Inside Llewyn Davis (2013)
Regia: Ethan Coen, Joel Coen
Distriubția: Oscar Isaac, Carey Mulligan, John Goodman
Recunosc, am mania listelor. Din cele 1422 de filme aflate în watchlist-ul meu, am o îndoială că o să urmăresc mai mult de 2/3 în următorul deceniu și jumătate, deși lista dorințelor crește cu fiecare săptămână iar puterea mea de a alege cu ușurință următorul film scade proporțional cu aceasta. Pe fondul acestei indecizii, Inside Llewyn Davis mi-a înlesnit alegerea, momindu-mă instant prin tentația ce o reprezintă titlul. Vrând să cunosc interiorul altui om, al minții, al visurilor , al durerilor sale, altfel zis, dorind să pătrund ,,inside’’-ul său, titlul a fost stimulentul ideal pentru a da click.
La început uitasem de obiceiul fraților Coen de a transmite emoție prin muzică folk/country, însă melodiile m-au vrăjit (filmul a fost nominalizat în 2013 la Oscarul pentru cel mai bun Sound Mixing) și m-au făcut să zâmbesc într-un fel tristuț, cumva inexplicit. Spun inexplicit pentru că personajul lui Oscar Isaac, Llewyn, în ciuda numelui neobișnuit, care în galeză înseamnă leu sau lider, mă determina să-l asociez mai mult cu o panteră pe antidepresive decât cu un leu sau un lider, iar zilele acestea mă simt mai conectat cu leul interior, din nefericire. Llewyn e un cântăreț de muzică folk în New York-ul anilor 60’ care, după moartea partenerului său, Mike, se străduiește să câștige un venit minim pentru a-și asigura existența.
Doarme pe canapelele cunoscuților, pierde și regăsește motanul unui profesor care-l găzduiește, are o șansă de 50% să o fi lăsat gravidă pe Jean Barkey (Carey Mulligan), soția disprețuitoare a unui cântăreț mai puțin talentat decât Davis, dar cu un succes financiar semnificativ în comparație cu el și nu în ultimul rând, împrumută bani de la oricine poate, în speranța că o să-și găsească norocul iar albumul său solo ,,Inside Llewyn Davis’’ se va vinde, scoțându-l astfel din sărăcie. Sorții nu-i sunt de izbândă și decide să se alăture altor doi muzicieni într-un drum cu mașina până la Chicago, într-o ultimă încercare de a se scoate din mocirla mentală și financiară în care s-a scufundat. Cu această ocazie vor fi dezvăluite mai multe despre Mike, fostul său partener, și o reapariție stranie a unei pisici sau vulpi vor pune rotițele spectatorului în mișcare.
Pe lângă umorul negru și comicul de situație care însuflețesc puțin această ,,Balada de un hombre común’’ în ale vicisitudinilor vieții, un aspect grăitor al filmului este cinematografia. Fie că e interiorul unui tramvai, o baie dintr-un dining room, o stație de autobuz gri-cenușie în bătaia fulgilor reci de zăpadă ori trotuarele metropolei, Llewyn e poziționat adesea într-un cadru larg, uneori chiar în colțul cadrului, ceea ce îl face să pară neajutorat, descurajat și abandonat în fața frigului de februarie și al propriei singurătăți dureroase care pare să nu se mai sfârșească. Realitatea vieții lui este probabil cel mai bine rezumată în cuvintele pe care le rostește la finalul primului cântec: ,,If it was never new, and it never gets old, then it’s a folk song.’’ Leul nu trăiește în iarnă, dar dacă ar trăi, ca să își păstreze titlul de rege, ar trebui mai întâi să supraviețuiască junglei de gheață.
Nota: 9/10
(Sursa fotografii: https://gifer.com/en/MAiF https://www.imdb.com/title/tt2042568/mediaindex/?ref_=tt_mi_sm)
