Săptămâna Mare (2024)
Regia: Andrei Cohn
Distribuția: Doru Bem, Ciprian Chiriches, Ana Ciontea, Iulian Postelnicu
Unul dintre cele mai interesante filme ale anului bun care a fost 2024 pentru cinematografia română, un film pe care doream de peste un an să-l văd, este ‘Săptămâna mare’. Filmul este scris și regizat de Andrei Cohn, care a ales să adapteze ‘O făclie de Paste’, nuvela lui I.L. Caragiale publicata în 1889-90, un text care a cauzat scandal la apariție, a continuat să stârnească dispute și controverse de-a lungul deceniilor, și este și astăzi dezbătut din perspective diferite, uneori opuse. De fapt, nu sunt sigur că astăzi ar putea fi publicat așa cum l-a scris Caragiale. Andrei Cohn a plecat de la textul marelui scriitor și dramaturg, l-a dezvoltat și i-a aprofundat unele direcții și nu s-a temut că filmul sau va genera controverse, la fel ca textul original. Am apreciat multe dintre direcțiile în care s-a dus Cohn ca scenarist și ca regizor, dar nu am putut evita sentimentul că totuși filmul nu este la fel de tăios că nuvela. Este poate și datorită faptului că nu am regăsit aici concizia și precizia cu care Caragiale exprima sentimente ca teama sau batjocura în câteva cuvinte sau replici bine alese. Probabil că este firesc. Un film de peste două ore nu poate fi la fel de concentrat ca o nuvela de zece pagini. Filmul este interesant, important și invită la vizionare și dezbatere, dar are și câteva probleme care, în opinia mea îi scad din consistență.
Acțiunea filmului este mutata din Moldova în Dobrogea, iar perioada istorică în care se petrece (sfârșitul secolului 19) este clar delimitată de referirile la mișcarea sionistă emergentă atunci în rândul evreimii române (printre primele în lume) în acele decenii. Aceasta schimbare geografica este semnificativă, deoarece Dobrogea, devenită recent parte a Regatului României, era un teritoriu în care erau relativ recent stabilite ambele comunități aflate într-o coexistență incomodă, marcată de conflicte și prejudecați. Evreul Leiba este cârciumarul unui sat în care majoritatea populației este formată din români ortodocși, dar în care trăiesc și romi, turci și tătari. Românul Gheorghe este servitorul său – bețiv, cam leneș și cu un trecut dubios. Cei doi se află într-un conflict de clasă amplificat de diferențele religioase, care sunt la rândul lor exacerbate de Săptămâna Mare, cea care precede Paștele creștin ortodox, când are loc acțiunea. Mi s-a părut excelentă ideea scenaristului Andrei Cohn de a schimba motivul agravării conflictului într-o neînțelegere cauzată de ignoranța reciproca pentru tradițiile celeilalte comunități. Leiba îl concediază pe Gheorghe și acesta îl amenință că va reveni în noaptea de Înviere pentru a se răzbuna. Grija pentru afacere și familie, pentru soția Sura, care era însărcinată și fusese victima unei agresiuni și pentru băiatul său, împreună cu indiferența batjocoritoare a autorităților care refuză să-i apere, transformă treptat teama fireasca a lui Leiba într-o obsesie dincolo de orice proporție. În noaptea fatală orice oroare este posibilă.
Andrei Cohn a dezvoltat multe dintre detaliile povestirii într-un stil care este mult mai apropiat de realismul naturalist decât de sarcasmul aproape suprarealist din original. Ca rezultat, narațiunea aduce mai mult a Slavici decât a Caragiale. Satul românesc este reconstituit la cu multă atenție la detalii. Imaginea lui Andrei Butică este una dintre cele mai frumoase din filmele românești recente, cu cadre ample care subliniază contextul etnografic și natural, cu aparatul de filmat fix care creează tablouri memorabile cu imagini mișcătoare. Partea mai slabă mi s-a părut tocmai felul în care este redată atmosfera din casa și căminul evreiesc al familiei lui Leiba. Evreii din mediul rural sau chiar cei din târguri de la sfârșitul secolului 19 vorbeau rar limba română în casă. Nici rugăciunile nu erau rostite în românește, chiar dacă, din 1883, exista deja Sidurul bilingv al lui Moses Gastner. Doru Bem, intepretul lui Leiba, transpune bine pe ecran alunecarea în obsesie a personajului, dar profilul său fizic și psihologic seamănă mai degrabă cu cel al unui intelectual evreu de la oraș decât cu cel al unui cârciumar dintr-un sat. De cealaltă parte, personajul lui Gheorghe, și el bine interpretat de Ciprian Chiricheș, mi s-a părut schematic și caricaturizat. Schimbările din final sunt semnificative. Actul violent al lui Leiba nu este în ‘Săptămâna Mare’ o faptă aproape spontană și de auto-apărare, ci o acțiune de răzbunare preventivă în care agresorul nu este singura victimă. Scena finală adăugată în film sugerează că prejudecățile și dușmănia se propagă și generațiilor următoare. Mesajul rămâne valabil și actual: antisemitismul, ca și alte forme de rasism și xenofobie, se nasc din ignoranță. Prejudecățile nu pot fi tolerate sau minimalizate. Limitarea la vorbe batjocoritoare sau conflicte economice nu este garantată și alunecarea în crimă și oroare este oricând posibilă.
Filmul poate fi văzut în cadrul Festivalului Filmului Românesc din Israel.
Nota: 6/10
(Sursă fotografii IMDb.com)
