Les enfants terribles (1950) – Copiii teribili
Regia: Jean-Pierre Melville
Distribuția: Nicole Stéphane, Edouard Dermithe, Renée Cosima, Jean Cocteau
‘Les enfants terribles’, realizat în 1950, este rezultatul colaborării a doi cineaști de mare talent. Jean Cocteau a fost în primul rând unul dintre cei mai faimoși scriitori – poet, dramaturg, romancier – francezi ai secolului 20, dar și scenarist, actor și regizor de film. A ales, totuși, ca ecranizarea romanului său de mare succes ‘Les enfants terribles’ să fie regizată de tânărul Jean-Pierre Melville. Acesta era în acel moment o mare speranță și filmul său de debut, ‘Le silence de la mer’, tot o ecranizare, dar după Vercors, îl impresionase pe Cocteau. Scriitorul a crezut, poate, că va putea interveni și domina și aspectele regizorale, dar Melville era deja nu doar regizor cu personalitate, ci și o fire asertiva. Conflictele dintre cei doi în timpul producției au devenit subiecte de legendă și de bârfe. Rezultatul colaborării cu spini dintre cei doi este însă impresionant – un film cu totul special, care trebuie însă vizionat și apreciat altfel decât un film obișnuit.
Copiii teribili sunt Elisabeth și Paul, soră și frate, proveniți dintr-o familiei pariziană înstărită. Legătura obsesivă dintre ei stă la baza poveștii din film. Elisabeth este cu câțiva ani mai mare, și îngrijește atât de mama lor bolnavă cât și de Paul, care este și el bolnăvicios și preferă să-și petreaza zilele în pat. Cei doi trăiesc în aceeași cameră și intimitatea lor frizează incestul. Își construiesc un univers al lor, cu un decor plin de simboluri decadente, cu jocuri psihologice crude și sofisticate. Atunci când în viața lor apar alte personaje – Gerard care este îndrăgostit de Elisabeth, Michael care se vă căsători cu Elisabeth, dar nu pentru multă vreme, și Mariette, care se îndrăgostește de Paul, perechea de frați îi vor atrage în labirintul lor de intrigi, păstrându-și în același timp sentimentele reciproce. Paul o va face prin pasivitate, Elisabeth prin acțiuni care frizează crima. Jocurile lor subtile se desfășoară în permanență la marginea unui abis din care pândește moartea, în buna tradiție a literaturii existențialiste.
Este unul dintre filmele lui Melville în care nu apar gangsteri, dar se poate spune că tensiunea psihologică are intensitarea unora dintre cele mai bune thrillere ale sale. Personajele par a trăi în permanență între vis și realitate (de altfel Paul este somnanbul). Pentru a reda această atmosferă, Melville recurge la lectura off-screen, cu textul extras din roman și în lectura lui Cocteau. Cuvintele completează excelent aici compozițiile vizuale. Imaginea îi aparține lui Henri Decaë, cu care Melville lucrase și în filmul său de debut, cu care el și alti creatori din generația Nouvelle Vague aveau să lucreze în multe dintre filmele lor de mare succes de mai târziu. Prima scenă a filmului (o bătaie cu bulgări de zăpadă) este filmată de altfel într-o dinamică coregrafiată, cu aparat de filmat mobil, care anticipează tehnici care vor deveni familiare cu un deceniu mai târziu. Decaë combina unghiuri neobișnuite, spectaculoase puneri în scenă și sublinierea psihologiei personajelor.
Triunghiul Elisabeth – Paul – Gerard este și el similar cu triunghiurile de personaje pe care le vom găsi în mute dintre filmele Nouvelle Vague. Nicole Stéphane, actrița care o interpretează pe Elisabeth, domină distribuția. Descendentă a familiei Rothschild și luptătoare în Rezistenta (ca și Melville), ea avut o cariera incredibil de scurtă pe ecrane. Mare păcat. Muzica este clădită pe sunetele baroce ale lui Vivaldi și Bach. Stilul declamării replicilor pare descins de pe scena Comediei Franceze, și efectul este cel al vizionării unui spectaculos și pasionant spectacol de operă. Ca și la o reprezentație de opera, însă, trebuie înțeleasă și respectată convenția. Spectatorii care nu o înțeleg și nu o cunosc riscă să nu aibă plăcere din vizionarea acestui film fascinant și decadent.
Nota: 9/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, https://www.criterionchannel.com/les-enfants-terribles)
