”Ca din întâmplare, femeie. Regina Cristina a Suediei”, de Dario Fo
Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București, 2019
Traducere din italiană de Vlad Russo
”Istoria de față este cea a unei ”imposibile regine”, suverană cultă și rebelă, admirată și detestată, imprevizibilă și curajoasă. O femeie cu totul ieșită din comun, a cărei viață ne-a făcut plăcere s-o povestim în felul nostru, dându-i glas la confluența dintre document și teatru. Am cercetat textele istorice, am studiat portretele ce i-au fost făcute, am citit cronicele epocii, dar am pus la lucru și imaginația, pentru a restitui unicitatea formidabilei sale figuri.” (pag. 7)
Ultimele cărți semnate de Dario Fo au fost romane istorice scrise într-un limbaj simplu, romane care se citesc ușor și ne deschid privirea spre personaje istorice mai puțin cunoscute publicului larg. Am citit, pe rând, ”Fiica papei”, apoi ”E-un rege nebun în Danemarca!” și, în cele din urmă, ”Ca din întâmplare, femeie”, un volum neterminat, apărut postum, după moartea lui Dario Fo din 2016, autor premiat cu Nobelul pentru literatură pentru opera sa dramaturgică. În toate aceste trei romane, scriitorul alege un personaj istoric legat cumva de cultura italiană și de cultură în general, pentru a-l diseca de-a lungul unor capitole biografice pline de referințe la vremurile trăite.
Eroina din ”Ca din întâmplare, femeie” este, așa cum îi spune și subtitlul, Regina Cristina a Suediei, rămasă cu acest titlu regal, deși stăpânirea sa a fost vremelnică. Tatăl său, regele Gustav Adolf moare în 1632, pe când Cristina avea doar șase ani, așa că ea se pomenește regină de foarte tânără, atribuțiile fiind preluate temporar de un consiliu de regență. Este încoronată totuși în 1650, la 24 de ani, pentru a abdica neașteptat patru ani mai târziu.
Prin ce s-a distins scurta sa domnie, lucruri pe care a pus, de altfel, accentul Dario Fo? În primul rând, a fost o persoană mereu aproape de cultura înaintată a timpului, fiind prietenă, printre alții, cu Molière și cu Descartes, atrăgând spre capitala Suediei actori ai timpului, punând la dispoziție trupelor de teatru scenele din Stokcholm. În al doilea rând, a fost atrasă pe rând de bărbați și femei, dar mai ales de cele din urmă, lucru pe care nu l-a ascuns niciodată, într-o perioadă în care, dacă nu erai regină, astfel de afirmații te puteau duce la spânzurătoare. Tocmai acesta a fost unul dintre motivele pentru care a abdicat, aplecarea sa spre sexul feminin, plus lipsa dorinței de a se căsători (lucru obligatoriu pentru o regină) și trecerea de la protestantismul țării la catolicism:
”Cristina repetase de nenumărate ori că detestă căsătoria, declarând că mormântul cel mai nefericit pentru o femeie, mai ales când deține puterea, este de a-și da independența morală și umană pe mâna unui bărbat care i se strecoară în pat, oferindu-i astfel dreptul de a face din propria soție un supus. De altminteri, Luther lămurise o dată pentru totdeauna ce le așteaptă pe femei: să nască fii până mor! tunase el. Ei bine, ea n-o va face: nu se va lăsa folosită de nici un bărbat așa cum țăranul își folosește glia, și nici nu va avea copii decât cu forța. Și pe urmă, ce copii? ”Aș putea zămisli vreun Nero sau vreun Augustus”, declarase ea.” (pag. 74)
”Încă n-au înțeles că vreau să-mi trăiesc viața cu riscul de a greși, de a provoca neînțelegeri, disperare și poate și fericire, dar cu convingerea că sunt stăpână pe destinul meu.” (pag. 49)
După ce a părăsit Suedia, viața sa nu s-a schimbat prea mult. A locuit o vreme în Olanda, pentru ca în ultimii ani ai vieții să se stabilească în Italia, fiind tratată de oamenii timpului ca o adevărată regină, primind o locuință chiar la Vatican. A continuat să influențeze cultura, politica și religia timpului și a statelor adoptive, dar cea mai importantă acțiune pare a fi aceea a montării piesei de teatru Tartuffe, a lui Molière, la Roma, de vreme ce a fost interzisă montarea ei la Paris. Lucru care nu s-a mai realizat, în cele din urmă.
Suntem, așadar, în fața unui portret al unui personaj istoric inteligent, foarte apropiat de viața culturală și care a respins cu îndârjire convențiile epocii. Nu a vrut să se căsătorească, nu a vrut să aibă copii, a trecut de la o religie impusă la una în care credea, a iubit deopotrivă femei și bărbați, a protestat împotriva legilor nedrepte, fie ele anti-semite sau anti-culturale. Așadar, un personaj istoric total atipic. ”Ca din întâmplare, femeie” este mai mult o biografie decât un roman, dar care deschide calea spre o lume necunoscută multora dintre noi și plină de aventură specifică epocii.
