Trei kilometri până la capătul lumii (2024)
Regia: Emanuel Pârvu
Distribuția: Bogdan Dumitrache, Ciprian Chiujdea, Laura Vasiliu, Adrian Titieni
Cu ‘Trei kilometri până la capătul lumii’ regizorul și co-scenaristul Emanuel Pârvu continuă una dintre temele principale ale filmului sau precedent ‘Marocco’ (sau ‘Mikado’) – confruntarea adolescenților cu o lume care nu li se potrivește. Întrebarea pe care o pune și în acest film pare a fi nu dacă adolescenții sunt pregătiți pentru viață și pentru lumea celor maturi, ci, mai degrabă, dacă lumea este pregătită să-i accepte așa cum sunt ei. Spre deosebire de filmul său precedent, al cărui acțiune se petrecea la București, povestea din noul său film, care a fost prezent în competiție la Festivalul de la Cannes din 2024, se petrece într-unul dintre cele mai izolate locuri din România – un sat din Delta Dunării, separat sau conectat, depinde cum privim, de restul lumii doar prin ape. Apele care înconjură satul sunt pentru locuitori mijloc de transport, sursă de venit, frontieră care-i izolează de lume, dar și posibilul drum spre libertate. Este o ocazie pentru scenariști (co-scenaristă este Miruna Berescu) și regizor nu doar să se imerseze într-un nou mediu social, dar și să folosească izolarea geografică și descrierea comunității rurale închise ca amplificatori ai dramei care se desfășoară în fața spectatorilor. ‘Trei kilometri până la capătul lumii’ este un film matur și solid, care va captiva spectatorii care se vor avânta să-l vizioneze, inclusiv pe cei care nu sunt amatori ai genurilor căruia îi aparține.
Familia Drăgoi muncește din greu și nu o duce prea bine economic, fiind datoare bogatului satului. O mare parte dintre eforturile lor au că scop să-l țină la scoală pe băiatul lor, Adi, liceean la Tulcea, cu speranța că vă da admitere și va fi primit la școala de marină. Rutina nu prea fericită a vieții este întreruptă de un incident violent. Băiatul venit vara în vacanță este bătut rău într-o noapte, la ieșirea din discotecă. La început familia bănuiește că agresiunea ar fi legată de datoria bănească a părinților, dar curând descoperă că motivul este legat de un secret personal: băiatul este gay. Odată secretul expus, toată lumea din jur încearcă să-l ‘îndrepte’: părinții, polițiștii care anchetează cazul, preotul. Societatea închisă a satului, care poate fi văzută ca o reducere la scară a întregii societăți românești, nu acceptă cu ușurință pe cei diferiți, chiar dacă sunt născuți în mijlocul lor.
Povestea este relatată cu o remarcabilă fluență și cu economia de mijloace moștenită de la Noul Val românesc, acum deja trecut de vârsta majoratului. Emanuel Pârvu colaborează din nou în acest film cu operatorul Silviu Stavilă și construiește cadre lungi, de multe ori statice sau cu mișcări minime ale aparatului de filmat. Scenariul este foarte bine scris, cu dialoguri care expun felul în care personajele reacționează la evenimente care le răstoarnă lumea. Multe dintre sentimente sunt însă și mai bine reprezentate de priviri. Adolescentul nu vorbește aproape de loc, comunicarea verbală cu părinții sai, cu polițiștii, cu preotul nu este posibilă, iar personalitatea sa este mai expresivă prin tăceri. Precum alți regizori cu experiență de actori, Emanuel Pârvu își alege distribuția cea mai potrivită și lucrează foarte aproape de actorii săi. În rolurile părinților apar Bogdan Dumitrache și Laura Vasiliu, excelenți amândoi, însă creația cea mai remarcabilă este cea a lui Ciprian Chiujdea în rolul lui Adi. Un rol interesant face și cunoscutul actor Adrian Titieni, preotul care încearcă să raționalizeze intervenția brutală în viața tânărului. Cred că spectatorii vor rămâne din ‘Trei kilometri până la capătul lumii’ cu privirea ca un strigăt de durere a unui tânăr care poate fi un simbol al unei categorii de oameni și al unei generații care își revendică dreptul de a fi diferiți de cei din jurul lor.
Nota: 8/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
