Les fantômes d’Ismaël (2017) – Fantomele lui Ismael
Regia: Arnaud Desplechin
Scenariul: Arnaud Desplechin, Julie Peyr, Léa Mysius
Distributia: Mathieu Amalric (Ismaël Vuillard), Charlotte Gainsbourg (Sylvia), Marion Cotillard (Carlotta Bloom), Louis Garrel (Ivan Dedalus), László Szabó (Henri Bloom), Hippolyte Girardot (Zwy)
Departe de a fi simplu de urmarit, acest film trebuie privit mai degraba intrand sub pielea si in mintea speciala a lui Desplechin si mai concret, chiar in obsesiile si fixurile sale (Paul Dédalus – par exemple), in cele Trois souvenirs de ma jeunesse (par exemple), conjugate toate – poate – cu expresionismul abstract al lui Jackson Pollock si Ceata lui de lavanda.
Spectatorul are nevoie de rabdare si de o imensa intelegere fata de travaliul si angoasele regizorului Ismaël Vuillard (personajul principal al filmului), fata de cosmarurile care ii contorsioneaza acestuia noptile, fata de trauma disparitiei cu peste 21 de ani in urma a tinerei sale sotii, fata de suportul psihologic solicitat repetat de socrul Henri Bloom (inca un regizor – si inca foarte mare) si pana la urma, spectatorul intelege ca povestea … aparent dezlanata, este un film in film! Este povestea filmului despre Ivan Dédalus, fratele lui Paul Dédalus, in filmul lui si despre Ismaël Vuillard si cutremurul iscat de reaparitia disparutei Carlotta Bloom in urma cu 21 de ani.
Lumea lui Ismaël se populeaza cu fantome cu psihologii vulnerabile, cu mici secrete personale si cu secrete la nivel inalt. Actiunea se fragmenteaza si penduleaza intre lumile celor doua filme, care se intrepatrund. Personajele fug de ele insele, dar invadeaza universul celorlalti, dezechilibreaza echilibre indelung si greu stabilite. Reaparitia celei declarate moarte de multi ani, avand un fals si etern domiciliu intr-un mormant gol, distruge echilibrul abia creat in noua relatie dintre Ismaël si Sylvie. Va fi posibil un triunghi? Poti sa apari din moarte si sa-ti pretinzi locul pe care l-ai parasit fara nicio justificare? Esti o fantoma doar? Fantoma unei tinereti tradate? Ce drepturi poate avea o fantoma? O fantoma care ucide.
Degeaba fuga lui Ismaël in cuibul din Roubaix, Sylvie a parasit cuibul, Carlota face ce stie a faca – fuge – filmul trebuie terminat, diplomatul Ivan Dedalus isi asteapta filmul, producatorul Zwy este presat de timp (si de bani si de termene), Henri Bloom pe patul de spital…Henri Bloom omagiat la Tel Aviv, regizorul Ismaël Vuillard blocat! Blocat intre fantome, in propiul sau chin creator. Filmul trebuie terminat. Viata creatorului trebuie reasamblata din firimiturile acestor intamplari perturbatoare, pentru a-si finaliza creatia. Caci nu va mai exista dincolo de aceasta neputinta pe care trebuie sa o depaseasca. Fantomele trebuie sa reinvie, pentru a desavarsi filmul din film. Pentru a iesi din propria nebunie, pentru a-si desavarsi Autoportretul!
Si toata aceasta drama psihologica a creatiei, a putintei si neputintei, a cosmarurilor si a iubirilor neimplinite sau tradate este sustinuta de trei mari actori, Amalric, Gainsbourg si Cotillard, dar si de László Szabó, care il intruchipeaza pe Henri Bloom.
Repet, Fantomele lui Ismaël nu este un film usor de urmarit si mai ales, de inteles, insa are un farmec aparte, pe care spectatorul il va descoperi ca o rasplata a rabdarii si efortului sau intelectual.
Marion Cotillard, câștigătoarea Premiilor Oscar, BAFTA, Globul de Aur și Premiul César pentru cea mai bună actriță în 2008,
Charlotte Gainsbourg, actriță premiată la Cannes și distinsă cu un Premiu César și
Mathieu Almaric, distins în 2013 cu Premiul pentru César pentru Cel mai bun actor.
Un film in cinematografia bogata plastic a Irinei Lubtchansky si coloana sonora semnata de Grégoire Hetzel si Mike Kourtzer.
