Adolescence (Netflix, 2025)
Creatori: Stephen Graham, Jack Thorne
Distribuția: Owen Cooper, Stephen Graham, Ashley Walters, Faye Marsay, Christine Tremarco, Amelie Pease
Sunt probabil unul dintre ultimii pasionați de film din lume care nu are abonament la Netflix (din lipsă de timp!), așa încât doar întâmplarea (sejur de câteva zile la unul dintre fiii mei) a făcut să fiu așa de sincronizat cu lumea bună și să vizionez mini-serialul de televiziune cel mai în vogă și numărul 1 în topul vizionarilor al rețelei de streaming, cel despre care vorbește toată lumea. Este vorba, desigur, despre ‘Adolescence’ – producție britanică creata de Stephen Graham și Jack Thorne și regizată de Philip Barantini, care în câteva zile a reușit nu doar să atingă recorduri de vizionări dar și să genereze un trafic imens de cronici, recenzii, comentarii. Și-au dat cu părerea fani TV și persoane care rar se pun în fața ecranelor ‘mici’, părinți și educatori, sociologi, psihologi și politologi. Mai puțin … adolescenții – nu au ei timp pentru filme despre adolescenți!
Serialul a prilejuit obișnuitele coruri de jeluituri despre presupusa nocivitate a Internetului și a rețelelor sociale, diatribe despre ‘toxicitatea masculină’ și ‘cultura comunicării’ cu obișnuitele confuzii (intenționate sau nu) între medie și conținut. Discuțiile au ratat însă – în majoritatea lor – multe alte dintre straturile complexe ale poveștii care este oferită în cele patru episoade. ‘Adolescence’ este o lucrare de artă (căci da, un serial TV este și el o lucrare de artă) interesantă și bine făcută, care conține mult mai mult decât unul sau două mesaje simpliste care să ilustreze obsesiile profesionale sau personale ale unor comentatori care descoperă niște Americi de mult explorate de generații succesive de adolescenți și părinți, de elevi și educatori, de tineri în formare și de mediile sociale din jur. În opinia mea, ‘Adolescence’ nu este o capodoperă, dar mai degrabă o creație bine dozată și executată, care ridică probleme multiple.
Povestea începe ca un episod de serial de acțiune. O echipă de polițiști dotată și mascată ca un comando anti-terorist intră cu forța în zorii zilei într-o casă pentru a aresta un criminal suspect. În câteva minute ne lămurim că este vorba despre casa unei familii banale și normative, nu prea înstărite (tatăl este instalator) și că suspectul are … 13 ani. Crima de care este bănuit este însă foarte serioasă – omucidere. Victima – o colega de școală. Primul episod va urmări ancheta inițială. Al doilea continuarea anchetei în școala unde învățau suspectul și victima. Al treilea o suntem martorii unui interogatoriu – anchetă psihologică a adolescentului. În episodul final vedem efectele evenimentelor asupra familiei. Întrebările răsar în permanență. Este adolescentul vinovat? Daca da, este el conștient de gravitatea faptelor sale? În ce măsură sunt vinovați părinții, oameni relativ simpli, despărțiți de copiii lor (băiatul are o soră ceva mai mare) de diferențe generationale, de cultură, de mentalitate? Școala are vreo responsabilitate sau măcar vreo influență? Metodele folosite de poliție sunt adecvate? (de la arestarea traumatizantă până la folosirea de profilatori psihologici ale căror concluzii decid în mare măsură destinul adolescenților). Ni se poate întâmpla așa ceva și nouă? (căci multe dintre scenele din viață de familie sau de la scoală vor fi foarte asemănătoare cu experiențele proprii).
Cele patru episoade sunt filmate într-un singur cadru, în timp real și mișcare continuă timp de 50-60 de minute. Nu este o inovație, am mai văzut procedeul aplicat și în filme, dar aici mai mult decât în alte cazuri el pare foarte justificat, dând spectatorilor senzația de a fi martori apropiați la tot ceea ce se petrece. Interpretarea actorilor este excelentă, ceea ce nu este de mirare pentru un serial britanic. Voi menționa doar trei nume: Owen Cooper în rolul adolescentului, Stephen Graham (care este și co-autor al scenariului) în rolul cheie al tatălui și Erin Doherty – formidabilă în rolul psiholoagei ‘evaluatoare’. ‘Adolescence’ își merită popularitatea și deoarece este scris și filmat în așa fel încât este urmărit ‘cu sufletul la gură’ și pentru dezbaterile pe care le-a declanșat. Singurul punct mai slab mi s-a părut a fi în finalurile episoadelor și mai ales cel al episodului final. Spre deosebire de curajul, originalitatea și deschiderea restului, autorii au ales ‘punch-line’-uri destul de convenționale și mai ales ne-necesare pentru finaluri. Nu era nevoie de concluzii servite pe tavă. Problematica din ‘Adolescence’ nu este specifică doar erei Internetului, ea face parte dintr-o dezbatere care se repetă mereu, cu fiecare generație.
Disponibil pe Netflix.
Nota: 8/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
