Klimt (2006)
Regia: Raoul Ruiz
Distributia: John Malkovich, Veronica Ferres, Stephen Dillane, Saffron Burrows, Nikolai Kinski
Gustav Klimt a fost un personaj fascinant. Într-o perioadă în care arta modernă trecea prin una dintre cele mai mari transformări din istorie, Klimt nu se prea încadra în peisaj – mai bine spus, ar fi trebuit să se afle în altă parte. Elegantul oraș Viena își trăia ultimele decenii de capitală a Imperiului Austro-Ungar; pe cât de importantă fusese în ultimii 150 de ani, în calitate de centru al muzicii și rafinamentului, pe atât nu găzduise vreodată mari reprezentanți ai artelor plastice. Revoluția se petrecea la Paris, in Tarile de Jos sau chiar Țările Scandinave. Viena adopta o versiune mai rafinată, mai procesată, a revoluției, iar arta creată acolo era menită mai degrabă să bucure decât să scandalizeze burghezia.
Nu îmi este foarte clar ce a dorit regizorul Raoul Ruiz să prezinte în acest film. Nu pare să fie despre Klimt-artistul, deoarece nu suntem foarte edificați cu privire la scopul sau proveniența artei sale, la relația dintre aceasta și caracterul sau mediul său. Nu ni se clarifică prea multe nici în legătură cu Klimt-personajul. Îl vedem implicându-se în multe relații cu femei, încercând să farmece sau lăsându-se fermecat (și ușor dus de nas) de femeia nepotrivită (sau, poate, de mai multe). Avem un mozaic al Vienei și Parisului antebelice, din perspectiva unui Klimt pe moarte și a prietenului său, Schiele (Nikolai Kimski este excelent!), dar, în ansamblu, este un exercițiu pretențios și gol de conținut.
Poate că a fost o șansă oferită lui John Malkovich de a face un alt mare rol. Nu avea nevoie – și pentru prima dată, actorul mi-a părut ușor obosit. Era la mai bine de 20 de ani după ce jucase un alt mare artist austriac, iar motivul nu era doar vârsta.
