Mademoiselle de Joncquières (2018)
Regia: Emmanuel Mouret
Distribuția: Cécile de France, Edouard Baer, Alice Isaaz, Natalia Dontcheva, Laure Calamy
‘Mademoiselle de Joncquières’ (sau ‘Lady J.’ cum a fost titlul distribuit în limba engleză, ferindu-ne de dificultățile ortografiei franceze), filmul realizat în 2018 de Emmanuel Mouret a fost o surpriză plăcuta. Mărturisesc că nu văzusem niciun film al regizorului francez și că am fost puțin reticent citind că este vorba despre o poveste galant-romantică din secolul 18, adaptare liberă a unui roman al lui Diderot. Prezența în distribuție a lui Cecile de France, actriță care îmi place, pe cât de frumoasă pe atât de inteligentă, m-a convins să văd filmul. M-am așezat în fața ecranului pentru ea, m-am ales cu mult mai mult.
Marchizul de Arcis (Edouard Baer) este unul dintre acei bărbați ai secolului său care au inspirat personajul lui Don Juan, afemeiatului cuceritor serial de inimi feminine. Madame de la Pommeraye (Cecile de France) este o văduvă frumoasă și inteligentă, care cedează farmecelor cuceritorului pentru a fi abandonată când acesta se plictisește și trece la următoarea țintă. Împreună cu prietena și confidenta ei Lucienne (Laure Calamy), ea concepe un plan de răzbunare care le implică pe Madame (Natalia Dontcheva) și Mademoiselle de Joncquières (Alice Isaaz), mamă și fiică, nobile scăpătate obligate să practice prostituția. Conflictele și intrigile personajelor din nobilime provoacă suferință celor subordonați, dar consecințele vor fi plătite de toți.
Care sunt secretele reușitei acestei versiuni a poveștii lui ‘Mademoiselle de Joncquières’? În primul rând trebuie menționată cinematografia. Atât peisajele din natură cât și interioarele sunt compuse cu stil și atenție la detalii, amintind picturile barocului târziu. Gama coloristică este superbă, iar costumele se încadrează în peisaje și în interioare. Emmanuel Mouret nu a urmărit neapărat autenticitatea, costumele și decorurile fiind mai mult o reprezentare a felului în care ne imaginăm secolul 18 francez dinainte de revoluție decât o reconstituire istorica. Și-a scutit personajele de portul perucilor care era cam obligatorii în acea vreme și l-a lăsat pe Edouard Baer să poarte o barbă care aparține secolelor dinainte și după cel de-al 18-lea. Personajele sunt însă autentice prin felul în care se mișcă și în special în care vorbesc.
Preluând de la Diderot și de la alți autori ai Secolului Luminilor dialogurile, scenariștii au reușit să creeze o ambianță elegantă și expresiva. Interpretările actoricești sunt toate excelente, și singurul reproș pe care l-aș aduce scenariului și producției este slăbiciunea celor doua personaje feminine din ‘clasele inferioare’ – Madame și Mademoiselle de Joncquières. Ele ar trebui să furnizeze contrapunctul realist al vieții de basm pe care o duce nobilimea, descriind prăpastia economică și socială care a fost cauza principală a Revoluției Franceze. Nu au la îndemăna suficient timp de ecran și nici text de aceiași intensitate și calitate ca restul personajelor. Pe Alice Isaaz, frumoasa și talentata tânără actriță care o interpretează pe Mademiselle de Joncquières o vom reîntâlni în mod sigur în multe filme în viitor, și sper că ele vor fi cel puțin de calitatea acestuia.
Nota: 8/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, Cinemagia.ro)
