Filme Filme americane

Când nimeni nu te vrea, iubirea te poate salva: Crazy Rich Asians (2018)

Crazy Rich Asians (2018)
Regia: Jon M. Chu
Distribuția: Constance Wu, Henry Golding, Michelle Yeoh, Gemma Chan

Din cauza producțiilor americane fără sare și piper, m-am tot îndepărtat de genul comediilor romantice: aceleași clișee, aceleași personaje stereotipe, aceleași glume nesărate și de cele mai multe ori indecente. Reorientarea a mers spre producțiile europene sau sud-americane, dar câteodată mai răzbate și dinspre plaiurile hollywoodiene comedii cu substanță, agreabile. Unul dintre acestea, cu un veritabil subtrat asiatic (temă, loc, actori etc.), este ”Crazy Rich Asians”, o ecranizare a unui bestseller semnat de Kevin Kwan (pe care nu l-am citit).

În centrul filmului, o dragoste adevărată între doi oameni frumoși: ea, Rachel, o frumoasă profesoară de economie din State, provenită dintr-o familie săracă din China; el, Nick Young, aflat temporar în State, provenind dintr-o familie foarte bogată din Singapore. Lucruri pe care ea nu le știe, știe doar că se iubesc și că vor fi mult timp împreună. Numai că, dincolo de iubirea lor, cunoașterea familiilor este un lucru obligatoriu, mai ales când e vorba de cea a lui, despre care a vorbit prea puțin. Prilejul apare – nunta unui bun prieten -, așa că urmează excursia la Singapore, de care se teme atât ea (oare ce familie va întâlni, cum o va accepta?), cât și el, conștient de îndărătnicia și pretinsa perfecțiune a rudelor.

Treptat, Rachel este oarecum avertizată de ceea ce i se poate întâmpla în Asia, dar consideră că este mai puternică decât orice. Numai că ne aflăm în fața unei familii tradiționale chinezești, cu toate regulile nebunești ce trebuie respectate, de la îmbrăcăminte la așezarea la masă, de la respectarea bunicilor și părinților până la interdicția de a te căsători cu cineva inferior social și financiar. Așa că respingerea lui Rachel este aproape totală, iar ea nu poate suporta, în cele din urmă, toate aceste… prostii. Sunt multe evenimente care se tot succed, există multe interese, dar și prieteni adevărați, avem parte de la putere și ambiție de a rezista până la umilire și ironii mai mult sau mai puțin fine.

Se pun însă câteva întrebări obligatorii, deși filmul nu este atât de serios precum este prezentarea mea: Atunci când nu te vrea aproape nimeni, e suficientă doar iubirea? Cum poți rezista, chiar având iubirea de partea ta? Zâmbetul și frumusețea nu te ajută suficient. Mai departe însă, ”Crazy Rich Asians” este o comedie romantică agreabilă, fără excese, la care zâmbești și empatizezi cu ușurință cu personajul principal feminin. Și nu numai, există, dincolo de răutățile familiei din Singapore, și un entuziasm care transcede întâmplările, și multă frumusețe, și multă culoare. 

Nota: 7/10

Puteți cumpăra filmul (DVD sau Blu-ray): ProVideo.ro.

Articole similare

Nu doar acțiune: Edge of Tomorrow (2014)

Dan Romascanu

Prin blogosfera cinefilă (1 – 7 iunie 2015)

Jovi Ene

It’s Complicated (2009)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult