Oppenheimer (2023)
Regia: Christopher Nolan
Distribuția: Cillian Murphy, Matt Damon, Robert Downey Jr., Emily Blunt, Florence Pugh, Rami Malek, Josh Hartnett
Suntem în abia în miezul verii și mai este aproape o jumătate de an până la nominalizările pentru premiile Oscar, dar cred că deja avem în ‘Oppenheimer’ al lui Christopher Nolan unul dintre candidații serioși la colectarea de premii în ediția 2024. Este genul de filme care place publicului american și criticilor totodată, povestea unei mari aventuri americane și biografia unei personalități care a făcut istorie. Docu-drama biografică aduce pe ecran povestea vieții savantului care a condus Proiectul Manhattan și stârnește întrebări actuale atunci și actuale și astăzi despre responsabilitățile oamenilor de știință și despre riscurile cercetărilor și realizărilor tehnologice puse în slujba armatelor și a guvernelor. În distribuție apare o galerie impresionantă de vedete ale Hollywoodului, iar efectele speciale cu care este presărat filmul ii conferă o dimensiune suplimentară de atractivitate (plus amprenta Nolan). Există și destule aspecte de dramă politică, dar până la urmă calitățile principale ale acestui film, cele care vor rămâne după ce trece entuziasmul inițial, sunt legate de portretele extrem de veridice și bine documentate ale personalităților care au contribuit la succesul Proiectului Manhattan.
Acțiunea din ‘Oppenheimer’ este structurată în trei planuri temporale care se derulează în paralel cu o viteză amețitoare. Planul biografic începe în anii 20, anii de studiu ai lui Oppenheimer în Europa și se termină în lunile de după sfârșitul celui de-al doilea război mondial și bombardamentele nucleare de la Hiroshima și Nagasaki. Ancheta înscenată din 1954 desfășurată într-un comitet secret, care a avut scopul de a-i refuza savantului devenit incomod datorită opiniilor sale politice pacifiste prelungirea nivelului de securitate care să-i permită accesul și colaborarea la programele nucleare americane constituie al doilea nivel. În fine, audierile publice din 1958, la confirmarea în Senat a politicianului Lewis Strauss – inițial susținător, mai târziu inamic personal al lui Oppenheimer și principalul responsabil al căderii sale – reprezintă al treilea plan. Al doilea și al treilea nivel furnizează flash-back-urile care îl reconstituie pe primul. Pe tot parcursul dezvoltării biografiei sunt intercalate imagini scurte și spectaculoase care proiectează vizual gândurile lui Oppenheimer: misterele legate de structura universului la scară sub-atomică și la scară cosmică în prima parte a filmului și coșmarurile distrugerilor din perioada zorilor epocii atomice. Rezultatul este un film de trei ore în care secvențele se succed de multe ori cu rapiditatea montajului din clipurile video, în timp ce în alte cazuri, scene lungi și cu tentă de documentar înregistrează dezbaterile interminabile din comisiile secrete sau din cele publice. Colorul și alb-negru alternează pentru a da senzația de autenticitate. ‘Oppenheimer’ pare o enciclopedie de stiluri de montaj, toate însă adaptate scopului. Spectaculos, impresionant chiar în unele momente, dar nu ușor de urmărit.
Îi înțelegem mai bine pe Robert Oppenheimer, pe cei din jurul său și epoca în care au trăit după vizionarea acestui film? Probabil că da, din anumite puncte de vedere, dar nu complet totuși. Cartea care a inspirat filmul, ‘American Prometheus’, de altfel una dintre multele biografii și cărți de știință scrise despre savant, are peste 700 de pagini. Unele aspecte legate de înrolarea savantului în program, viața personală și colaborarea cu colegii săi de generație sunt bine redate, altele sunt tratate superficial sau ignorate complet, cum ar fi cele legate de identitatea evreiască a lui Oppenheimer sau de deciziile sale de a abandona cercetarea științifică fundamentală pentru aspectele practice ale programului militar (din acest motiv Oppenheimer nu a primit niciun Premiu Nobel). Cillian Murphy a intrat perfect în mintea și sufletul personajului. Galeria de actori din jurul sau și-au jucat cu precizie rolurile: Robert Downey Jr. în rolul complex al lui Lewis Strauss; Matt Damon ca un excelent general Groves, partenerul militar al lui Oppenheimer; Benny Safdie – foarte exact și expresiv în rolul lui Edward Teller, rivalul lui Oppenheimer (cu excepția detaliului biografic că Teller era șchiop în urma unui accident suferit în tinerețe, detaliu omis în film); Gary Oldman cu o singură dar memorabilă scenă în rolul președintelui Harry Truman.
Scenele care se petrec la Los Alamos în timpul muncii la proiect și mai ales în zilele și orele premergătoare primei explozii atomice sunt formidabile. Sunt bine aduse pe ecran dilemele lui Oppenheimer și ale colegilor săi legate de înarmarea nucleară și cursa dintre supraputeri care a dus la echilibrul terorii nucleare și posibilitatea distrugerii întregii vieți pe planetă. Senzația mea a fost că unele dintre aspectele politicii interne americane sunt prezentate prea în detaliu și se pierd, mai ales ținând cont de durata și ritmul narațiunii. Am citit unele cronici în care este menționat faptul că detalii pierdute inițial pot fi observate sau înțelese mai bine la o a doua vizionare. Asta ar fi valabil cu multe filme, dar majoritatea spectatorilor de cinema nu își pot permite sau nu doresc să vizioneze de două (sau mai multe!) ori un film de trei ore. Cred că în acest caz două ore mai filtrate spre esențial ar fi fost un format mai potrivit. ‘Oppenheimer’ este un film remarcabil din multe puncte de vedere, dar dimensiunile în acest caz nu cred că adaugă și calitate sau profunzime.
Nota: 8/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
