Funeral in Berlin (1966) – Funeralii în Berlin
Regia: Guy Hamilton
Distribuția: Michael Caine, Paul Hubschmid, Oskar Homolka, Eva Renzi
Odată cu trecerea timpului filmele de spionaj despre perioada războiului rece au devenit filme istorice, dar nu întotdeauna a fost așa. În anul 1966, când Guy Hamilton realiza ‘Funeral în Berlin’, filmul putea fi categorisit drept ‘film de actualitate’. Desigur, ficțiune de actualitate, deoarece este vorba despre ecranizarea unui roman al lui Len Deighton, al doilea dintr-o serie de trei filme care îl au ca erou pe agentul secret englez Harry Palmer. Primul fusese ‘The Ipcress File’ și se bucurase de succes. Era deceniul în care se lansase și seria de filme James Bond care avea să aibă o viață cinematografică mult mai lungă.
Ian Fleming și Len Deighton scriau romane în chei diferite, iar filmele inspirate de romanele lor indică și ele doua direcții divergente. Fleming se îndreaptă spre aventură și divertisment comercial în care nu conta prea mult identitatea inamicilor, ceea ce este poate unul dintre motivele pentru care seria James Bond a continuat fară probleme după căderea Cortinei de Fier. Deighton era mai atent la detaliile tehnice și politice legate de războiul rece, și cele trei filme inspirate de romanele sale reflectă mai exact perioada, într-un stil cinematografic care se aproprie de genul film noir.
Harry Palmer, interpretat de Michael Caine, este un erou diferit din multe puncte de vedere de James Bond, care în acea perioadă era interpretat de Sean Connery. Este, daca vreți, un anti-Bond. Spre deosebire de Bond, care are un dosar impecabil, Palmer are un trecut dubios, în care fusese implicat în lumea infractorilor. Bond face cu dezinvoltură colecție de cuceriri sentimentale, în timp ce Palmer, atunci când îi cade plocon o tipă superbă bănuiește imediat că este vorba despre o cursă. În fine, diferența poate cea mai semnificativă, Bond își folosește cu apetit ‘licența de a ucide’ în timp ce pistolul lui Palmer rămâne încărcat de-a lungul filmului, chiar și atunci când primește un ordin explicit de a lichida un adversar.
Guy Hamilton, care regizase înainte de acest film ‘Goldfinger’ din seria James Bond, schimbă cu versatilitate registrul și reușește să creeze un thriller de spionaj în care intriga și relațiile dintre personaje sunt credibile și au o pondere mai mare decât partea de acțiune (care nu lipsește însă complet). Imaginea excelentă a lui Otto Heller folosește filmări în locație (inclusiv Zidul și podul spionilor care avea să fie mai târziu imortalizat de Spielberg, în Berlinul împărțit de infamul zid, și scenele respective au o autenticitate de documentar. Michael Caine, a cărui popularitate și succes în continuare se datorează și celor trei filme din această serie, joacă excelent, cu discreție și umor, rolul lui Palmer. I-am mai remarcat în distribuție pe Eva Renzi în rolul unei superbe agente a Mossad-ului, și pe Oskar Homolka, unul dintre actorii evrei austrieci refugiați în Statele Unite înainte de al doilea război mondial, în rolul colonelului sovietic Stok, care declanșează povestea anunțându-și intenția de a dezerta în Vest. Urmarea merită să o vizionați, este un film interesant și pentru contextul în care a fost realizat, dar și ca divertisment pentru amatorii filmelor de spionaj și nu numai pentru ei.
Nota: 7/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, Movieposters.ha.com)
