Ocean’s Eight (2018)
Regia: Gary Ross
Scenariul: Gary Ross, Olivia Milch
Distribuţia: Sandra Bullock, Cate Blanchett, Anne Hathaway, Rihanna, Dakota Fanning, Helena Bonham Carter, Katie Holmes
Un membru al familiei Ocean, o lovitura pusă la cale după un plan surprinzător, un grup de infractori, un twist spectaculos și o distribuţie impresionantă. Pe scurt, ingredientele care au dus la succesul trilogiei Ocean’s (11, 12 și 13) și pe care ni le-am fi dorit cu toţii in ultimul film din această serie. Din păcate, Gary Ross (scenarist și regizor) scoate din ecuaţie tocmai twistul, servindu-ne un film monoton căruia pare sa-i fi tăiat la montaj finalul uluitor.
Este un talent acela de a avea actori (sau figuranţi precum Heidi Klum, Șarapova, Serena Williams, Kim, Kendall și Kylie), buget, decor și toate celelalte lucruri care fac un film bun, dar care sunt costisitoare și să o dai în bară cu scenariu (pentru care nu există limite).
Începutul filmului sclipește precum diamantele din colierul Toussaint (scena din magazinul de cosmetice sau soluţia găsită de protagonistă pentru a închiria camera de hotel) iar replicile au un umor dătător de sperenţă. Pe parcurs însă, aţa se albește tot mai mult și publicului îi este dat să înghită găluște din ce în ce mai mari. În final, te intrebi dacă nu cumva scenaristul a adormit cu capul pe tastatură înainte să dea lovitura de graţie, iar pisica a apăsat tasta Enter și scenariul (incomplet) a fost trimis producătorilor.
Umorul, ritmul alert impus de un montaj dinamic, distribuţia și scenografia ne pot convinge să îi acordăm filmului o șansă. Cu siguranţă nu ne vom plictisi, iar dacă așteptările noastre nu sunt foarte mari, avem șanse să plecăm bine dispuși din sala de cinema.
Dacă însă ne dorim un scenarist fără pisică, putem oricând revedea Ocean’s 11-13 în care distribuţia era glazura, nu baza filmului.
Nota: 6.5/10