Pin Cushion (2017)
Regia: Deborah Haywood
Cu: Lily Newmark, Joanna Scanlan, Nadine Coyle, Isy Suttie
Există o categorie de filme care, mai demult, se numeau „artistice”; acum, circulă sub denumirea de „festivaliere”, „post-moderne”, sau „hipsterești”. Pin Cushion se numără printre ele, și tocmai de aceea a fost inclus în selecția de (aproximativ) 10 pelicule care pot fi urmărite gratuit, în perioada 1-31 decembrie 2018, pe site-ul festivalului ArteKino. Aproximativ 10, fiindcă unele dintre ele nu sunt disponibile în orice țară europeană. Spre exemplu, filmul „MUG”, al polonezei Malgorzata Szumowska, nu pare accesibil în România.
Festivalul ArteKino a fost lansat în 2016, de către ARTE (este vorba despre canalul TV franco-german axat pe cultură, despre care puteți afla mai multe aici) și Festival Scope, cu rostul de a deveni o cale modernă și originală pentru a susține diversitatea și îndrăzneala tinerilor regizori de film „de artă” europeni, afirmă site-ul Cineuropa. Pentru fiecare selecție de 10 filme, 5 aparținând unor regizori, 5 unor regizoare, există 5000 de bilete disponibile gratuit, prin înscrierea pe site sau prin aplicația ArteKino, disponibilă în iOS și Android.
Pin Cushion îi aparține regizoarei britanice Deborah Haywood, care semnează și scenariul acestei pelicule de debut. A fost filmul din deschiderea International Critics’ Week (Veneția, 2017), și a făcut parte din selecția „Voices” la Festivalul de Film de la Rotterdam (2018). Spune povestea relației dintre o mamă (Lyn – Joanna Scanlan) și o fiică (Iona – Lily Newmark), care se mută într-un orășel nou și încearcă din răsputeri să se adapteze la noua lor viață.
Caracteristica de bază a acestor filme „hipsterești” despre care vorbeam în introducere este că sunt dificil de urmărit. Unele au o tranziție greoaie de la scenă la scenă, altele sunt prea teatrale sau prea grafice. Au personaje cu accente dubioase, care vin din zone sociale obscure sau au preocupări nefirești pentru gustul publicului larg. Pin Cushion nu se încadrează în niciuna dintre categorii, dar este dificil de vizionat pentru profunzimea tristeții pe care o degajă; titlul, însemnând „pernuță pentru ace”, le descrie perfect pe cele două protagoniste, care devin ținte ale unui îndelung șir de abuzuri, atât verbale, cât și psihologice, la care se dedau aproape toți cei din jurul lor.
Disperată să găsească înțelegere și alinare departe de mama sa, care suferă atât de o deficiență fizică, cât și de multe dificultăți de adaptare la societate, Iona (interpretată excelent de o actriță extrem de tânără și fără experiență) face eforturi să se integreze. Crezând că s-a împrietenit cu grupul de „fete cool” de la școala locală și trăind, parțial, într-o lume imaginară, creată din dorințe și vise cu ochii deschiși, ea sfârșește prin a fi calomniată și respinsă de grupul condus de malefica Keeley.
„Deb [regizoarea] și cu mine am avut experiențe similare în școală, iar asta m-a atras la scenariu. Personajul din Pin Cushion este întocmai ca mine. Parcă ar fi fost o autobiografie”, a mărturisit tânăra actriță într-un interviu pentru Harper’s Bazaar, în care a susținut și că se consideră o actriță 100%, și nu un model devenit actriță. Lily a cochetat și cu industria modei înainte, ceea ce nu e de mirare, ținând cont de trăsăturile ei deosebite și de frumusețea neobișnuită. „Uneori, a fost o experiență traumatizantă, însă a fost și un mediu sigur, plin de pisicuțe. Deb [regizoarea] s-a purtat de parcă mi-ar fi fost mamă. Am băut tone de ceai împreună.”
Abuzurile cu care este presărat filmul sunt tipice în rândul adolescenților; unele readuc în lumină situații care ne-au devenit, în ultima vreme, tot mai familiare, cum ar fi postarea unor fotografii indecente pe rețelele sociale. Actrița principală este cea care avertizează adolescenții cu privire la pericolele tehnologiei, și care, de altfel, este o susținătoare a grupurilor de anti-bullying, dar și care luptă pentru drepturile animalelor și pentru prevenirea violenței în familie. Iar dacă tânăra Lily Newmark v-a furat inima prin inocența și candoarea personajului său, sau cu aceste declarații, pentru anul acesta IMDB enumera nu mai puțin de nouă proiecte în contul ei, incluzând rolul în mini-seria BBC „Mizerabilii” sau în comedia romantică „Juliet, Naked”. Mai mult, și amuzant pentru mine, apare chiar și în „Solo”, ultimul film lansat din franciza Războiul Stelelor, pe care veți înțelege cât de curând de ce mi se pare demn să îl menționez.
Pe de altă parte, Joanna Scanlan, cea care interpretează rolul mamei inadaptate, obsedată de lucrușoare fără noimă, care poartă accesorii cu pisici și încearcă să își facă prietene printre vecinele înțepate, care o tratează absurd de urât, este o actriță cu experiență. Pe lângă actorie, cochetează și cu scenaristica, și chiar a fost nominalizată la un premiu BAFTA pentru „Getting On”, o comedie în care a jucat și al cărei scenariu l-a scris în colaborare. Interesant este că ambele protagoniste, deși separate nu doar de vârstă, ci și de experiență, au afirmat că sunt incapabile să spună „nu” și că, de regulă, acceptă orice proiect nou li se propune.
Cert este că au reușit o colaborare minunată și au creat una dintre cele mai autentice relații părinte-copil pe care le-am întâlnit în cinematografie. Este o relație la fel de disfuncțională precum fiecare dintre ele, luate individual, însă sfâșietoare în candoarea sa infinită. Momentele de intimitate profundă pe care le trăiesc cele două, dezamăgirile pe care și le provoacă și încercările timide de a repara golurile care se cască între ele – culminând cu decizia răvășitoare a mamei, dinspre final, construiesc o poveste tristă, însă plină de învățăminte, zugrăvită în culori vii, de toamnă, în ton cu peisajul mohorât, însă plin de sens, al acelei părți a Angliei.
Nota: 7/10
Puteți vedea filmul, gratuit, în decembrie 2018: ArteKinoFestival.com.
https://www.youtube.com/watch?v=ua5SaogVY-k
