Easy Virtue (2008) – Secrete din trecut
Regia: Stephan Elliott
Actori: Jessica Biel, Ben Barnes, Kristin Scott Thomas, Colin Firth
Sentimente impartite. Pe de o parte, o poveste petrecuta la inceputul secolului al XX-lea, in Anglia aristocratica, frumos construita si inchegata, cu actori care isi fac treaba foarte bine, mai ales Jessica Biel si Colin Firth. Pe de alta parte, comedia care se astepta isi face aparitia in rare momente, chiar daca umorul britanic este delicios. De asemenea, senzatia este ca filmul este prea molcom, lipsit de continuitate, fiind construit prea incet, poate una dintre defectele cele mai mari ale lui, potentialul fiind spre foarte bun.
Nu oricine poate intra in aristocratia britanica, foarte conservatoare si inchistat in propriile traditii si prejudecati. Astfel ca, in momentul in care John Whittaker vine din vacanta insotit de sotia sa americana, Larita (Jessica Biel), aproape toata familia se indreapta asupra ei, din mai multe motive: este americanca, este vaduva, nu are prejudecati, este pilot de curse profesionist si, pe deasupra, este indragostita cu adevarat de John pe care vrea sa il sustraga din conacul familiei si sa traiasca singurei la Londra.
Are si cativa aliati, insa indeajuns de putini si neimportanti incat razboiul sa fie pierdut din start. Pe langa cativa servitori, mai ales Furber (Kris Marshall, absolut incantator, atat ca rol, cat si ca interpretari), cel mai bun prieten se dovedeste domnul Whittaker (Colin Firth), un romantic incurabil si boem, care nu a uitat nicio clipa ca a fost fortat sa se intoarca in Anglia aristocratica dupa razboiul mondial din Franta paradisiaca, unde traia fara griji la adapostul oferit de un bordel.
M-a multumit foarte mult finalul, fiind din nou un antifan declarat al happy-end-urilor tipice din filmele americane. De asemenea, amuzamentul unor scene, jucate impecabil de Colin Firth (fin observator al propriei familii), de Kris Marshall (delicios cand bea din paharele de sampanie pe care tot el le serveste), dar si de catelusul Puppy, care sfarseste sub fundul lui Jessica Biel. Un film agreabil, merita vizionarea macar pentru cele spuse mai sus.