Filme Filme europene Recomandat

Dancing Dreams (2009)

Dancing Dreams (2009) – Tanzträume
Scenariu si regia: Anne Linsel
Asistenti coregrafie: Jo-Ann Endicott, Bénédicte Billiet
Imagine: Rainer Hoffmann bvk
Sunet: Thomas Keller, Tim Dohnke, Paul Oberle
O producție TAG/TRAUM în co-producție cu WDR în colaborare cu ARTE și Tanztheater Pina Bausch din Wuppertal.
Finanțat de Filmstiftung NRW, DFFF Deutscher Filmförderfonds, Der Ministerpräsident

Mare placere mi-a facut vizionarea acestui film! Din mai multe motive: in primul rand pentru ca iubesc dansul si chiar trecand de varsta de mijloc, continui sa topai ori de cate ori am ocazia, ba chiar incerc sa invat mereu ceva nou! In al doilea rand, pentru ca consider dansul drept un act psiho-socio-cultural, un mijloc de educare, de comunicare, de dezvoltare personala. Si aceasta este miza filmului, care ne infatiseaza un grup de tineri cu varste intre 14 si 18 ani, din Wuppertal (situat in apropiere de Dusseldorf – in Nord Rhin-Westphalia), proveniti din grupuri etnice variate (germani, tigani musulmani din Bosnia, kosovari, etc, etc), intr-un creuzet multicultural, din paturi sociale diverse si cu felurite probleme personale si stangacii de comunicare, dar manati de pasiunea pentru arta.

Timp de un an de zile, in fiecare sambata, acesti 40 de tineri, indrumati cu infinita subtilitate si devotiune de catre asistentii coregrafi Jo-Ann Endicott si Bénédicte Billiet si sub observatia marii profesioniste Pina Bausch, au recreat spectacolul Kontakthof. Pina Bausch, supranumita si „coregrafa a sufletelor”, a plecat din aceasta lume in vara anului 2009, insa munca ei continua sa traiasca! The show must go on!

Acesti adolescenti invata prin dans cum sa interactioneze unii cu ceilalti – umani si sexual, cum sa ii trateze pe ceilalti asa cum isi doresc si ei sa fie tratati, cum sa isi exteriorizeze simtirile, cum sa rada, cum sa planga, cum sa iubeasca, cum sa se resemneze, cum sa nu uite. Invata despre tandrete, despre experimentarea primelor mangaieri si a primului sarut, invata despre increderea in celalalt, dar si despre agresivitate si pozitia corecta abordata fata de manifestari negative, invata despre viata. Invata ca protagonisti ai unui superb spectacol viata-dans. Si aceasta experienta fermecatoare ii transforma, ii modeleaza – ii deschide si ii relaxeaza in viata, ii maturizeaza. Intre primele minute ale filmului si ultimele, spectatorul vede aceasta transformare a caracterelor si a comportamentelor, modelata prin dans si inlesnita de munca devotata a coregrafilor-psihologici! O exemplificare magistrala a modului in care arta ne poate influenta benefic devenirea umana.

Pina Bausch este surprinsa in acest film in una dintre ultimele sale aparitii in postura care i-a adus nemurirea: un coregraf original si si un fin pedagog, inventatoarea conceptului de teatru-dans. Relevant este faptul ca a lucrat si cu mari regizori, printre care Federico Fellini ( a evoluat in „Si corabia inainteaza/E la nave va”) si Pedro Almodovar (danseaza un fragment din spectacolul „Cafe Müller” in filmul „Vorbeste cu ea/Hable con ella”)

Interesant este si faptul ca premiera profesionista a spectacolului Kontakthof a avut loc in anul 1978 si in anul 2000, spectacolul s-a relansat, de data aceasta cu o distributie de neprofesionisti de peste 65 de ani, pentru ca in anul 2008 noua montare sa fie realizata cu tineri peste 14 ani si sa fie prezentata la deschiderea Festivalului International de dans din Nordrhein-Westfalen.

Filmul Dancing Dreams a avut premiera mondială în 2010 la Festivalul International de Film de la Berlin, în cadrul sectiunii Berlinale Special si a primit mentiunea specială a Juriului la Dance on Camera Festival din New York

Protagonistii adolescenti sunt de o sinceritate induiosatoare si fiecare in parte, de o mare frumusete interioara si exterioara.

Imaginea plina de simtire a filmului, vine prin culoare si miscarea camerei in spatiul salii de repetitie sa completeze acest film-poem. Interesante sunt si cadrele mai largi, din exterior, unde orasul pulseaza de viata si de inalta tehnologie si unde ii cunoastem pe aceeasi pustani in ambientul lor de dincolo de podeau salii de dans.

Cele trei coregrafe, asistentele si Pina Bausch au o infinita intelegere, inteligenta si tandrete pentru sufletele pe care le modeleaza  si pentru trupurile pe care le invata sa se cunoasca, dar – in acelasi timp, sunt caractere otelite care isi pun toata priceperea profesionala pentru a-i plamadi pe acesti adolescenti si a-i pregati pentru maturizare!

Nota: 9.5/10

Articole similare

Semnal TV filme: weekend 15-17 iulie 2011

Delia Marc

A Separation (2011)

Jovi Ene

Midnight Cowboy (1969)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult