Deux jours, une nuit (2014) – Două zile, o noapte
Regia: Jean-Pierre Dardenne, Luc Dardenne
Scenariul: Jean-Pierre Dardenne, Luc Dardenne
Distributia: Marion Cotillard, Fabrizio Rongione
Din nou Independenta Film ne aduce pe ecranele romanesti un film al fratilor Dardenne. Inca am proaspete in amintire impresiile pe care mi le-au lasat “Le gamin au vélo” (2011) si “L’enfant” (2005).
Filmul acesta, selectat in 2014 in competitie la Festivalul de Film Cannes se inscrie pe linia aceleasi aplecari rafinate catre problemele de familie in conexiune-constrangere-echilibru-dezechilibru cu societatea.
Si pe acelasi tipar al gandirii lor artistice-cinematografice, fratii Dardenne nu cauta neaparat sa ne farmece cu frumusetea personajelor sale, ci cu expresivitatea lor, pusa in slujba comunicarii realismului si ritmului intern al povestii de viata surprinsa in plina explozie existentiala.
O poveste de viata de tipul celei cu care, cel putin o data, ne-am lovit fiecare in parte …
Personajul principal – Sandra, capoteaza la un moment dat psihic si face o depresie pe care si-o trateaza intr-un concediu medical. Poate presiunea slujbei (o mica firma care se ocupa cu asamblarea si montarea panourilor solare), poate responsabilitatile familiale (un sot si doi copii), poate pur si simplu grijile cotidiene, poate propria structura mentala si sufleteasca intr-o usoara deriva…
Revenirea la serviciu, in atelierul de montaj, apta de munca (desi mai apeleaza la cate un Xanax din cand in cand), in mijlocul colegilor (o a doua familie … asa cum simtim multi dintre noi), Sandra paseste intr-un cosmar. Intr-un cosmar al manipularii (din partea sefului de atelier), al devoalarii caracterelor celor din jur, al dezechilibrelor create de criza economica – care conduc la dezechilibre sociale si crize morale.
Pentru ca pur si simplu, se pune problema votului dezonorant al fiecarui angajat, 16 la numar: incetarea contractului de munca al Sandrei, contra unei bonificatii de 1000 de euro per capita.
Refacerea votului este posibila, cu acordul patronului, in urmatoarea dimineata de luni.
Sandra, sprijinita de sotul ei Manu si de saritoarea colega Juliette, are la dispozitie doua zile si o noapte (practic – weekendul), pentru a-si asigura o majoritate necesara in noul scrutin.
Povestea se desfasoara ca un adevarat film politist psihologic, care dezvolta pas cu pas defilarea caracterelor colegilor Sandrei, motivatiile acestora fata de alegerea care le sta in fata (pentru ca este vorba despre o suma mare, reprezentand pentru unii plata utilitatilor in locuinta pentru intinsul unui an, sau pentru altii … plata taxei de scolarizare a fiicei adolescente … sau reparatii casnice pentru altii … nevoi si tentatii). Si pentru unii dintre colegii Sandrei, aceasta optiune reprezinta iluminarea capcanei in care cade sau este gata sa se pravaleasca statusul lor moral si familial. Si unii aleg banul si prabusirea morala si altii aleg sa o salveze pe Sandra, salvandu-se pe ei ca fiinte umane.
Prosperitate versus umanitate (sau supravietuire uneori).
Caractere diferite, care subliniaza – fara a face mare caz – stratificarea sociala multiculturala din Belgia (clasa muncitoare – colegii Sandrei – sunt reprezentanti ai multor valuri de imigrare de pe tot globul, dar integrati social si economic), care evidentiaza habitatul lor specific si preocuparile in afara slujbei si pana la urma … solidaritatea de care are nevoie fiecare cetatean, pentru a se simti intreg psihic si incadrat in societate.
Si cei doi soti, Sandra si Manu – reprezinta acea celula numita casatorie – in care ambele personaje vin sa se completeze, sa se inteleaga , sa se sprijine; si daca unul refuza sa vada limpede situatia, refuza lupta si cedeaza in fata depresiei, celalalt se afla acolo, langa .. gata sa lupte pentru ambii.
Alienarea morala si sociala in conditiile concurentei, in momentele de criza economica, in momentele de lacomie si egoism este posibil a afi evitata sau recuperata prin solidaritate umana. Si bineinteles prin puterea sperantei constructive!
Aceasta este morala filmului, excelent construita pas cu pas de Jean-Pierre & Luc Dardenne intr-o echipa in care se remarca Alain Marcoen –semnatarul cinematografiei, colaborator de cursa lunga al regizorilor in cauza. Cadre indelungi si atente asupra fiecarui personaj, care surprind atat strada si cladirile, cat si interioarele … dar mai ales siluetele si figurile Sandrei, ale lui Manu si ale fiecaruia dintre colegii de lucru …cu mimica fetelor elocventa, cu privirile … unele sincere si prietenoase, altele alunecoase si vinovate, cu gestica minimala, dar atat de incarcata de sensuri…
O alta caracteristica speciala a acestui film o reprezinta sunetul! Ca si la “Le gamin au vélo”, avem sunetele fruste: fosnete, pasi, orasul, glasurile … spectatorul remarca aceasta speculatie care ridica emotia imaginii si a mesajului! Meserie! 🙂
Si la mare meserie, prestatia fiecaruia dintre actorii selectionati! Din care Fabrizio Rongione – un vechi colaborator al fratilor Dardenne in aceleasi enumerate mai sus pelicule. Amar, sobru, dar cat de intelegator, rabdator si determinat sa o readuca la viata normala pe sotia si mama copiilor sai. Naturaletea interpretarii lui se trage dintr-un talent incontestabil, o buna cunoastere a naturii umane si co colaborare simbiotica cu regizorii.
La fel se poate spune si despre prestatia lui Marion Cotillard, un abur de suferinta, de tragism, dar si de speranta deopotriva. O transfigurare a dramatica a femeii simple, capabila sa se ridice si sa supravietuiasca alaturi si pentru cei din jurul ei. Un rol superb interpretat, care se aseaza in galeria personala a actritei, alaturi de “La môme”.
Vazut si placut mult!
Nota: 8/10
[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=JKfbzO1MlZE’]
