”The Only Game in Town: Central Banks, Instability, and Avoiding the Next Collapse”, de Mohamed A. El-Erian
Unicul joc din oraș. Bănci centrale, instabilitate și evitarea următorului colaps
Editura Yale University Press, 2016
“Unicul joc din oraș” este o carte cu adevărat captivantă, pe care cei care vor să înțeleagă ce se întâmplă cu economia globală nu ar trebui să o rateze. Autorul este Mohamed El-Erian, unul dintre cei mai influenți gânditori în domeniul economic, care conduce în prezent Consiliul pentru Dezvoltare Globală al președintelui Obama, dar publică și editoriale în Financial Times.
El-Erian povestește într-o manieră deopotrivă accesibilă și coerentă cum băncile centrale au acționat – depășindu-și de multe ori rolul clasic și limitele firești – pentru a evita un dezastru economic și financiar după izbucnirea crizei globale și cum s-a ajuns la un moment în care este imperios necesar ca alți actori economici să promoveze politici responsabile pentru ca viitorul să arate bine. Autorul este convins că, “dacă sistemul politic își va asuma în fine responsabilitățile de guvernare economică, pariul riscant de politică economică al băncilor central va da roade. Hotărârea, înțelepciunea și judecata lor vor fi elogiate. Iar autonomia lor față de factorul politic și flexibilitatea lor operațională vor fi protejate.” Dar dacă sistemul politic nu va proceda astfel, și băncile centrale vor fi judecate aspru, în pofida a ceea ce au făcut pentru depășirea crizei…
“Noua normalitate”, cum numește El-Erian mediul economic instaurat în perioada post-criză și în care suntem nevoiți să navigăm cu toții, constă în creștere economică modestă, inegalități în creștere, disfuncții politice și tensiuni sociale. Ce ne va fi dat să trăim după ce “noua normalitate” va deveni istorie este însă învăluit în ceață. Ar putea fi un drum ascendent și lin sau, dimpotrivă, o traiectorie marcată de declin economic și instabilitate financiară. Nu este nicidecum vorba despre vreo predestinare, ci de alegerile care vor fi făcute în viitorul imediat de instituțiile relevante la nivel global, regional și national.
![Mohamed A. El-Erian](https://filme-carti.ro/wp-content/uploads/2016/10/el_erian-225x300.jpg)
În finalul cărții, autorul evocă un celebru meci de box disputat în anul 1974 între un Muhammad Ali trecut de prima tinerețe și un George Foreman în plină glorie, aflat în postura de campion mondial neînvins. Toți specialiștii considerau ca sigură victoria lui Foreman. Dar echipa tehnică a lui Ali a conștientizat că, pentru ca acesta să câștige, meciul trebuie abordat cu totul altfel decât cele de până atunci din lunga sa carieră. Accentul s-a pus pe sporirea rezilienței și agilității lui Ali. Reziliența avea să-l ajute să suporte cât mai bine pumnii puternici ai adversarului, în timp ce agilitatea avea să-i permită să exploateze cu repeziciune fereastra de oportunitate de a lovi decisiv ivită pe fondul oboselii acumulate de Foreman. Strategia a dat roade: Muhammad Ali și-a trimis adversarul la podea în runda a opta, după ce acesta își consumase energia în reprizele anterioare.
Această poveste adevărată este utilizată de El-Erian pentru a transmite mesajul că avem cu toții nevoie de încărcarea rezervoarelor noastre de agilitate și reziliență pentru a face față provocărilor unui mediu economic și financiar mult diferit de cel care prevala înainte de izbucnirea crizei globale. Se impune abordarea acestor provocări cu un nivel cât mai înalt de deschidere intelectuală, care să ne îngăduie să acceptăm că unele instrumente sau politici economice care s-au dovedit viabile în trecut nu mai sunt eficace în noul context. Și să identificăm acele soluții care să ne ajute să câștigăm bătăliile pentru repunerea economiei globale pe calea cea bună…