corina Moise, de o frumusete exotica, percepe exact tonalitatea de interpretare a prsonajului sau, pe care il incarca masurat dramatic si masurat cu speranta unui viitor alaturi de cel pe care il iubeste si pe care nu il paraseste, ci ii lasa spatiu de gandire si regasire.

Si un tanar actor, Anghel Damian, inca student, descendent al unei familii de cineasti. A castigat premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul International CinemaIubit 2011, pentru rolurile din scurt-metrajele <Lumea se descompune in fapt>, <Titan> si <Ce ai?> Aduce pe ecran prospetime si exact tipologia acelui segment de adolescenta contemporana crescuta intr-un cuibusor bogat, pretentios, fara alte griji decat „cuceriri”, masini de lux … un segment in care am insa incredere … care stiu ca se trezeste si invata sa isi asume responsabilitati.

“Roxanne” a avut premiera mondială pe 16 august, în secţiunea competițională “Cineasti del presente” din cadrul Festivalul Internațional de Film de la Locarno.  În avanpremieră în România, ”Roxanne” a fost proiectat la Festivalul Internațional de Film Anonimul, de la Sfântu Gheorghe.

Un film bun pe care vi-l recomand! Din 11 octombrie este in cinematografe!

Nota: 8/10

[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=IJryD9TKbJ0 ‘]