Fading Gigolo (2013) – Gigolo de ocazie
Regia: John Turturro
Distribuția: John Turturro, Woody Allen, Sharon Stone, Vanessa Paradis, Liev Schreiber, Sofía Vergara
Chiar dacă regia și scenariul sunt semnate de către John Turturro (regizor – Romance & Cigarettes și actor – O Brother, Where Art Thou?), pelicula Fading Gigolo pare să poarte amprenta lui Woody Allen, dar probabil simpla prezență a plurivalentului Woody trezește universul artistului la viață. Cred totuși că stilurile celor doi artiști sunt asemănătoare, pelicula fiind un poem dedicat iubirii, frumuseții, vieții și de ce nu, sexului. Murray, ce lucrează sub numele de Dan Bongo, un bătrânel rămas fără venit după ce librăria lui este închisă, și Fioravante, un iubitor al florilor și un singuratic, pornesc împreună o afacere ce are drept scop oferirea fericirii, iubirii și magiei femeilor. Dacă se poate să fii și plătit pentru aceste servicii, de ce nu?! În cele din urmă, rezultatul proiectului este unul neașteptat.
Pelicula răspândește un aer romantic în care iubirea este ingredientul salvator, dar și cel care aduce durere și frânge inimi, iar coloana sonoră la care bănuiesc că Woddy și-a adus din nou aportul, are rolul de a transmite fiorii dragostei în spațiul sălii de cinematograf. Clădirile și străzile New York-ului, comunitatea de evrei și interacțiunea lor cu ceilalți newyorkezi, discursurile alambicate ale lui Woody, tăcerea sau timbrul grav specific vocii lui Fioravante oferă atât romantism și candoare, cât și umor filmului. Scenariul trece cu ușurință de la discuțiile tratate cu maximă seriozitate de către Murray, la momentele de preludiu oferite cu grație de către Fioravante frumoaselor cliente, la o scenă copioasă de menage à trois a cărei concluzie este că Don Juan este în incapabilitate de a-și exercita îndatoririle deoarece este îndrăgostit. Iar persoana care se bucură de dragostea lui nu este niciuna dintre clientele de față! Dar așa-i viața, iar noi nu putem decât să ne supunem!
Avigal (Vanessa Paradis) întruchipează moralitatea și puritatea, în opoziție evidentă cu noua conduită a lui Fioravante însă aceasta nu pare să-i împiedice pe cei doi să-și ofere un ajutor reciproc. De aici reiese și obiectivitatea cu care e privită realitatea și lipsa unui demers moralizator al poveștii. Viața își urmează cursul natural, ne scoate în față persoane dintre cele mai ciudate, total diferite de noi, dar cu un scop, desigur! Important e să înțelegem acel scop și să ne îndreptăm spre calea indicată de mesager.
Distins cu Premiul Camera d’Or, care este premiul de debut acordat unui film prezentat în orice secțiune în cadrul Festivalului Cannes, pentru filmul MAC, în 1991, Turturro este în primul rând un povestitor ce iubește viața și tot ceea ce o face mai frumoasă, dar și un observator fin și inteligent ce a reușit să surprindă în această peliculă cât de ușor poate fi pentru individ să atingă fericirea sau să o distribuie printre semeni.
