La notte (1961)
Regia: Michelangelo Antonioni
Distribuția: Jeanne Moreau, Marcello Mastroianni, Monica Vitti
Realizat în 1961, ‘La notte’ este al doilea film dintr-o trilogie care a marcat schimbarea de direcție și consolidarea stilului cinematografic al lui Michelangelo Antonioni. La vremea lui, filmul a împărțit atât publicul cât și criticii cinematografici. Încasările au fost rezonabile dar nu pe măsura distribuției care aducea pe generic doua supervedete (Marcello Mastroianni și Jeanne Moreau) și una în devenire (Monica Vitti). A câștigat Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin și câteva premii italiene importante, dar la Oscaruri nu a reușit nici măcar să fie nominalizat între primele cinci pelicule străine. Criticii și publicul nord-american, dar și o parte din cel european nu erau pregătiți pentru un film cu ritm lent, în care nu se petrecea nimic spectaculos și care se concentra pe ceea ce simt și gândesc personajele. În fapt, se petrec multe în acest film, dar limbajul cinematografic care le expune era nou și trebuia învățat. Chiar și astăzi ‘La notte’ riscă să descumpănească sau să plictisească spectatorii lipsiți de răbdare.
Filmul începe cu o coborâre lenta pe fațada unei clădiri moderne din beton și sticla. Este un cadru care definește ritmul derulării acțiunii acestui film și cadrul – jungla urbana care a acoperit aproape complet natura în orașul Milano, reconstruit din ruine și devenit metropolă la începutul anilor 1960. Când natura mai există pe undeva în acest film, ea va fi domesticită – terenuri de golf și parcuri lângă vilele bogătașilor. Eroii filmului sunt Giovanni și Lidia Pontano. El este un scriitor celebru care tocmai a publicat o nouă carte. Ea este o soție plictisită. Mai există dragoste între ei? Este una dintre întrebările pe care le pune filmul și ea rămâne fără răspuns chiar după final. Locul în care s-au întâlnit și unde probabil că s-au iubit va dispare și el curând acoperit de beton și asfalt. Lidia a avut, probabil, un bărbat care a iubit-o și apreciat-o pentru ceea ce valorează și nu pentru banii ei, dar acesta este muribund pe un pat de spital. Giovanni pare a fi în permanență înconjurat de femei și îl tentează, poate, o aventură cu mai tânăra Valentina, fiica unui magnat ultra-bogat care vrea să-i cumpere serviciile. Un aparent triunghi amoros, dar personajele se preocupă fiecare mai mult de propriile persoane decât de relațiile cu ceilalți, vorbesc puțin și atunci când vorbesc își exprimă cu greu emoțiile. Atât de greu, încât nu putem ști dacă ele mai există.
Rolurile principale sunt interpretate de Marcello Mastroianni (un rol negativ al unui bărbat slab, rar în cariera sa), Jeanne Moreau (într-un rol pe care se spune că nu l-a iubit, dar nici personajul ei nu se iubește pe ea însăși) și Monica Vitti (cu un magnetism periculos care se va dezlănțui în alte filme, mai târziu). Fiecare dintre ei își trăiește rolul cu intensitate și calitatea actorilor este una dintre cheile reușitei acestui film. Imaginea orașului, uneori aglomerat, alteori pustiu și interioarele caselor crează o ambianță imersivă. Muzica joacă un rol important, cu două orchestre ‘live’ în momente diferite ale filmului, acompaniind personajele care traversează noaptea, precum orchestrele de pe Titanic. ‘La notte’ este un film frumos, dar spectatorii trebuie să accepte convenția cinematografica și în primul rând timpul și ritmul acțiunii. La fel ca și colegii săi de generație debutați și formați în atmosfera neo-realismului, Antonioni face prin trilogia sa un comentariu critic la adresa lipsei de sens ale vieților straturilor înstărite ale societății italiene, bărbați și femei preocupați de ei înșiși și neputincioși în a-și exterioriza sentimentele. Întrebarea care se pune este încotro este direcționată critica? Este vorba despre o critică de caractere și poate chiar o satiră la adresa celor care-și permit un spleen existențial? Sau mai degrabă este vorba despre o critică socială? Poate amândouă. Spectatorii vor decide, fiecare pentru el însuși.
Nota: 8/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
