Dead Man’s Wire (2025)
Regia: Gus Van Sant
Distribuția: Bill Skarsgård, Dacre Montgomery, Al Pacino, Colman Domingo
Dead Man’s Wire a avut premiera în competiția de anul trecut a celei de-a 82-a ediții a Festivalului de Film de la Veneția și reprezintă revenirea regizorului Gus Van Sant. Filmul a fost realizat în doar 19 zile, un număr record având în vedere că subiectul este după un caz real, Van Sant inspirându-se din documentarul Dead Man’s Line (2018), despre acest exemplu de violență extremă care a șocat America.
În construcția cinematografică a poveștii, cineastul face apel la stilul observațional și subversiv care l-a consacrat, devenind cartea sa de vizită și în filmul său Elephant (2003) și care îl situează în istoria cinemaului alături de alți regizori americani independenți.
Povestea simplă dă ocazia interpretărilor, potențând relaţia dintre privitor și film. Un bărbat agitat, intră furios în sediul unei bănci din Indianapolis cu un pachet în mână, cealaltă fiind aparent bandajată și îl ia ostatic pe Richard Hall (Dacre Montgomery), trece printre polițiști cu arma din dotare, o pușcă strâns legată de gâtul victimei, în încercarea disperată de a evada împreună cu ostaticul din clădire.
În acest mod facem cunoștință cu Tony Kiritsis (Bill Skarsgård) , un proscris, un om care nu mai are nimic de pierdut. Tony se simte trădat, discriminat, abandonat de sistem, iar prin antagonizarea lui Hall și a tuturor celor bogați, el devine un marginal prins într-o Americă găunoasă. Martor al unei lumi corupte în care legea “băieților deștepți” pare să joace rolul central, el este profund schimbat de experiența trăită, pornind o luptă „invizibilă” pentru demascarea sistemului bancar putred. Al Pacino are o apariție episodică în film ca Mr.Hall, tatăl ostaticului, un bătrân orgolios, dispus mai degrabă să-și sacrifice propriul copil decât să-și prezinte scuzele față de Tony Kiritsis, pe care îl disprețuiește.
Dincolo de frustările acumulate și de dorința viscerală de a se răzbuna, pentru Tony, capturarea fiului lui Hall reprezintă momentul său de glorie pe care l-a așteptat de atâta timp și care îi va aduce celebritatea. Visul lui este să se adreseze întregii națiuni americane în direct, ca un om simplu care și-a făcut singur dreptate . El se consideră “eroul zilei”. Rumoarea care s-a creat în jurul subiectului este cea care menține suspansul, pe lângă tensiunea mocnită dintre cele două personaje, Tony și Richard, ce se resimte pe tot parcursul filmului. Începând cu acest moment demersul cinematografic capătă o altă nuanță, contrabalansând întreaga poveste către ideea de identitate, de auto-cunoaștere, de auto-reflexivitate.
În prezent trăim într-o cultură a mass-mediei, bazată din ce în ce mai mult pe inteligența artificială și suprasaturată de știri false, în care pare că am uitat de importanța incontestabilă a radioului, ca mijloc imediat de comunicare. Care era rolul mass-mediei la sfârșitul anilor ’ 70 în relatarea unui eveniment dincolo de actualitatea subiectului prezentat? Transmisiunile live,deveneau tot mai dese, deoarece în acea perioadă astfel de cazuri nu erau întâlnite. Această goană nebună după senzațional, pentru a satisface cerințele publicului, intră în conflict cu nevoia oamenilor de a fi pur și simplu conectați cu realitatea oricât de imprevizibilă și dură ar deveni ea.
O surpriză plăcută în privința distribuției alese de Van Sant este dată de prezența lui Colman Domingo, un actor versatil, care face un rol memorabil în Dead Man’s Wire ca DJ Fred Temple, “The voice of Indianapolis”.
De remarcat în film felul în care este scoasă în evidență această latură maniacală a reporterilor, pentru ei aproape orice transmisiune live se transformă într-o goană nebună după senzațional, pe care îl caută cu orice preț. Cum profită presa de pe urma acestui subiect de interes general? Perspectiva de a vedea un om împușcat în direct la televiziune devenise un subiect numai bun de speculat, în favoarea creșterii audiențelor, a ratingului. Acest fapt a mai fost expus de cineast în filmul său To die for (1995) cu Nicole Kidman în rol principal. În Dead Man’s Wire, se joacă din nou cu satira la adresa meseriei de jurnalist, atunci când, Linda Page (Myha’la) devine vedetă tv instantaneu, peste noapte.
Dincolo de orice, filmul funcționează drept un comentariu social, reușind să mențină reflectorul îndreptat către demistificarea Visului American într-o „cultură a panicii”, în care discrepanțele create între bogați și săraci devin tot mai evidente.
