”Trandafirii pierduți”, de Martha Hall Kelly
Editura Litera, Colecția Blue Moon, București, 2019
Traducere: Adina Ratiu, Gabriel Ratiu
„Nu uita că bărbații știu că nu degeaba ești protejată.
Le plac femeile care se lasă greu cucerite, așa că fii cuviincioasă. Și continuă să citești. Bărbații vin și pleacă, dar cărțile îți rămân fidele.„
Cum e să-ți trăiești viața la muchie de cuțit? Cum e să știi că țara în care ai crescut ți-a întors efectiv spatele? Cum e să vezi că prietenii îți devin dușmani, iar familia ta e transformată într-o adunătură de persoane nedorite, excluse, marginalizate? Aceste simțăminte acute au fost, probabil, trăite intens de oamenii care au nimerit în inima Revoluțiilor naționale sau a puciurilor pentru independență/statalitate. Marea dificultate este că, în această situație, dreptatea devine bilaterală. Fiecare își strigă păsul, mai mult sau puțin etic. În mare parte, realitățile istorice ne înghit nemilos, sufocându-ne și transformându-ne în fiare.
Anume această viziune de ansamblu mi-a fost generată de lectura romanului „Trandafirii pierduți” semnat de Martha Hall Kelly. Ceea ce mi se părea o lectură romanțată, ușor de digerat, s-a adeverit a fi o cronică dureroasă de familie. Romanul dezvăluie prietenia dintre Eliza Ferriday, o femeie aristocrată din America, și Sofia Streșnaiva, o rudă nemijlocită a dinastiei Romanov. Cele două se împrietenesc cu doar doi ani înainte de izbucnirea Revoluției bolșevice, care va transforma radical imaginea Rusiei, aruncând-o într-un declin de peste 80 de ani. Unite de sentimente curate, cele două își trăiesc dramele în mod paralel, dar cu o intensitate la fel de puternică. Pe de o parte, Sofia trece prin procesul de decapitare a burgheziei, din care face parte, de către forțele agresive ale bolșevicilor și se trezește abandonată într-o realitate kafkiană, în care își pierde rudele, soțul, iar copilul îi este răpit de o slujnică aproape „credincioasă”.
Apropo, această servitoare, pe numele său Varinka, este o întruchipare fidelă a poporului rus de la intersecția secolelor. Indecisă și pe alocuri neghioabă, aceasta se trezește antrenată în schemele revoluționare ale lui Taras, un membru al familiei acesteia, cu înclinații de voyeurism și violență. Crescută în sărăcie și lipsuri, aceasta îndrăgește micul copil, Maxwell, și îl însușește dintr-o pasiune aproape oarbă. De ce face acest lucru? Îmi este cu desăvârșire neclar și narațiunea nu mi-a oferit un răspuns evident. Am pus asta pe seama unei încercări vagi de a obține o dragoste pură, infantilă.
La polul opus este Eliza Ferriday, o femeie fericită, care își adoră soțul Henry și copila Caroline. Avea tot ce îi trebuie pentru a fi împlinită, până când și-a pierdut soțul, răpus de o boală a acelor timpuri: pneumonie. Din acel moment, Eliza devine o adevărată luptătoare pentru interesele emigrantelor rusoaice fugite din calea tăvălugului revoluționar.
Destinele celor două prietene erau atât de încărcate de durere, încât unele pasaje, pur și simplu, mă șocau. Ținând cont de transformările pe care Revoluția bolșevică le-a adus Rusiei imperiale, preconizam un astfel de impact, dar așteptările mele au fost depășite. De ce romanul lui Martha Hall Kelly mi s-a părut o ficțiune istorică calitativă? În primul rând, deoarece întreaga narațiune este bine documentată. De exemplu, atunci când veți lectura, veți da peste pasajele cu schingiurile suportate de victimele regimului (spânzurarea demonstrativă; incendierea cadavrelor; însușirea averii) care nu ar fi putut fi intuite. În egală măsură, am apreciat maniera în care autoarea nu a deviat de la realitățile istorice. Să luăm, de exemplu, raporturile dintre Taras și Varinka. Înțelegerea lor pseudo-conjugală era specifică acelor vremuri, deoarece exista lozinca „Fii femeia partidului!”, prin care se anulase necesitatea de a legaliza raporturile familiale. În al doilea rând, narațiunea din „Trandafirii pierduți” este extrem de empatică, trezind semne de alertă, demonstrându-ne fenomenul istoric revoluționar, nu din prisma manualelor academice, ci mai ales din perspectiva umană. Starea lucrurilor în rândul țăranilor, politica defectuoasă a țarului sau raporturile dintre burghezie și politicienii vremurilor, sunt doar câteva dintre temele pe care le desfășoară autoarea în paginile cărții. Și, evident, nu puteam să trec cu vederea peste un alt avantaj indispensabil: „Trandafirii pierduți” este o carte care te prinde. Nu de la primele pagini, dar după un sfert de lectură, pur și simplu, nu o mai poți lăsa din mâini (demonstrat pe propriu-mi exemplu).
Totuși, nu aș putea sublinia unele mici discrepanțe, pe care le-am sesizat, dar care mi se par cumva ușor de iertat. Am simțit nevoie de mai multă dezvoltare a liniei destinului Varinkăi, finalul acesteia fiind incert. Am avut necesitatea de mai multă dezvoltare a istoriei familiei regale, mai ales dacă apar des figurile Olgăi și ale Tatianei, două dintre fiicele țarului. În mod evident, mi-aș fi dorit mai multă lumină asupra vieții unor personaje secundare sau episodice (de exemplu bucătarul; Radamir).
Romanul „Trandafirii pierduți” de Martha Hall Kelly este, așa cum anunță autoarea, un soi de prequel al romanului „Când înflorește liliacul”, de aceea consider oportună citirea anume în această ordine. Contextul istoric și detaliile ordonate cronologic vă pot oferi o altfel de impresie și senzație a lecturii. Cu siguranță, un impact aparte este oferit de faptul că unele personaje sunt desprinse de realitate. În cazul acestui roman, epilogul este o parte care desăvârșește culminația și aduce o stare de beatitudine post-lectură.
Puteți cumpăra cartea: Editura Litera/Libris.ro.
(Sursă fotografii: Vineyardgazette.com, Emag.ro)
