Dear John (2010)

Dear John (2010) – Draga John
Regizor: Lasse Hallstrom
Producatori: Marty Bowen, Wyck Godfrey
Scenariul: Jamie Linden
Distributia: Channing Tatum, Amanda Seyfried, Richard Jenkins,  Henry Thomas, Scott Porter, Maxx Hennard

Continuandu-mi periplul prin comediile romantice ale anului 2010, m-am oprit la „Dear John” intr-o dupa amiaza ploioasa, improprie altor activitati. Alegerea s-a dovedit a fi fericita dintr-un singur punct de vedere: cel al actorilor principali; nici scenariul adaptat dupa romanul lui Nicholas Sparks (The notebook, Message in a bottle), nici regizorul Lasse Hallstrom- care si-a facut un renume cu productii precum “What’s Eating Gilbert Grape,’’ “Chocolat,’’ sau preferatul meu “The Cider House Rules’’ nu au reusit sa dea viata acestui film.

Un scenariu previzibil si lipsit de originalitate, despre o dragoste ce se confrunta cu obstacole fizice si mentale, alegeri nefericite, scrisori de amor si de despartire, ce ar fi trebuit macar sa impresioneze prin profunzimea sentimentelor, insa nimic nu trece dincolo de ecran.

Actiunea debuteaza in 2001, cu John Tyree (Channing Tatum), soldat in fortele speciale care isi viziteaza tatal,(Richard Jenkins) intr-o permisie. Intr-una din numeroasele zile petrecute pe malul oceanului recupereaza poseta scapata, din greseala in apa, de Savannah (Amanda Seyfried), captandu-i astfel atentia frumoasei domnisoare. John, inca urmarit de trecutul sau tumultos, datorat comportamentului impulsiv si exploziv, este fascinat de Savannah, simpatica, rafinata, provenind dintr-o familie bogata, iar cele cateva saptamani petrecute impreuna ii apropie foarte mult. Savannah are un mic prieten, Alan, ce sufera de autism si care il accepta fara rezerve pe noul venit, iar acest fapt intareste convingerile fetei ca a intalnit persoana potrivita. Ea insista sa-l cunoasca si pe tatal lui John, (la fel de tacut ca si fiul sau), complet acaparat de lumea colectiei numismatice pe care a creat-o si din care, pentru cateva momente, se lasa extras de noua prietena a fiului sau. Regasind in Dl. Tyree reactii si atitudini comune cu Alan, Savannah reuseste, pentru scurt timp, sa- l ancoreze pe batran in lumea reala.

Sfarsitul verii aduce cu sine despartirea: John trebuie sa plece in misiune, Savannah trebuie sa se intoarca la scoala, nu inainte de a-si promite unul altuia ca-si vor scrie cat de des pot, pana se vor revedea, dupa un an. Au loc insa atacurile teroriste in 11 septembrie si contractul lui John se prelungeste pe timp nedefinit, scrisorile continua, mai rare insa din partea fetei, pana cand nu mai vin deloc. Tacerea este intrerupta de acea scrisoare pe care John nu dorea sa o primeasca, conventionala, oficiala care incepe cu „Draga John” si care il anunta ca Savannah se va marita cu altcineva si isi va continua viata. Fara explicatii si fara speranta, John arde colectia de scrisori si se avanta in misiuni din ce in ce mai periculoase, chiar si dupa ce este ranit intr-una din acestea.

N-o sa va dezvalui mai mult despre finalul filmului, daca cei doi mai au vreo sansa impreuna, din respect pentru cei care vor totusi sa urmareasca aceasta pelicula. In plus, explicatiile alegerii pe care o face Savannah mi se par puerile, stupide si fara consistenta, ca de altfel si reactia lui John dupa ce le afla. Cred ca mi-a placut foarte mult acest film pana la momentul „Draga John”, pentru superbele scene de pe malul oceanului, apusuri de soare, saruturi in ploaie, plantatii impunatoare si picnicuri in mijlocul naturii, pentru lungile scrisori banale si emotionante,( dupa care am avut senzatia ca autorul a avut o criza de inspiratie), insa nimic nu se mai potriveste cu ce a fost pana acum.

Asa cum spuneam si la inceput, prestatiile actorilor principali trebuiesc subliniate, fiind de departe, printre singurele plusuri ale filmului. Channing Tatum reuseste sa intre foarte bine in pielea tanarului singuratic, laconic, confuz, tulburat de alegerea prietenei sale. Imaginea pozitiva este ajutata si de fizicul sau de fost manechin profesionist, in special bustul bine lucrat pe care il afiseaza cu darnicie in prima parte a povestii.

Cu figura ei angelica si Amanda Seyfried se potriveste rolului, etalandu-si inocenta si frumusetea alaturi de partenerul sau. Din pacate, consistenta scenariului nu i-a permis sa arate mai mult decat atat: frumusete.

Impresioneaza insa, interpretarea pe care Richard Jenkins o da seniorului Tyree, personaj cu probleme afective fiind protagonistul celor mai emotionante scene din film si cu siguranta, cea mai interesanta si profunda figura a peliculei.

„Draga John” este o poveste de dragoste, insa spusa liniar, fara pasiune, fara magie si fara sentiment. Nimic nu face ca imaginatia spectatorului sa infloreasca sau inima sa vibreze. Nici incercarea de translatare a interesului de la povestea de dragoste, catre tatal lui John, personaj complex si profund,( ce devine factorul declansator al conflictelor in partea secunda a filmului), nu salveaza opera de platitudine.

Urmarind acest film, veti afirma poate, ca v-a placut dar sunt convinsa ca, dupa o saptamana nu va mai amintiti de el…

Nota: 6/10