Black Panther (2018)
Regia: Ryan Coogler
Distribuția: Chadwick Boseman, Michael B. Jordan, Lupita Nyong’o, Danai Gurira, Martin Freeman
Se aplică introducerea și avertismentele obișnuite. Când aleg să merg la un film inspirat de benzi desenate, mă aștept la o experiență diferită de cea pe care o aștept când văd un film inspirat de Shakespeare sau o producție europeană de artă. In final există doar filme bune și filme proaste și am văzut din toate în toate genurile. În limitele genului comics nu am găsit „Pantera Neagră” în regia lui Ryan Coogler a fi un film foarte bun și îmi este greu să înțeleg aprecierile entuziaste cu care l-au întâmpinat unii dintre criticii de film cu care altfel sunt de acord în majoritatea timpul. Nu e nici un film rău. E doar mediocru.
Ideea de la care pornește filmul ar putea funcționa la fel de bine sau rău ca majoritatea ideilor pe care se bazeaza filmele inspirate de benzi desenate. Un meteorit a lovit Pământul cu milioane de ani în urmă, aducând cu el un metal prețios, vibraniu, mai puternic decât orice știm și cu câteva proprietăți curative in plus. Vibraniul este ceva de invers al kryptonitei care anihila puterile lui Superman, cu diferența că, în timp ce super-eroul Pantera Neagră îl poate folosi și devine super-erou bându-l în formă de licoare, întreaga sa națiune din Wakanda se poate bucura și ea de puterea sa și a și făcut-o construind o civilizație subterană avansată într-o zonă retrasă din Africa, cu una dintre cele mai sărace țări de pe Pământ ca o acoperire deasupra solului. Dacă nu ați auzit despre Wakanda, nu trebuie să vă faceți griji, probabil că nu ați auzit despre multe dintre cele mai sărace 20 de națiuni ale Pământului membre în ONU. Aventurile tânărului rege T’Challa care tocmai a urcat la tron și se confruntă cu multe amenințări și dușmani interni și externi, precum și cu dilema de a continua sau politica izolaționistă ale tatălui și strămoșilor săi („Wakanda first” 🙂 ) sau de a deschide și împărtăși tehnologia cu restul planetei și în special cu categoriile asuprite de pe ea constituie esența povestirii. Restul este grafică computerizată CGI și efecte 3D.
Este vizibil faptul că regizorul de film Ryan Coogler a făcut un efort serios de a adăuga un strat de probleme ‘serioase’ peste povestea de benzi desenate de bază. Aluziile la evenimentele actuale din SUA și din restul lumii, cum ar fi inechitățile rasiale, războiul ca mijloc de soluționare a conflictelor și izolaționism, sunt mai mult decât transparente. Tratamentul pe care îl primesc în film este destul de convențional și nu există surprize sau dileme, există mai multe răspunsuri decât întrebări . Caracterele sunt destul de bine diferențiate, dar adâncimea lor nu depășește cele două dimensiuni ale eroilor de benzi desenate – știm destul de mult de la început ce vor face și cum vor reacționa la diverse provocări. Bun este jocul câtorva actori cunoscuți și al altora mai puțin cunoscuți. Nu au putut adăuga prea mult, nici măcar fantasticul Forest Whitaker sau Angela Bassett. Grafica computerizată este spectaculoasă, dar lipsesc ideile noi, am avut senzația ca văd ceva între „Star Wars” și „The Jungle Book” (versiunea animată). Unul peste alta, este un divertisment rezonabil pentru copiii de toate varstele (si mă incadrez in această categorie), insă nu la nivelul asteptărilor si al opiniilor criticilor.
