Filme Filme europene

Ciocnirea dintre două lumi: Honecker und der Pastor (2022)

Honecker und der Pastor (2022)
Regia: Jan Josef Liefers
Distribuția: Edgar Selge, Barbara Schnitzler, Hans-Uwe Bauer

Căderea zidului Berlinului și reunificarea Germaniei au deschis poarta realizării unor filme care privesc retrospectiv spre anii dictaturii comuniste și procesul complex de schimbare prin care a trecut această țară. Câteva dintre ele au fost succese incontestabile, bine primite de public și apreciate de critici: ‘Das Leben der Anderen’, ‘Good Bye Lenin!’ sau serialele de televiziune ‘Deutschland 83/86/89’. Filmul de televiziune ‘Honecker und der Pastor’ regizat de Jan Josef Liefers și difuzat în premieră în 2022 abordează momentul istoric de imediat după prăbușirea regimului comunist folosind genul docu-dramei și reconstituind un episod din viața foștilor conducători ai RDG în lunile de după schimbarea politică, la începutul anului 1990. Cu toate bunele intenții și în pofida temei interesante, filmul nu se ridică la înălțimea producțiilor menționate.

Premizele sunt interesante, cu atât mai mult cu cât acțiunea se bazează pe evenimente și personaje istorice reale. Câteva luni după căderea zidului, fostul dictator al Germaniei comuniste și soția sa sunt expulzați din locuințele lor luxoase și privați de venituri și privilegii. Lui Honecker i se pregătesc procese pentru faptele comise în perioada în care condusese Germania de Răsărit. Rămași, la propriu, pe drumuri, sunt găzduiți de familia generoasă a pastorului evanghelic Uwe Holmer, primar al localității Lobetal și întemeietorul unui centru de adăpost pentru homeless și persoane cu dizabilități. Ceea ce urmează este o ciocnire dintre două lumi ghidate de ideologii opuse și dintre două sisteme morale de referință, și ele antagonice. Soții Honecker nu reușesc să înțeleagă schimbarea politică și sursele revoltei populare care măturase sistemul lor de pe scena istoriei. Soții Holmer le oferă adăpost datorită credinței lor că un creștin are în primul rând datoria să-și ajute semenii, dar principiile lor sunt puse la încercare atunci când opinia publică alimentată de presă și televiziuni, ca și comunitatea din jur se împotrivesc ajutorului acordat foștilor dictatori și mai ales atunci când sunt confruntați cu crimele și victimele faptelor comise de aceștia.

Despre acest caz s-au scris câteva cărți, inclusiv memorii ale pastorului Holmer și ale fiului său, martor la evenimente, care este și povestitor în film. Scenariul – scris de Fred Breinesdorfer, un cunoscut scriitor și scenarist german – încearcă să păstreze echilibrul dintre caracterul documentar și comentariul social-politic. Dialogurile dintre Honecker și Holmer pun în evidență prăpastia dintre lumile pe care le reprezintă cele două personaje. Edgar Selge îl interpretează pe fostul dictator cu precizie, reincarnând personajul pe care îl cunoșteam din fotografii și jurnalele de actualități. Rolul soției dictatorului, activă și ea politic, fostă ministra a educației și inițiatoare de programe de ‘re-educare’, este jucat de Barbara Schnitzler și este poate cel mai interesant rol din film. Cuplul Holmer este interpretat bine de Hans-Uwe Bauer și Steffi Kühnert, dezavantajul lor fiind că trebuie să spună cam prea des în film ‘ceea ce trebuie’.

Jan Josef Liefers este cunoscut mai ales ca actor și este mai puțin experimentat ca regizor, acesta fiind doar al treilea film semnat de el (toate realizate pentru televiziune). Există în scenariu două elemente care, dacă ar fi fost dezvoltate ceva mai atent, cred că ar fi adăugat valoare și interes: contactul la nivel uman dintre cele două perechi, în special dintre cele două femei, și elementul de comedie de situație. Finalul (excelent) este un bun exemplu. Formatul de docu-dramă TV nu ar trebui să impună limite în îndrăzneală și creativitate, cum s-a întâmplat în acest caz.

Nota: 6/10

(Sursă fotografii: IMDb.com, https://www.film.at/honecker-und-der-pastor)

Articole similare

Un thriller psihologic incomod: Birth (2004)

Dan Romascanu

Dans la cour (2014)

Delia Marc

Little Big Man (1970)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult