Non-Stop (2014)

Non-Stop (2014)

Regia: Jaume Collet-Serra
Scenariul: John W.Richardson, Christopher Roach, Ryan Engle
Distributia: Liam Neeson, Julianne Moore, Scoot McNairy, Michelle Dickery, Omar Metwally, Corey Hawkins, Lupita Nyong’o

Ca sa o spun pe cea dreapta, nu m-am asteptat nicio clipa ca acest NON STOP sa imi ofere atata satisfactie. Poveste, caractere, ritm, tensiune, mister, suspans, interpretare, scenografie, cinematografie … toate acestea m-au tinut intepenita in scaun, captiva … intr-o sala surprinzator de plina cu spectatori la fel de cuceriti ca si mine.

Pornisem atrasa de numele unuia dintre actorii mei preferati, Liam Neeson si am sfarsit prin a aprecia ansamblul unui mecanism  bine pus la punct, un angrenaj care fara a excela in originalitate, reuseste sa functioneze in parametrii superiori. Pentru ca desfasoara planuri complicate, dar sustenabile prin suporturile psihologice ale comportamentului uman in cazuri de forta majora, pentru ca  liantul politic care leaga povestea este just ales si functioneaza credibil si pentru ca toata actiunea, plina de situatii tensionate se desfasoara inteligent, in fata ochilor spectatorului care are senzatia ca participa activ, fizic si psihic la descalcirea firelor unui ghem dramatic.

Toate tarele constructiei umane par a-si gasi adapost in cateva dintre personajele “rele”: lacomie, prostie, perversitate, tradare … toate tehnologiile sofisticate de varf par a-si da mana pentru a veni in sprijinul celor care vor sa demonstreze ca “nu exista control”, ca acesta “e doar o iluzie”, ca “lumea o schimbi cu sange, nu cu vorbe!”, ca “securitatea e o mare minciuna, este un esec, esecul vostru!”.

Pentru ca la bordul avionului 767, ofiterul de securitate a zborului, Bill Marks (fost politist NYPD, cu grave antecedente – si constant prezente … alcoolul fiind unul dintre aceste necazuri) se confrunta deasupra Atlanticului, in cursa dintre New York si Londra, cu doi dusmani. Unul interior, propria sa persoana, propriile sale slabiciuni, propria sa dezabuzare rutinata si unul exterior, entitatea necunoscuta, un pasager aflat in avion  si care ameninta, pe frecventa federala, cu uciderea, la fiecare 20 de minute a cate a unei persoane. Miza aparenta: depunerea uriasei sume de 150 milioane dolari intr-un anumit cont indicat. Miza reala … surpriza, cu multa tensiune … devoalata mult mai tarziu!

Scenariul si regizorul se joaca foarte abil cu mintile noastre puse la grele incercari si manipuleaza inteligent secretul acelor filme care se desfasoara contracronometru, cu multe personaje implicate, intr-un spatiu redus, cu nenumarate banuieli, cu abaterea atentiei spectatorului catre false certitudini, cu efecte vizuale bine balansate in economia andrenalinei care se acumuleaza secventa cu secventa! Si unul dintre aceste efecte vizuale, bine gandit si orchestrat o reprezinta maniera prin care spectatorul ia la cunostinta de corpusul mesajelor telefonice schimbate intre Bill Marks si necunoscutul terorist. Si poate ca tocmai cuvantul scris este acela care – plutind pe ecran, strans ritmat emotionant, stresant si concludent – ne ofera noua, spectatorilor, o doza suplimentara de adrenalina!

Si nu lipsit de importanta este si faptul ca, din cand in cand, aceeasi vinovati, scenaristii si regizorul apasa si pe supapa decompresiei, arunca cate o replica incarcata de umor. Mergeti la film si va veti bucura si de aceste intruziuni pline de seva umoristico-satirica.

Asa cum veti fi extrem de cuceriti de actiune, de scenografie, de cinematografia semnata de Flavio Martinez Labiano, de coloana sonora semnata de John Ottman.

Si ca intotdeauna, trebuie sa recunosc calitatea deosebita a Mapelor de Presa puse la dispozitie de Media Prod Distribution, care vin cu informatii bogate si inedite, in spujinul si spre delectarea cinefililor.

Si ca intotdeauna, poate spre disperarea 🙂 unor cititori ai blogului nostru, nu ma pot retine si citez din mapa de Presa a acestui film.

<<Producătorul spune că Neeson are credibilitate într-un astfel de rol neînfricat, pentru că fostul pugilist are un fizic impunător, pe măsura talentului său de a livra replicile, iar vulnerabilitatea pe care o exprimă este pe placul publicului şi potrivită acestui gen de personaje. „Liam este genul de actor pe care publicul îl susţine din clipa în care apare pe ecran. Spectatorii îşi doresc ca el să reuşească şi să nu pătimească. Îşi doresc ca el să fie ferit de rele şi să-i doboare pe răufăcători. Marks îi va purta într-o aventură şi vor simţi panica lui, neştiind ce să facă şi cui să ceară ajutor. Iar, când ajunge la o soluţie, ne dăm seama cât de priceput şi ager e, şi asta transformă filmul într-o experienţă cinematică excepţională.”>>

<<Regizorul a apreciat aspectele psihologice ale scenariului, explorarea comportamentului uman într-un spaţiu restrâns. „Sunt un mare fan al filmelor precum Crima din Orient Express, în care nişte oameni călătoresc împreună şi fiecare are un plan al său. Non-Stop este asemănător, din perspectiva că în avion cunoaştem nişte oameni despre care nu ştim cine sunt şi ce interese au.”>>

<<Neeson vorbeşte admirativ despre contribuţiile regizorului spaniol pe platou. „Jaume este un regizor pasionat. Cunoştinţele sale despre camera de filmat şi despre mecanismele realizării unui film sunt fenomenale.” Pe lângă cunoştinţele tehnice, Neeson apreciază sensibilitatea regizorului. „Jaume simte pulsul adevărului în interpretarea actorilor cu care lucrează. Simte nuanţele şi ştie când trebuie plusat şi când trebuie domolit, astfel transmite informaţia foarte concis. Întotdeauna mi-a plăcut să lucrez cu el.”>>

Vorbind despre scenografie si intelegand ca actiunea se deruleaza 99% din timp in habitatul strict al aeronavei, spectatorul poate ca nu intelege cate probleme specifice se pun in fata echipei de realizatori pentru a oferi spatiu adecvat de miscare atat pentru actori cat si pentru echipamentul tehnic si servantii lui si de cata inventivitate a dat dovada Alexander Hammond (scenograful) alaturi de toti cei raspunzatori de productie. Aceeasi Mapa de Presa devoaleaza multe dintre „gaselnitele” ingenioase si va citez doar un mic „secret”: <<După ce le-a oferit loc să respire echipajului şi actorilor, Hammond s-a folosit de un truc vizual ca să pară că avionul are dimensiuni standard. „Am pus lumini în podea, iar asta comprimă spaţiul, vizual. Aşadar, când te uiţi la culoar, ochiul se concentrează pe dunga de lumină şi te face să crezi că spaţiul este mai mic decât e în realitate.” – explică scenograful.?>>

In incheiere, scuzati-mi din nou hotararea cu care va trimit la film, dar o fac, pentru ca sunt convinsa ca in sinea voastra, cei care veti merge in sala de cinema la „NonStop”, imi veti impartasi entuziasmul.

Nota: 8.5/10

[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=jiHDJ19A3dk’]