„Sălbaticele”, de Rory Power
Editura Trei, Colecția Fiction Connection, București, 2020
Traducator: Mihaela Apetrei
Ador cărțile ciudate. Da, acele volume stranii în care nu se disting clar limitele dintre bine sau rău, cărțile în care accentul este fixat exclusiv pe figura umană și nu pe așteptările publicului cititor, cărțile în care acțiune este atât de densă încât te înghite, trăgându-te la fund, exact ca o mlaștină întunecată. Din această categorie este și volumul „Sălbaticele” de Rory Power, tradus în 2020 la Editura Trei.
Acțiunea romanului are loc la Școala de Fete Raxter, în plină epidemie de Tox. Această denumire este oferită unui virus care modifică oamenii, transformându-i în tot soiul de creaturi. Personajele principale, aflate în plin epicentru al evenimentelor, sunt Hetty și Byatt. Cele două se zbat într-o continuă luptă pentru supraviețuire și descoperă un șir lung de minciuni, taine și secrete, împletite în jurul acestui misterior Tox care le-a răpit, de facto, frumusețea vieții.
Romanul lui Rory Power este catalogat, deși, din punctul meu de vedere, e greșit, drept unul Young Adult, cu toate că pe alocuri mi s-a părut mult prea dur pentru imaginația unor adolescenți. În definitiv, trebuie să menționez că experiența lecturii acestui volum a fost mult peste așteptările mele, deoarece, fiind un debut, a reușit să devină un pumn în plex pentru mine. Mixarea dintre o critică post-apocaliptică, un roman de dragoste neordinar și un manifest feminin acid a reușit să devină o lectură mai mult decât inedită.
Mecanismele prin care autoarea își construiește narațiunea sunt foarte bine alese, deoarece fiecare parte a istoriei este atent detaliată și menține un nivel echilibrat de suspans, suficient cât să continui istoria și să-i descoperi finalul. Mi-a plăcut, în mod special, felul în care au fost descrise manifestările virusului, astfel încât să observăm metehnele personajelor și totodată latenta lor existență, prinsă între pereții școlii.
Ciudățenia cărții ține mai ales de maniera în care Rory Power își construiește personajele. Mi s-au părut atemporale, fără vârstă, fapt datorat probabil bolii, care are o natură aparte. Tox este un virus care transformă esența umană, scoțând la iveală ceva animalic, periculos, obscur. De facto, acest virus este o metaforă a decadenței, a păcatului.
Paralela dintre pandemie și salvgardarea unor femei în devenire mi s-a părut extrem de relevantă, deoarece, pe de o parte, avem virusul unei societăți care nu-și acceptă reprezentantele emancipate și pe de altă parte avem un grup de femei, de cele mai diferite vârste, care sunt gata să ia în piept toată viața.
Personajele lui Rory Power sunt arhetipale, par a fi desprinse dintr-o lume în care valorile și libertățile au o semnificație aparte. Cred că romanul „Sălbaticele” este un soi de eliberare, punând în față dragostea în forma sa neordinară, curajul și devotamentul necondiționate, dar și o imensă forță lăuntrică de care dau dovadă cu prisosință personajele.
Trecând la partea tehnică, acest roman de debut este bine structurat, cursiv, narațiunile jonglând, transpunându-ne de la o eroină la alta, dintr-un plan temporal în altul. Stilistica simplă, dar rezumată la fraze comode, face din lectură o plăcere bună pentru câteva seri, fără aglomerații și sensuri prea ascunse. Aveți în fața dumneavoastră un roman de calitate, care iese din tipare și scandalizează, dar care și se întipărește în memorie mult timp după ce ai închis cartea.
