Întorcând camera spre sine însuși: Dolor y gloria (2019)

Dolor y gloria (2019) – Durere și glorie
Regia: Pedro Almodóvar
Distribuția: Antonio Banderas, Asier Etxeandia, Leonardo Sbaraglia, Penélope Cruz 

‘Dolor y gloria’ (‘Durere și glorie’) a fost descris de mulți spectatori și critici ca fiind ‘cel mai personal film al lui Pedro Almodovar’. Este o definiție puțin ciudată, căci toate filmele marilor regizori sunt într-o măsură mai mică sau mai mare ‘personale’ și asta este cu atât mai adevărat în cazul lui Almodovar, a cărui personalitate, stil și viziune despre lume sunt atât de evidente în cam toate filmele sale. Mai corect mi se pare a spune că ‘Dolor y gloria’ face parte din categoaria acelor filme cu caracter explicit auto-biografic, pe care unii dintre marii regizori le realizează fie înspre finalul carierelor lor, fie în puncte de răgaz și de inflexiune, aducându-se pe ei înșiși în postura de eroi principali ai poveștii care se derulează pe ecran. Almodovar este de altfel în companie ilustră din acest punct de vedere, avându-i pe Fellini sau pe Woody Allen între colegii de breaslă care au creat personaje alter-ego, creatori de filme aflați in pauze sau crize de creație, cu bolile, nevrozele, iubirile și mai ales cu amintirile lor.

Povestea pe care Almodovar o aduce pe ecran în acest film este foarte sinceră și în același timp delicată și elegantă. Aceste ultime calități sunt o relativă noutate în filmele sale. Lipsesc de această dată personajele excentrice, situațiile extreme pe care cu arta sa Almodovar ni le explica și ni le aducea la nivelul înțelegerii omenești în alte filme. Personajul principal, Salvador Mallo (Antonio Banderas) este un scenarist și regizor faimos, ajuns din urmă de vârstă și boli, dar mai ales de amintiri. Reluarea unuia dintre filmele sale de succes la 32 de ani de la premieră îi prilejuiește reîntâlnirea cu actorul sau preferat din tinerețe, cu care fusese certat de la premiera filmului. Durerile fizice își găsesc o iluzorie soluție în droguri, criza creativă îl conduce spre introspecție și spre crearea unei piese de teatru care sublimează amintirile din copilărie și tinerețe.

Două povești de dragoste revin succesiv – prima și singura legătură adevărată, cu un bărbat cu care împărtășise anii tinereții dar pe care nu avusese puterea să-l susțină în momente de criză, și relația cu mama sa (Penelope Cruz) căreia încearcă să-i întoarcă la bătrânețe afecțiunea din copilărie. Ambele relații sunt însă în final eșecuri, in niciuna din ele Salvador Mallo nu reușește să întoarcă persoanelor iubite dragostea și sprijinul care făcuseră posibile cariera sa. Salvarea personală și ieșirea din criză sunt posibile doar prin reîntoarcerea la creație. Este prețul personal plătit de foarte mulți artiști.

Antonio Banderas crează un rol excepțional în acest film. Salvador Mallo al său este și Almodovar, dar are și o viață și personalitate a sa. Bărbații aflați la în pragul senectuții, cu crizele și temerile lor, cu durerile și nevrozele lor, cu amintirile și suferințele pe care le crează acestea, au acum o reprezentare de referință pe ecrane. Am fost în schimb puțin dezamăgit de Penelope Cruz, pentru prima dată poate. În rolul Jacintei în tinerețe, Almodovar eșuează de dată această tocmai acolo unde a reușit de atâtea ori în trecut, în crearea unui personaj feminin memorabil. ‘Dolor y gloria’ este un film frumos și sensibil, care are însă șanse să dezamăgească pe acei fani ai lui Almodovar care s-au obișnuit să găsească în filmele sale nu numai frumusețe, ci și excentricitate. Aceasta lipsește aici. Nu știu dacă criza personajului principal din film reflectă o criză personală a regizorului însuși. Sper însă că departe de a fi un punct final in carieră, ‘Dolor y gloria’ va fi urmat de alte filme purtând amprenta de neconfundat a maestrului.

Filmul este distribuit de Independența Film și, din 18 octombrie, ruleaza în cinematografele din toată țara.

Nota: 8/10

(Sursă fotografii: Mubis.es, Asalallena.com.ar, Cinescatenato.it)