Filme Filme europene

Love Story 2018: 303 (2018)

303 (2018)
Regia: Hans Weingartner
Distribuția: Mala Emde, Anton Spieker, Arndt Schwering-Sohnrey

Cinemateca locală l-a avut ca oaspete ieri seară pe regizorul austriac Hans Weingartner, autorul simpaticului film ‘303’, care după proiecție a întreținut un dialog cu critica de film Yael Shuv. ‘303’ este un film din acelea care nu prea se mai fac în zilele noastre – un film romantic în genul ‘feel good’ care totuși spune multe lucruri inteligente despre lumea din jur, un film despre și cu tineri care nu sunt nici drogați, nici extremiști, nici căzuți în mizerie sau crimă, o combinație între ‘road movie’ în stilul celor pe care le făcea Wim Wenders acum mai bine de 40 de ani și filme romantice gen ‘Love Story’ al lui Arthur Hiller după romanul lui Erich Segal care a încântat generațiile care erau tinere cam în aceeași perioada.

La început pare că avem de-a face cu rețeta obișnuită ‘boy meets girl’. Eroii filmului sunt doi tineri germani care se întâlnesc din întâmplare și hotărăsc să plece împreună într-o călătorie din Germania spre Portugalia, într-o rulotă veche de vreo 30 de ani. Este unul dintre elementele ‘retro’ ale filmului, mai sunt câteva, dar cu adevărat ‘retro’ este relația care se înfiripă între ei. Băiatul aparține categoriei celor care nu sunt capabili să întrețină o legătură timp de mai mult de câteva luni. Fata se află în plină destrămare a unei relații precedente și mai este și însărcinată pe deasupra, nedecisa dacă să păstreze sau nu copilul. Ambii sunt studenți, intelectuali în formare, și vorbesc mult, enorm, teoretizând totul, de la politică și ecologie la atitudinea față de dragoste și analiza hormonala a mângâierilor și sărutului.

Verbozitatea le încetinește apropierea și, în timp ce tensiunea se acumulează între ei și în mințile spectatorilor, dialogurile joacă rolul de preludiu (Yael Shuv a folosit termenul ‘foreplay’) la legătura de dragoste care se înfiripă între cei doi. În mod inteligent, regizorul Hans Weingartner concentrează în cea mai mare parte a timpului imaginile asupra celor doi și a rulotei care ii poartă din nordul spre sudul Europei. Peisajele din jur aproape că nu există, când sunt prezentate sunt practic pustii, doar cele două personaje, băiatul și fata contează. Este un ‘road movie’ în care drumul important este cel pe care progresează legătura dintre cei doi.

Mi-au plăcut cele două personaje și felul în care este descrisă interacția dintre ele. Regizorul și actorii Mala Emde și Anton Spieker reușesc să creeze empatie între eroi și spectatori. Hans Weingartner povestea la întâlnire că actorii au improvizat foarte puțin, urmărind cu strictețe în cea mai mare parte a timpului textul scris. Asta înseamnă și că scenariul este bine construit, și că actorii au reușit performanțe remarcabile, dând naturalețe unui text care nu este deloc trivial sau lejer. Filmul este optimist fără a fi dulceag. Atâta vreme cât mai există tineri care discută cu aceeași seriozitate și pasiune despre problemele planetei și despre săruturi, și atâta vreme cât există regizori care știu să facă filme în care o poveste de dragoste poate crea emoție la fel ca un film de acțiune, există încă speranța. Am menționat ‘Love Story’ pe care l-am văzut aproape cu jumătate de secol în urmă. Multe detalii nu țin minte, nu am revăzut filmul de atunci, dar îmi amintesc identificarea personală cu eroii. O senzație similară am avut ieri la vizionarea lui ‘303’, deși sunt acum cu totul la o altă vârstă decât personajele.

Nota: 8/10

Articole similare

Dramă de tribunal post-1968: Les assassins de l’ordre (1971)

Dan Romascanu

Belmondo și prietenii: Flic ou voyou (1979)

Dan Romascanu

Prin blogosfera cinefila (3 – 9 decembrie 2012)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult