Enfants du hasard (2017) – Children of Chance
Regia: Thierry Michel, Pascal Colson
Scenariul: Thierry Michel, Pascal Colson, Christine Pireux
Producator: Les Films de la Passerelle
Prezentat in cadrul Festivalului de film Documentar si pentru Drepturile Omului – OneWorld Romania – editia a 11-a – 2018
Cu multa placere si apreciere am vizionat acest film, indelung aplaudat la final, de un public numeros.
Un film intelept si sensibil, dar in aceeasi masura, extrem de realist, pentru ca se apleaca asupra unor teme “la ordinea zilei” in Europa zilelor noastre, respectiv integrarea sociala a membrilor comunitatilor multietnice printr-un program de educatia scolara bine armonizat cu starea si nevoile de integrare si devenire in viata a copiilor din aceste comunitati.
In plus, as mai adauga alaturi de cuvantul “educatie” si pe acela de “pedagogie”, pentru ca un adevarat pedagog, “dascal” l-as numi – folosind un termen mai arhaizat, dar mai cuprinzator din punctul meu de vedere, in atare situatie, are un dar special, de fapt mai multe daruri. Prin aceste calitati cu care l-a daruit natura si pe care le-a slefuit viata, dacalul devine un model de incredere si demn de urmat pentru elevi. El este calm, “este echidistant față de toți elevii, nu are prejudecăți, are răspuns la toate întrebările elevilor, nu greșește niciodată, este foarte ordonat, liniștit, adică un om mult mai bun decât majoritatea oamenilor”.
Cu mult simt psihologic, istetime cinematografica si sesisibilitate umana, scenaristii-regizori ne aduc in fata ochilor, sufletului si mintii, elevii anului terminal (clasa a sasea) din ciclul primar al scolii din Cheratte.
In ultima vreme cinematografia (prin scenaristi si regizori) artistica si documentara s-a aplecat asupra zonelor europene (Franta, Germania, Belgia), unde s-au asezat de curand sau de doua-trei generatii, emigranti est-europeni si din Orientul Mijlociu, multi dintre ei de religie musulmana. Acestia au fost impinsi sa emigreze din cauza condiilor economice, in principal.
Cheratte este o veche asezare miniera situata in regiunea valona a Belgiei, in apropiere de Liége. Aici si-au gasit locuri de munca, prin anii ’60, multi imigranti de origine turca si de religie musulmana, in complexul minier Hasard, care a reprezentat o “sansa” pentru ei, copiii lor si nepotii lor de astazi. Si-au conservat limba, obiceiurile si isi petrec concediile in Turcia, pentru ca generatia tanara sa isi cunoasca radacinile. In felul acesta insa, lumea se ingusteaza pentru copii, intr-un fel se limiteaza si se inchide in jurul comunitatii lor. Partial, un fapt de nedorit, caci acesti tineri trebuie sa creasca si sa gandeasca la nivel integrativ si pana la urma, la nivel planetar, fiecare gasindu-si locul potrivit indiferent de extractia lor identitara, dar bineinteles, intelegand cum sa o fructifice in devenirea lor de oameni maturi.
Si iata ca figura luminoasa a invatatoarei copiilor din clasa a sasea, Brigitte (cate astfel de Brigitte mi-as dori si in Romania) este aceea care cu multele sale calitati de dascal, enumerate mai sus, porneste din prima zi de scoala si pana in ultima, sa-i slefuiasca si sa-i pregateasca pe acesti elevi de 11-12 ani, pentru examenul final de absolvire si pentru urmatorii pasi in viata care ii asteapta.
Si o face cu multa seriozitate, atentie, daruire si cu o infinita rabdare si un simt al umorului cu totul special, ba chiar autoironic.
Ii ajuta sa invete, sa-si insuseasca materia din curricula, dar mai presus de orice, le deschide mintea, ii ajuta sa inteleaga cine sunt, de unde vin, ce-si doresc pentru viitorul lor, care le sunt calitatile si pe ce pedale sa insiste pentru a si le valorifica. Momente pline de umor sunt cele in care invatatoarea le propune tema “ce este dragostea” si raspunsurile copiilor sunt extraordinare.
Momente deosebite sunt acelea in care invatatoarea le propune teme precum “cum poti raspandi pacea printre oameni” si raspunsurile copiilor sunt cu mult mai inteligente decat ale unor persoane adulte. Copiii spun “respectandu-i pe ceilalti, pe fiecare in parte. Pentru ca Dumnezeu ii iubeste la fel pe toti.”
Tematici, actiuni, excursii… Brigitte le deschide mintea, ii ajute sa isi exprime ideile si sentimentele, sa gandeasca liber.
Si in permanenta tine legatura cu parintii, le cunoaste limitele, greseleli de educatie, necazurile, asteptarile si cu multa diplomatie, incearca sa le sugereze corectiile necesare. Si in legatura cu acest lucru – sunt cel putin trei momente ale interactiunii dascal-parinte, cu urmari benefice asupra rezultatelor scolare si emotionale ale copiilor.
Vizita in complexul minier vechi de la Hasard, reprezinta pentru copii o lectie de viata. Conditiile grele de munca, moartea pandind la fiecare pas, povestile bunicilor care i-au intovarasit in aceasta excursie… momente de mare emotie.
Elementele de educatie religioasa nu lipsesc, se vorbeste despre Coran, despre preceptele invataturii islamice, dar se vorbeste si despre valurile de atacuri teroriste din Franta si din Belgia si despre politicile de amagire privind acel Allah Akbar.
Se vorbeste despre momentele cele mai fericite din familii, dar si despre faptul ca fiecare trebuie sa se deschida si sa nu se limiteze numai la “noi cu noi si numai intre noi”.
Se vorbeste despre problemele actuale ale omenirii, despre fricile copiilor… sa nu fie chinuiti, sa nu fie nefericiti, sa nu se sinucida … toate problemele omenirii pe umerii fragili ai lor…
Ce-si doreste fiecare copil sa devina, ce profesiune vor, catre ce se vor indrepta? Pentru ce viata se vor pregati… din nou, momente emotionante si pline de umor. Unul dintre copii vrea sa devina paleontolog (in urma vizitei intr-o pestera), astfel incat Brigitte il incurajeaza “foarte bine, pana atunci si eu voi ajunge o relicva” 🙂 .
Un film plin de intelepciune si umor, repet.
Examenul final, un singur copil nu reuseste sa absolve, va repeta anul, dar Brigitte ii va fi din nou alaturi si il va ajuta.
Copiii se bucura de reusita lor, la fel si parintii, la fel si invatatoarea Brigitte.
Pentru acesti copii incepe o noua poveste, dar vor ramane prieteni.
Trebuie sa subliniez faptul ca fiecare copil este singular in felul sau, sunt extrem de simpatici, de naturali, de “colaborationisti” intru devenirea lor; unii sunt chiar frumusei, unii sunt chiar mici smecherasi (in limite acceptabile), unul este extrem de hotarat (micul Lucas – pare a fi francez-francez – se trage din familie de macelari si isi doreste sa ajunga urmatorul macelar din Cheratte) si toti isi iubesc si respecta invatatoarea. Pentru ca Brigitte ii iubeste si ii respecta. Si am pe undeva banuiala ca echipa de realizatori ai acestui minunat film, la fel – ii iubeste si ii respecta ape eroii acestui “Enfants du Hasard”
“Chapeau bas” pentru realizatorii acestui film de nota 10!.
Aici puteti urmari un interviu cu regizorul Thierry Michel.
Si aici, o nota biografica a regizorului.
