Trollflöjten (1975) – The Magic Flute
Regia: Ingmar Bergman
Distribuția: Ulrik Cold, Josef Köstlinger, Irma Urrila
Ingmar Bergman credea în arta fără frontiere. El a fost atât un geniu atât în cinematografie, cât și în regia de spectacole teatrale, dar în multe dintre producțiile sale a adus elemente din alte arte – muzică, poezie și picturi. „Flautul Fermecat” realizat în 1975 este o explorare profundă în filmarea unei opere clasice. Bergman abordează ultima operă a lui Mozart, îi sublimează conținutul și adaugă mai mult decât o picătură de aromă scandinavă mesajului umanist și masonic al povestirii, creând una dintre cele mai bune adaptări de opere pe marile ecrane cinematografice. „Flautul Fermecat”, care a fost inițial produs pentru televiziune și care nici măcar nu menționează numele regizorului pe generic, este o fațetă strălucitoare a personalităților multiple ale marelui regizor și, probabil, una dintre cele mai bune opere cinematografice realizate vreodată.
O cortină se ridică la începutul filmului și suntem într-un teatru de operă. Acesta este de fapt teatrul din Palatul Drottningholm din secolul al XVIII-lea, situat pe o insulă din Arhipelagul Stockholmului, castel pe care suedezii îl numesc cu mândrie Versailles-ul național. Se cântă muzică divină a Uverturii, dar nu vedem orchestra – vedem chipuri în public, căzute sau pe cale de a cade sub vraja muzicii lui Mozart. Figurile spectatorilor sunt atât de diferite și trăiesc fiecare altfel muzică sublimă. Această capodoperă și orice lucrare de artă adevărată au tot atâtea incarnări diferite ca numărul oamenilor care se bucură de ele. Aparatul de filmat se oprește pentru mai lungă vreme pe o fetiță frumoasă (care se întâmplă să fie fiica lui Bergman).
„Flautul Fermecat” poate fi o piesă de muzică pentru copii, dar nu spune o poveste pură de basm. Sub pretextul unui basm, Mozart a ascuns o poveste care descrie o luptă mortală între Bine și Rău, între Rațiune și întuneric, între Libertate și Tiranie. Este o poveste de dragoste, dar dragostea trebuie să fie cucerită prin durere, iar îndrăgostiții au nevoie de curaj și caracter pentru a se întâlni unul cu celălalt și pentru a învinge. „Flautul Fermecat” nu este nici o poveste convențională și nici o poveste liniară. O regină bună și frumoasele doamne de companie din anturajul ei se vor schimba sub ochii noștri pentru a deveni forțe ale răului. Tiranul care a răpit prințesa tânără și frumoasă se va dovedi a fi un conducător luminat. Lucrurile nu sunt ceea ce par a fi, magia controlează fiecare aspect al viețîi și destinelor, iar iubirea adevărată este obtinută cu curaj și spirit.
Muzică este sublimă, la fel și cântatul distribuției suedeze. Cântatul în suedeză nu m-am deranjat deloc, de fapt chiar a dat muzicii tonuri Wagneriene în anumite momente. Partea vizuală este foarte respectuoasă pentru tehnicile și regulile teatrale din timpul lui Mozart. Bergman extinde spațiul scenei, invitându-ne pe noi, spectatorii să ne alăturam și să se rătăcim liber în spațiile adânci ale teatrului, doar pentru a ne regăsi în fotolii la sfârșit. Mulți dintre spectatori vor avea reflexul de a aplauda la final, atât de realiste sunt montarea și jocul actorilor. „Flautul Fermecat” a lui Bergman este o excursie într-un teritoriu încărcat de magie.
