A Real Pain (2024) – Durere profundă
Regia: Jesse Eisenberg
Distribuția: Kieran Culkin, Jesse Eisenberg, Olha Bosova
Genul de filme căruia aparține ‘A Real Pain’ (2024), al doilea film cu care Jesse Eisenberg se afla (și) în spatele camerei de filmat, este foarte cunoscut în Israel. Excursiile în Polonia și alte țări din Europa unde au avut loc episoade ale Holocaustului, incluzând vizite în lagărele morții, cimitirele evreiești și rămășițele ghettourilor sau cartierelor în care au trăit evreii înainte de al doilea război mondial sunt experiențe frecvente și până acum câțiva ani reprezentau și un fel de ritualuri de maturizare ale tinerilor din Israel, fiind sprijinite și organizate de licee. Cinematografia israeliană a reflectat și ea astfel de experiențe ale confruntării cu continentul unde s-au petrecut ororile Holocaustului prin filme documentare și de ficțiune (două doar în ultimul an). Am fost deci foarte curios să văd filmul lui Jesse Eisenberg, deoarece am înțeles că este și un fel de road movie, descriind o astfel de călătorie, plecând însă din Statele Unite, cu participanți evrei americani. Comparația este foarte interesantă, chiar dacă ‘A Real Pain’ deplasează în multe momente atenția spectatorilor spre drama de familie.
David și Benji sunt doi veri, născuți la câteva zile distanță, crescuți împreună sub influența covârșitoare a bunicii, supraviețuitoare a Holocaustului, imigrată în America imediat după război. Cine a avut o asemenea bunică care a însemnat la fel de mult sau mai mult decât părinții (eu da!) știe că personalitatea ei îi vă însoți pe eroi de-al lungul vieților lor. Când bunica moare, le lasă moștenire niște bani pentru o călătorie în Polonia, în locurile de unde ea fusese izgonită cu multe decenii în urmă. Călătoria în care se îmbarcă îi va confrunta cu memoria Holocaustului, dar și cu o Polonie foarte transformată în care ororile istoriei sunt lăsate în urmă la bine sau la rău, cu colegii de grup care sunt și ei (cu o excepție) evrei din a doua sau a treia generație de imigranți, și mai ales cu ei înșiși și relațiile dintre ei. Desi crescuți împreună, cei doi veri sunt cât se poate de diferiți. David este un hitech-ist căsătorit, are un copil, a reușit profesional dar pare să aibă dificultăți de a-și crea relații cu cei din jur. Benji este comunicativ și extrovertit, își face cu ușurință prieteni, dar exuberanța lui ascunde eșecuri, căutări rămase fără răspunsuri și traume, inclusiv o încercare de sinucidere.
Kieran Culkin interpretează formidabil rolul lui Benji, în timp ce Jesse Eisenberg își asumă cu reținere și maturitate rolul lui David. Polonia este filmată frumos, cu un fel de estetică superficiala, așa cum este văzută o țară prin ochii turiștilor ocazionali. Dincolo de imaginile frumoase și de unele pasaje de un comic de bun gust, cu ironii la adresa micilor conflicte turistico-culturale, mocnește drama. Am bănuiala că pentru Jesse Eisenberg este vorba despre un film personal și asta nu doar deoarece este și autorul scenariului. În foarte multe dintre familiile evreiești Holocaustul este o prezență permanentă, se află întotdeauna în fundalul experiențelor de viață și al relațiilor de familie, chiar dacă este vorba despre a doua sau a treia generație. O călătorie cum este cea pe care o fac eroii filmului este o ocazie de a se confrunta cu această istorie atât de traumatică, dar nu raspunde la toate întrebările. Așa se întâmplă și în film. David și Benji trăiesc intens vizitele în lagărele morții sau în cimitirele unde fuseseră îngropați strămoșii, în timp ce casa bunicii nu le spune prea mult despre cei ce trăiseră acolo. Mesajul transmis de bunica care supraviețuise Holocaustului fusese poate că ceea ce contează sunt solidaritatea și relațiile de familie dintre ei. Revanșa istorică constă în continuitatea vieții în lumea de după războaie.
Nota: 7/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
