Giulietta degli spiriti (1965) – Julietta spiritelor
Regia: Federico Fellini
Distribuția: Giulietta Masina, Sandra Milo, Mario Pisu
În 1965, anul când a filmat și lansat ‘Giulietta degli spiriti’, Frederico Fellini încheiase de o vreme perioada sa neorealistă și realizase două dintre filmele sale cele mai cunoscute (poate și cele mai bune) – ‘La dolce vita’ și ‘8 1/2’. Biografii săi susțin că relația cu soția și muza sa (cel puțin din prima parte a carierei) – Giulietta Masina – se afla într-o faza complicata. Formidabila actriță nu fusese distribuită în niciunul dintre cele două mari succese precedente. ‘Giulietta degli spiritti’ ar fi fost deci un fel de compensație deoarece conferea din nou Giulettei Masina un mare rol și poate și un fel de act de penitență, dacă nu conjugală cel puțin artistica, deoarece spre deosebire de filmele precedente și perspectiva și atitudinea se doresc a fi explicit feministe. Era și primul film color al lui Fellini, care avea de aici înainte să mai adauge o dimensiune universului său vizual. Rezultatul este un film foarte fellinian ca aspect, însă nu în aceeași măsură de coerent și de expresiv ca cele mai bune filme precedente în carieră. Începuse oare declinul, care avea să fie lung și marcat de câteva filme semnificative, dar totuși declin?
Eroina filmului tot Giulietta se numește. Este o femeie bogată, dintr-acelea care au toți banii și tot timpul de pe lume la dispoziție. Este trecută de 40 de ani, dar soțul ei, Giorgio, pare a fi trecut de 50. Este un om foarte ocupat, mai tot timpul plecat de acasă, cu scuze bune pentru a lipsi nopți și zile și pentru a uita de ziua de naștere a soției sale. Pentru femeia cu ochi mari și figură bună, Giorgio este iubirea vieții ei și poate singurul bărbat pe care l-a cunoscut vreodată. Giulietta pare puțin cam diferită de mediul din jur, conservatoare în îmbrăcăminte, reținută în a-și asuma comportamentele excentrice și decadente ale prietenilor sau ale noii vecine, o femeie blondă și exuberantă. Crede însă în spirite, pe care le invocă în ședințe de spiritism sau în vizite la tot felul de guru care vând sfaturi de desfrâuri spiritualiste. Când apar motive de a bănui că Giorgio o înșală, caută sfaturi și refugii în această lume alternativă.
Personajul Giuliettei este unul dintre cele mai interesante create de Fellini. Practic, tot ceea ce vedem pe ecran este reflexia viziunilor, viselor, amintirilor, trăirilor ei. Realitatea, coșmarurile și memoria se întâlnesc într-o lume fantastică și colorată, bântuită de spirite și de angoasele femeii al cărei univers real este pe cale să se destrame. Este vorba însă cu adevărat despre un film feminist? Viziunea despre simțămintele femeii este cea a lui Fellini – surrealistă, tributara psihanalizei, cu un comentariu social subliminal. Giuletta este evident nefericită, dar este ea cel puțin mulțumită cu propriile decizii? Actrița Giuletta Masina reușește în acest film o performanță și mai profundă și mai sinceră decât în oricare dintre celelalte filme ale sale. Putem admira imaginația vizuala dezlănțuită a lui Fellini, universul de fantezie și coșmar pe care-l crează în jurul eroinei sale, identificăm teme și citate din alte filme ale sale și ne delectăm cu muzica lui Nino Rota, dar filmul acesta este în principal filmul Giuliettei Messina. Tristețea ochilor femeii ajunse din urmă de vârstă și pe cale să-și piardă iubirea, adică lumea ei, ne va bântui multa vreme.
Nota: 7/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
