Am citit în ultimele zile cele mai recente titluri pentru copiii mici, apărute la Editura Humanitas Junior, și mi-au plăcut toate. Așa că m-am grăbit să scriu pe scurt și să vi le recomand astfel cu căldură:
”Aventuri în Țara lui Strolyx. Prima mea carte despre emoții”, de Ioana Scoruș
Ilustrații de Andreea Daniela Olaru
Editura Humanitas Junior, București, 2020
”Strolicșii aceștia despre care vă spuneam la început erau niște creaturi mari, așa, cam cât un elefant african. (…) Aveau ochi mari și rotunzi, cu gene lungi și dese și urechi mici. Cred că erau cam surzi, dar e posibil să mă înșel. Mai aveau ei două picioare puternice pe care mergeau drept și încă două membre mai mici, care mai degrabă arătau ca niște mâini. Aproape că am putea spune că, deși nu aveau chiar mâini ca mine și ca tine, erau foarte îndemânatici. Strolicșii noștri aveau și o coadă stufoasă, ca de mătase, o coamă frumoasă și un ciuf în vârful capului, care le dădea un aer tare nostim! Ciuful de pe cap, ca și ochii strolycșilor, avea toate culorile din lume, și cele cu nume, și cele pe care habar n-avem să le numim. În rest, erau albi ca urșii polari și se făceau verzi pe măsură ce îmbătrâneau. Strolycsițele, în schimb, odată cu trecerea timpului, deveneau portocalii.”
Strolycșii sunt așadar niște făpturi cu înfățișare neobișnuită, care mănâncă lucruri negăsite în alte părți ale lumii, dar cea mai ciudată caracteristică a lor este aceea că nu cunosc emoțiile, nu știu să le definească și nici să le trăiască așa cum trebuie. Atunci când în lumea lor ajung doi copii, aceștia primesc sarcina de a-i învăța totul despre principalele emoții, pozitive sau negative – supărarea și furia, bucuria și fericirea, frica și spaima, jena și rușinea.
Iar acest lucru este realizat de către autoarea Ioana Scoruș (autoarea volumului ”Freud Museum”) într-o modalitate destul de interactivă: în timpul ce personajele exemplifică aceste emoții, copiii ce citesc volumul sunt invitați să se joace, să interacționeze, să se observe pe ei înșiși, iar părinții să stea ”în colț”, în timp ce primesc sfaturi cu privire la felul în care îi poate educa pe copii în privința înțelegerii emoțiilor. O rețetă perfectă pentru toată lumea!
Așa cum spune și coperta a patra, ”Aventuri în Țara lui Strolyx” este ”o carte frumoasă și amuzantă, de citit (și de desenat) împreună cu părinții”. Recomandată copiilor de peste 3 ani.
Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Junior.
”Aventurile Râmei Oli”, de Olga Gudynn (text și ilustrații)
Editura Humanitas Junior, București, 2020
Aș putea spune că volumul Olgăi Gudynn (despre care am aflat acum că este originară din județul Prahova) este printre cele care ar trebui cel mai mult a fi recomandate în aceste zile, pentru că discută despre viruși nepoftiți, strănuturi și felul în care le putem preveni și combate, iar una dintre metodele cele mai adecvate este aceea de a avea o viață sănătoasă. Desigur, în centrul poveștii este simpatica râmă Oli (sau Oliver), care relatează informații despre istoria și evoluția râmelor, dar și aventurile sale prin Grădina Magică și Creșa Legumelor.
Ciugulită de o pasăre, rămasă fără coadă, Oli face o incursiune neobișnuită pentru o râmă (deseori confundată cu o omidă și devenită astfel de speriat) prin lumea legumelor și a fructelor, pe care le cunoaște și le studiază, văzând totodată efectele benefice produse de vitaminele pe care acestea le conțin. Poțiunile magice, acele sucuri din fructe și legume, pline de vitamine, fabricate de Doamna Ceapă, îl ajută și pe Oli să-și recapete coada; adăugați la asta și munca susținută a râmelor, care ajută rădăcinile plantelor să fie mai puternice, mai ancorate în pământ.
”Ne-am luat rămas-bun de la ei și ne-am continuat drumul printre răsaduri, descoperind o lume fantastică: CĂPȘUNILE făceau dulceață de energie și suc pentru tinerețe, iar DOAMNA CARTOF se plimba cu puiuțul ei și îl învăța alfabetul vitaminelor. Puțin mai sus, se zărea un copac gros, în jurul căruia ROȘIILE țopăiau în sos tomat și își întindeau semințele la uscat. DETECTIVUL USTUROI studia cu o lupă uriașă niște viruși, împreună cu câțiva usturoi mai mici.”
Iată, așadar, rețeta magică despre care spuneam mai sus, de a preveni apariția virușilor: să mâncăm cât mai multe legume și fructe și să ajutăm pământul să fie cât mai puțin poluat, lăsând ființele vii să-și facă treaba. Recomandată, la fel, copiilor de peste 3 ani, cartea ”Aventurile Râmei Oli” îi poate ajuta pe cei mai mici să recunoască mai ușor ajutorul oferit de natură pentru existența unei ființe umane sănătoase.
Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Junior.
”Polly și Buster. Misterul Pietrelor Magice”, de Sally Rippin
Editura Humanitas Junior, București, 2020
”Atunci când cel mai bun prieten ți-e alături, nu te mai temi de nimic.” (pag. 179)
După cum știți, am scris acum un an despre primul volum al seriei semnate de Sally Rippin, ”Polly și Buster. Vrăjitoarea rebelă & monstrul sentimental”, iar recenzia a avut titlul ”O carte pentru copii despre prietenia adevărată”. Povestea micuței vrăjitoare Polly și a monstrulețului Buster nu mai surprinde așa de mult ca în acel prim volum, iar accentul se mută în volumul doi, ”Misterul pietrelor magice”, de pe relația lor de prietenie (mai puternică, totuși, decât oricând, după cum o spune și citatul de mai sus) pe câteva aventuri extraordinare, specifice acelei lumi.
Conduși de pietrele magice, Polly și Buster trebuie să supraviețuiască discriminării profunde pe care o promovează vrăjitoarele rele împotriva monștrilor, în timp ce se întâlnesc cu câteva fantome ale trecutului, blocate în prezent, undeva în Minele din Valea Adâncă:
”Știu că ți-ai dori să-l vezi din nou pe tatăl tău, dar el nu mai este, Polly. Au trecut cinci ani de când s-a surpat mina. Multe vrăjitoare și mulți monștri au pierdut atunci rude și prieteni, și nimic nu-i mai poate aduce înapoi. Nici chiar cea mai puternică vrajă nu poate învinge moartea.” (pag. 65-66)
Este un roman care își păstrează alura de thriller pentru cei mici (l-aș recomanda pentru copiii de peste 7 ani ), împletind acțiunea pură cu idei precum prietenia autentică și depășirea tuturor obstacolelor atunci când ai aproape oamenii potriviți.
Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Junior.
(Sursă fotografii: LibHumanitas.ro)