Filme Filme americane

Doi frați într-o barcă: Cassandra’s Dream (2007)

Cassandra’s Dream (2007)
Regia: Woody Allen
Distribuția: Ewan McGregor, Colin Farrell, Peter-Hugo Daly, John Benfield, Clare Higgins, Sally Hawkins

Filmele lui Woody Allen sunt simple și accesibile. Sau cel puțin așa par. Este cazul și cu ‘Cassandra’s Dream’ din 2007, care face parte dintr-o ‘serie engleză’ de trei filme ale lui Allen, care la rândul ei face parte din seria ‘internațională’ de filme realizate de Allen acolo pe unde și-a găsit inspirația (și probabil și sprijinul financiar) pentru a le realiza. La fel ca și în multe alte filme scrise și regizate de el, Allen ne introduce din primele scene personajele, stabilește relațiile între ele, construiește premizele intrigii pe care o va dezvolta în continuare. Totul pare clar și curge fluent în continuare, căci veteranul aflat pe la al 50-lea film al sîu știe să povestească pe ecran. Și totuși, de multe ori există curente subterane subtile, din acelea pe care spectatorii nu le sesizează imediat și nu lipsesc nici surprizele.

Terry și Ian sunt frați. În prima scenă a filmului cei doi cumpără o mica ambarcațiune de placere botezată cu numele Cassandrei, dar nu este clar daca sunt conștienți de previziunile preotesei troiene. Terry este mecanic auto, are o prietenă din acelea de-o viață cu care doar nu este căsătorit, îi place să bea, să joace poker și să parieze la curse de câini. Ian îl ajuta pe tatăl său la restaurantul care este afacerea familiei, dar aspiră la mult mai mult, țintind investiții imobiliare în California. Când o întâlnește pe Angela, o frumoasă actriță de teatru, ambițiile se amplifică dar și nevoia de bani. De fapt, ambii frați au nevoie acută de bani, după ce Terry rămâne dator în urma unor jocuri de cărți pierdute. Singura resursă ar fi bogatul unchi Howard – afacerist internațional. Acesta nu-i vă refuza – familia mai presus de orice, nu-i așa? Doar că cere în schimb o favoare – ca cei doi frați să-l facă să dispară pe unul dintre partenerii de afaceri care riscă să-l denunțe și să-i comporomita cariera și averea. Pot frații să refuze? Familia mai presus chiar de orice? Orice faptă are și răsplată sau pedeapsă – asta știm de la Dostoievski.

La Woody Allen substratul este de multe ori profund și referințele la clasici nu sunt deloc întâmplătoare, dar ele sunt împachetate în dilemele omului contemporan. Peronajele sale iau decizii demne de tragediile antice deși par mânați de motive mondene contemporane. Banii, dragostea, moralitatea, corupția sunt perene. În cazul acestui film, prima referință care mi-a venit în minte este evident la mitologia greacă, apoi la ‘Crimă și pedeapsă’, iar spre final la povestea biblică a primilor frați de după Creație. De data aceasta întreaga construcție pare însă ceva mai puțin solidă, ca un fel de mâncare cu ingrediente scumpe, dar care nu a petrecut suficient timp la cuptor. Nici atmosfera englezească nu mi s-a părut prea bine reconstituită. Nu este suficient să alegi actori englezi cu aceentul corespunzător.

Dintre toate personajele doar unchiul Howard (interpretat de excelentul Tom Wilkinson) combină ușoara inadaptare la lumea reala a multora dintre personajele lui Woody Allen cu suficient umor britanic pentru a absorbi toate capcanele destinului. Colin Farrell și Ewan McGregor își interpretează bine rolurile, dar ceva parca lipsește pentru a ne convinge de realitatea dramei lor. ‘Cassandra’s Dream’ nu este un film rău. A reușit să mă captiveze în multe momente, dar în același timp să-mi lase impresia că nu adaugă nimic nou în filmografia regizorului, și că dacă ar fi fost făcut cu 20 de ani înainte ar fi fost un film mult mai bun.

Nota: 7/10

(Sursă fotografii: IMDb.com, http://www.impawards.com/2007/cassandras_dream_ver6.html)

Articole similare

Între egoism și iluzia vieții: Blackbird (2019)

Tudor-Costin Sicomas

Top 8 filme despre divorțuri

Dan Romascanu

Clooney și Roberts nu sunt suficienți pentru a salva acest film: Ticket to Paradise (2022)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult