Fargo (1996)

Fargo (1996)

Regia/Scenariul: Joel și Ethan Coen
Distribuția: Frances McDormand, William H. Macy, Steve Buscemi, Peter Stormare

Auzisem despre Fargo, firește că auzisem. Îmi sărea mereu în ochi pe orice listă de ”filme de văzut într-o viață” sau nominalizări la Oscar. În fond, din cele șapte, s-au materializat două: premiul lui Frances McDormand pentru interpretare feminină (în rolul protagonistei, o polițistă însărcinată și extrem de versată în așa-numitul Minnesota nice[1]) și cel al fraților Coen, pentru scenariu original. Iată de ce, dând întâmplător peste DVD la bibliotecă, am decis că ar fi o idee bună și l-am împrumutat.

Avertisment: ideea nu e strălucită dacă ai mintea ușor încețoșată de o zi plină și dacă suferi deja de prea multă iarnă. Pentru că iarna nu lipsește din piesaj, dimpotrivă, e o constantă, o dominantă, care ajunge să ți se strecoare pe sub piele la fel ca și ridicolul de situație din film.

Fargo este o localitate din Dakota de Nord, în care Jerry Lundegaard (Macy) îi angajează pe Carl (Buscemi) și Gaear (Stormare) să-i răpească nevasta, în schimbul unei mașini nou-nouțe și a jumătate din răscumpărarea așteptată de la tatăl acesteia. Jerry, un dealer de mașini intrat în încurcături serioase din pricina unor falsuri în acte, speră să-și acopere datoriile cu banii obținuți.

Intriga pare asemănătoare celor clasic întâlnite în orice thriller; doar că Fargo este mai mult decât un thriller, este o comedie neagră, de moravuri, în toată puterea cuvântului. Personajele care se perindă pe ecran sunt atât de grotesc portretizate, încât, cu siguranță, stereotipurile sunt ușor identificabile – în special de către americani. Un exemplu perfect în acest sens îl constituie comportamentul de tip Minnesota amintit mai sus, și exhibat de către protagonistă (McDormand), soțul acesteia, partenerul din forțele polițienești și mai toate aparițiile episodice din zonele mai pustii și mai puțin citadine ale statului cu pricina.

Răpirea inițială nu este altceva decât un pretext pentru un șir (din fericire, finit) de crime care mai de care mai odioase, dar și pentru schimburi savuroase de replici care uimesc prin simplitatea anormalității lor. Cine va rămâne în viață și cine își va păstra banii la final, și mai ales, care este morala povestirii?

Veți râde; dar veți și închide ochii, poate ușor scârbiți – sau doar șocați. Pentru mine, Fargo a fost dovada clară că și Tarantino a învățat meserie de undeva și că frații Coen mă vor surprinde de fiecare dată cu o mutare nouă, complet diferită de cele pe care le cunoșteam deja.