Midas Man (2024)
Regia: Joe Stephenson
Distribuția: Jacob Fortune-Lloyd, Emily Watson, Eddie Marsan
Problema mea cu filmul ‘Midas Man’, lansat în 2024 și regizat de Joe Stephenson, este faptul că – începând cu posterele – este ‘vândut’ ca ‘a MUST watch for Beatles fans’. Acei fani ai lui Beatles care vor veni la vizionare din cauza acestei publicități vor fi dezamăgiți, căci nu vor afla nimic ceea ce nu știau despre Beatles și nici măcar sunetul grupului preferat nu îl vor putea auzi din cauza că producătorii filmului nu au avut drepturi de utilizare a muzicii originale. Filmul acesta este o biografie cinematografică a unei personalități muzicale, dar aceasta nu este vreunul dintre Cei 4 Mari, ci despre Brian Epstein – cel care i-a descoperit și a devenit agentul și promotorul lor în anii ascensiunii lor. The Beatles nu sunt eroii filmului, ci fundalul pe care ne este relatată biografia lui Brian Epstein. ‘Midas Man’ este filmul biografic dedicat personalității și vieții scurte și pline de contraste a lui Epstein. Nici mai mult, nici mai puțin.
Întâlnirea care a schimbat destinul lui Brian Epstein dar și al celor patru băieți din Liverpool a avut loc într-un club din subsolul unei clădiri din Liverpool în 1961, dar povestea începe cu câțiva ani înainte, când tânărul care lucra în magazinul de mobilă al tatălui sau îl convinge pe acesta să-și diversifice afacerea și să vândă și discuri cu muzică. Atunci când descoperă sunetul grupului care deja își spunea Beatles și înțelege efectul pe care acesta îl are în rândul publicului tânăr, Epstein decide să le devină impresar și promotor. Filmul urmărește lupta tinerilor pentru a fi luați în seamă de marile case de discuri, ascensiunea în top-urile britanice și apoi americane, concertele și turneele în America. Patru ani mai târziu, Beatles erau pe culmi. Precum regele Midas din legendă, Brian Epstein îi transformase pe ei și totul în jurul lor în aur. Prețul personal l-a plătit însă el.
Sunt menționate câteva episoade cunoscute de toți fanii formației, dar nu acestea sunt în centrul interesului autorilor scenariului și al regizorului. Eroul principal este Brian Epstein și cineaștii au decupat din biografia sa două filoane principale importante: originea sa evreiască și orientarea sa sexuală. Nu era ușor să fii gay în Anglia începutului anilor ’60, când relațiile intre persoane de același sex erau încă ilegale și dezvăluirea lor putea duce la condamnări penale și la ostracizare sociala. Acest aspect mi s-a părut bine reflectat în film și jucat cu dramatism dar și cu sensibilitate de Jacob Fortune-Lloyd. Mai puțin inspirată și mai superficială a fost, în opinia mea, abordarea identității evreiești a lui Epstein. Dincolo de șablonul evreilor cu simț de afaceri, în ce măsură aceasta a influențat cariera și relația cu membri formației Beatles? Dacă da – nu se prea vede în film, dacă nu – de ce ocupa atâtea minute pe ecran? Serviciul memorial dedicat lui Epstein la Londra a avut loc la o sinagogă situată chiar pe Abbey Road. Membrii grupului au asistat la acest serviciu (dar nu și la înmormântarea de la Liverpool). Muzica a fost evreiască, inspirata din Psalmi și alte cântece tradiționale. Nimic din muzica lui Beatles. Și nimic din acestea în film.
Distribuția este excelentă, cei cinci actori aleși să-i întruchipeze pe membrii formației sunt foarte potriviți că fizionomie și se vede că au văzut multe filme ale înregistrărilor din studiouri. A o revedea pe Emily Watson este totdeauna o plăcere, iar apariția lui Jay Leno în rolul lui Ed Sullivan, predecesorul sau în televiziunea americană, este o găselniță simpatică. Mai mult document al epocii debutului decât film DESPRE Beatles, ‘Midas Man’, în pofida scăderilor sale, este destul de interesant și pentru cei care nu sunt neapărat fascinați de muzica lor. Putea fi mult mai mult.
Nota: 7/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)



