Baby Reindeer (2024, miniserie, 7 episoade)
Regia: Richard Gadd
Distribuția: Richard Gadd, Jessica Gunning, Nava Mau
Drag cititor, când ai vorbit ultima dată despre abuzurile prin care ai trecut? Când ai discutat cu cineva despre bullying, despre șantaj sau despre hărțuire? Când ultima dată te-ai uitat peste umăr, atunci când noaptea reveneai acasă? Poate că n-ai trăit nicio astfel de experiență. Poate că toate îți sunt străine și te pot felicita cu toată sinceritatea. Ești un om fericit. Comediantul Richard Gadd a avut mai puțin noroc. A devenit victima unei femei stalker.
Zic să ne oprim asupra acestui termen, pentru că e relevant contextului. Un „stalker” este o persoană care urmărește, spionează sau hărțuiește pe cineva în mod persistent, adesea într-un mod invaziv și amenințător, și care poate provoca teamă sau disconfort victimei. Hărțuirea poate include comportamente precum urmărirea fizică a persoanei, supravegherea acesteia, trimiterea de mesaje neinvitate, apeluri telefonice repetate, și chiar amenințări. Aceste acțiuni pot avea loc atât în spațiul fizic, cât și online, unde stalkerii pot folosi diverse platforme digitale pentru a urmări și hărțui pe cineva. Legislația multor țări tratează stalkingul ca pe o infracțiune serioasă din cauza impactului său negativ semnificativ asupra vieții și sănătății mentale a victimelor.
Richard face cunoștință cu Martha în barul unde lucrează ca ospătar. Aceasta începe să vină tot mai des și să se facă tot mai prezentă, iar acest lucru pare amuzant, până la momentul în care eroul nostru începe să înțeleagă că lucrurile iau o turnură serioasă. S-ar părea că până aici istoria este doar despre urmărire, hărțuire, dar ajungeți lent la episodul 4, un moment absolut crucial pentru acest serial.
Din acest punct, discuția noastră ar trebui focalizată pe abuz, pe abuzul care transformă în timp victima într-un abuzator. Din dorința de a deveni renumit, Richard face cunoștință cu un renumit scenarist, care începe să-l poarte prin mrejele consumului de droguri, făcându-l tot mai vulnerabil, tot mai ușor de adus în pragul disperării.
Ceea ce este cu adevărat uimitor în această istorie e că Richard, luând numele de Donny, povestește cu exactitate tot ceea ce a trăit el însuși. Acest veritabil exercițiu terapeutic, greu de dus chiar și pentru un spectator versat, este încercarea lui de a face Pace cu propriul trecut.
Am observat că serialul a provocat discuții diferite, de la necesitatea de a căuta acele substraturi emoționale pe care le sondează Richard și până la învinuiri că e prea senzațional sau că e prea aproape de genul de dramă care ar putea să plictisească. Adevărul este undeva la mijloc și, în mod clar, cine nu a trecut măcar o singură dată prin starea imposibilă, pe care o provoacă un stalker, acela s-ar putea să rateze considerabil din sensul acestui film.
Pot spune că pentru mine cea mai dificilă scenă a fost confesiunea tatălui, un moment care dezvăluie amploarea și urmele adânci ale traumei transgeneraționale, pentru Richard aka Donny nu este altceva decât reflecția unui trecut dificil.
De ce vă recomand să urmăriți această producție? Pentru ca să înțelegeți că trauma este un fenomen care împinge limitele și că nu întotdeauna există o explicație logică a evenimentelor, nu vom putea să explicăm mereu de ce s-au întâmplat anumite lucruri doar prin propriul nostru spectru de analiză. Câteodată, este important să ne amintim că răul are foarte multe fețe și mâini mult prea lungi, iar noi putem să ne aruncăm în brațele sale doar pentru că nu suntem obișnuiți cu Binele.
Disponibil pe Netflix.
