Picnic at Hanging Rock (1975)
Regia: Peter Weir
Distribuția: Rachel Roberts, Anne-Louise Lambert, Vivean Gray
Re-văd foarte rar filme. Am făcut astăzi o excepție, revăzând după aproape jumătate de secol ‘Picnic at Hanging Rock’, filmul realizat de autralianul Peter Weir în 1975, cu aproximativ un deceniu înainte de a începe o cariera internațională care avea să-i aducă câteva succese notabile. A fost probabil primul film australian pe care l-am văzut în viața mea, la un festival de film australian, eveniment destul de rar în România acelor ani. Fusesem foarte impresionat atunci și la re-vedere am înțeles de ce. ‘Picnic at Hanging Rock’ este un film magic și puternic, impresionant vizual și sonor. Se spune despre unele filme că ‘îmbătrânesc frumos’. În cazul filmului lui Peter Weir, este mai mult decât atât. Este un film care desfide timpul.
‘Picnic at Hanging Rock’ este inspirat de o carte care se referă la evenimente care, poate, au avut loc. În anul 1900, de Valentine’s Day, sărbătoare care în emisfera sudică este celebrată în miezul verii, elevele unui internat de domnișoare pleacă în excursie în zona Hanging Rock – una dintre acele formațiuni stâncoase care sparg monotonia nesfârșitului deșert australian. ‘Muntele’, cum este numit de localnici, are o reputație magică. Poate că este vorba despre fenomene magnetice, sigur despre legende legate de locuitorii originari ai continentului, nevăzuți în acest film. Trei dintre fete și o profesoară pleacă în explorarea stâncilor și dispar fără urma. Toată comunitatea – scoală, polițiști, experți de tot felul – le caută și cazul devine faimos în toată Australia. Una dintre fete este găsită după câteva zile, este vie dar se află în stare completa de șoc și nu-și amintește nimic despre cele întâmplate în ziua dispariției. Despre soarta celorlalte nu se știe nimic până în ziua de azi. Va fi misterul acesta vreodată rezolvat?
Putem privi ‘Picnic at Hanging Rock’ ca pe o combinație dintre un film de epocă și un thriller și filmul funcționează bine și din acest punct de vedere. Spectatorii își vor da seama însă repede că nu este ceea ce pare să-i fi interesat în primul rând pe autorii filmului. Peter Weir construiește o atmosferă de mister învăluit în magie, folosind imaginea concepută de Russell Boyd în stilul picturilor lui Renoir și muzica la nai cântată de Gheorghe Zamfir. Primele scene ne introduc în lumea adolescentelor eleve la internat, care se pregătesc de excursie. O intrigă secundară descrie conflictul dintre directoarea internatului și una dintre eleve, cu caracter mai rebel, singura căreia i se interzice participarea la excursie. Disciplina victoriană este parcă întărita de îmbrăcămintea încărcată a femeilor. Este vorba despre un comentariu social specific literaturii despre perioada victoriană (Dickens, Thomas Hardy, Charlotte Brontë, etc.) dar și unul politic. Felul de a se îmbrăca al personajelor nu se armonizează deloc cu clima continentului, iar instituțiile importate din capitala imperiului nu rezistă confruntării cu un mister care pare a-și avea soluția dincolo de logica acceptată. În spatele aparențelor create de corsete și pieptănături bine îngrijite, personajele sunt fragile și ascund drame pe care nu au voie să le împărtășească. Ori dramele înăbușite se termină de multe ori în tragedie. ‘Picnic at Hanging Rock’ este un film frumos, sensibil, poetic, tulburător. Spectatorii de azi nu vor scăpa de farmecul Muntelui.
Nota: 9/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
