Potiche (2010)
Regia: François Ozon
Distribuția: Catherine Deneuve, Gérard Depardieu, Fabrice Luchini
‘Potiche’, filmul din 2010 al lui François Ozon îi aduce pe același afiș pe Catherine Deneuve, Fabrice Luchini și Gérard Depardieu, ceea ce este un motiv suficient pentru a dori să-l văd fără întârziere. Filmul aduce pe ecran o intrigă inspirată dintr-o piesă de teatru care s-a jucat cu succes în teatrele pariziene ale vremii. Senzația pe care am avut-o la vizionare a fost exact aceasta – am avut norocul să intru într-o sală de teatru în care se juca o comedie lejeră, cam cum sunt multe dintre comediile puse în scenă la Paris, cu o distribuție excepțională. Chiar dacă rolurile respective nu sunt culmi de cariere pentru marii actori de pe scenă, nu ai cum să părăsești sala nemulțumit.
Acțiunea se petrece în 1977. Suzanne Pujol este moștenitoarea unei fabrici de umbrele care este administrată cu mână capitalistă de fier de soțul ei, Robert. Frumoasa bunică este redusă la rolul de ‘soție trofeu’, ocupându-se de jogging, grădină și gospodărie (cu ajutorul servitoarei). Atunci când la fabrică izbucnește un conflict de muncă și Robert este sechestrat de muncitori și apoi suferă un atac de inimă, Suzanne își asumă rolul de participantă activă la conducerea afacerii, rol care îi fusese refuzat de către soțul ei vreme de mulți ani. Împreună cu fiica și fiul ei, Suzanne vă reuși nu doar să rezolve conflictele, dar și să facă afacerea să prospere, descoperindu-și talentele înăbușite atâta vreme. Robert însă se reface din boală și se întoarce, nefiind prea mulțumit nici de rolul asumat de Suzanne, nici de ideile acesteia. În plus, există o complicație sentimentală, legată de relațiile dintre Pujol și Maurice Babin, un politician comunist cu care femeia avusese o aventură cu multă vreme în urmă și care acum joacă un rol important în politica locală.
Toată această poveste sună a farsă politică jucată pe o scena de teatru și chiar așa este. Spectatorii români vor regăsi ceva din atmosfera, personajele și relațiile din ‘O scrisoare pierdută’. François Ozon a decis că dacă este teatru, teatru să fie, și nu a evitat replicile teatrale din scenariu. În plus, a filmat multe scene ca și cum actorii ar privi spre cel de-al patrulea perete, cel al spectatorilor din fața scenei. Dacă înțelegem și acceptăm concepția, rezultatul nu este rău. Avem de-a face cu un scenariu care sună ca o piesă de teatru, o comedie spumoasă dar puțin prea previzibila, cu trei mari actori care se bucură că pot juca împreună. Catherine Deneuve pare să fi găsit rețeta încetinirii timpului, Gérard Depardieu a adăugat multe kilograme dar acesta este un păcat pe care putem să i-l iertăm, iar Fabrice Luchini este mai diabolic decât oricând. A vedea sau a revedea ‘Potiche’ nu poate provoca regrete.
Nota: 6/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
