Sorgul rosu, de Mo Yan

Sorgul rosu, de Mo Yan

Editura Humanitas Fiction, Colecţia „Raftul Denisei”, Ediţia a II-a, Bucureşti, 2012
Traducere de Dinu Luca

‘Incercuit de sorgul hibrid ma simteam deznadajduit.

Stateam in grupul compact al firelor de sorg hibrid, tanjind dupa o scena splendida, ce nu va mai exista: toamna tarziu, in luna a opta, cand cerul era inalt si aerul invigorator, sorgul de pe intreaga campie se inrosea intr-o mare nemarginita de sange. Daca se revarsau apele de toamna lanul se prefacea intr-o intindere de ape, iar testele de un rosu intunecat al firelor de sorg se iteau deasupra apelor galbele si namoloase, chemand cu staruinta catre cerul albastru. Daca iesea soarele, luminand puhoaiele uriase, taramul dinspre cer si pamant se inunda de o culoare neobisnuit de bogata si  neobisnuit de maiestuoasa.’ (pag. 472)

Acest citat este din pagina finala a romanului ‘Sorgul rosu’ aparut in a doua editie in 2012 la Editura Humanitas Fiction, colectia ‘Raftul Denisei’, la scurta vreme dupa ce autorul ei Mo Yan a primit premiul Nobel. Prima editie aparuse in 2008, traducerea ii apartine lui Dinu Luca. Citatul ilustreaza raportarea lui Mo Yan la trecutul Chinei, specifica nu numai lui, ci unei generatii de scriitori chinezi contemporani care, in atmosfera de relaxare culturala si politica relativa inceputa in anii 80, cauta in trecutul Chinei si in stilul legendelor, povestirilor si romanelor populare, sursa de inspiratie si reinnoirea unei traditii literare curmate brutal de instaurarea regimului comunist la mijlocul secolului trecut.

In acelasi timp, revine in acest fragment si tema sorgului, planta comestibila si furajera care sta la baza economiei zonei Gaomi din nord-estul Chinei in care se petrece actiunea romanului, si care este cadru si simbol al intregii carti (marturisesc ca a trebuit sa recurg la dictionare pentru a ma lamuri sau a-mi reaminti – daca oi fi stiut vreodata – ce este sorgul). Lanurile de sorg o insotesc pe eroina principala, bunica autorului, in primul ei drum spre un maritis traditional la inceputul anilor 20, ele sunt asternut pentru prima scena de dragoste a bunicilor, sursa de mancare si de negot, din sorg se fac leacuri si rachiul care le tulbura eroilor mintea si simturile, aceleasi lanuri sunt cadrul bataliilor crude intre chinezi si invadatorii japonezi, si intre diferitele fractiuni armate chineze la sfarsitul anilor 30.

‘De amandoua partile drumului, firele de sorg se stransesera tare ca in niste placi, unindu-se intr-un intreg, bulucindu-se, inghesuindu-se si masurandu-se unul pe altul, in vreme ce spicele verzi-cenusii nu-si deschisesera inca ochii somnorosi si nu se puteau in nici un fel deosebi intre ele. Sorgul era vesnic si fara de capat, semanand cu o apa care curge murmurand. Drumul era uneori deosebit de stramt, iar frunzele de sorg, scaldate in secretiile puricilor de plante, susoteau frecandu-se de peretii lecticii.’  (pag. 55)

Sorgul apare si in titlul a trei din cele cinci capitole in care este structurata cartea. Actiunea se petrece pe o perioada de doua decenii si readuce in amintirea autorului care traieste intr-un prezent al anilor 70-80 cele doua generatii precedente ale familiei sale. Bunica sa Dai Fenglian mosteneste un sot bogat cu care nici nu apucase sa-si consume casatoria si traieste o pasionanta poveste de dragoste cu Yu Zhan’ao – un amestec de brigand si comandant militar,  personaj cu dimensiuni de legenda coborat din basmele si povestile populare traditionale.

Avem de-a face cu o lume care se transforma intr-un ritm accelerat de la o societate traditionalista guvernata de legi economice si sociale valabile de secole, dar si de credinte si superstitii cu aura de fantastic, intr-o lume a realitatii violente a secolului 20, a razboiului civil intre nationalisti si comunisti, a razboiului de aparare impotriva invadatorilor japonezi. Povestirea nu este liniara, polii ei se afla in perioada de inceput a anilor 20, cand se intalnesc cei doi eroi care creeaza axul familiei, si in anii 1939-1941, cand invadatorii japonezi ocupa zona, supunand populatia civila unor atrocitati inimaginabile. Osciland si alternand cele doua perioade, capitolele cartii cladesc din episoade intretesute saga familiei, cu o bogatie de personaje care evolueaza si se contureaza din ce in ce mai clar pe masura ce noi episoade sunt adaugate povestirii.

Este doar a doua carte tradusa din literatura chineza pe care o citesc. Cred ca traducerea din chineza pune nu numai traducatorului, ci si cititorului, o problema dubla, caci este vorba nu numai de traducerea de cuvinte, ci si de cea a conceptelor, a imaginilor, a structurilor sociale si culturale. De exemplu, in cea mai mare parte a cartii, ocupantii japonezi nu sunt numiti ca atare (niciunul nu are de altfel nume si nu apare ca personaj), ci sunt numiti pur si simplu ‘diavolii’, in timp ce colaboratorii lor chinezi (armata imparatului marioneta care incerca o restauratie anti-republicana cu sprijinul japonezilor) sunt numiti ‘momaile’. Traducatorul Dinu Luca a impletit tonul liric al unora dintre pasaje cu dramatismul evocarilor violente (si romanul contine foarte multe pasaje de o violenta extrema), folosind un limbaj in care numele si poreclele parca coborate din legenda se combina liber cu injuraturile cele mai obscene. Impresia la lectura este puternica si nu de putine ori socanta. Toate simturile cititorului sunt chemate si puse in miscare pentru a construi o imagine a unei lumi in destramare, dominata si coplesita de violenta istoriei.

S-a vorbit despre cartea lui Mo Yan ca apartinand genului numit ‘realismul magic’. Practic insa, analizat povestire cu povestire, nu se intampla nimic supranatural in carte. Exista insa o acumulare de evenimente extreme, de situatii limita si de schimbari de destine care impreuna pozitioneaza ceea ce se intampla inspre magie, desi din cartile de istorie stim ca tot ceea ce este descris in carte s-a intamplat sau s-ar fi putut intampla in acea epoca. Magia atrocitatilor, daca vreti. Capitolul care poate se apropie cel mai mult de dimensiunea de basm si magie sumbra este cel in care este prezentata infruntarea intre satenii din satul distrus de japonezi si haitele de caini care se hranesc cu starvuri de om de pe campurile mortii. Cainii sunt aici simboluri ale violentei de care este cuprins universul, dar si ale naturii care isi cere partea sa si  joaca un rol determinant in echilibrul (cat exista) al acestui univers.  Daca sorgul este elementul vegetal al acestui univers, cainii il reprezinta pe cel animal, si exista o permanenta si macabra confruntare, dar si schimb de materie, intre elementele uman, animal si vegetal.

‘Pentru ca infulecasera carne de om, ochii albi ai tuturor cainilor erau brazdati de firicele dese de sange, iar cele cateva luni de infulecat carne cruda si de viata de lupte desteptasera in strafundurile lor amintiri pe care traiul domesticit de  sute de mii de ani le amortise. Ii urau acum pe oameni – animalele acestea care umbla pe doua picioare – pana in maduva oaselor. Infulecandu-le carnea. cainii nu numai ca isi potoleau matele care le chioraiau de foame, ci, mai important, simteau oarecum ca, facand aceasta, arunca manusa lumii oamenilor – ca se razbuna crancen pe stapanitorii  care ii tinusera atata amar de vreme in sclavie.’ (pag. 266)

S-a discutat mult dupa ce Mo Yan a primit premiul Nobel despre masura in care este nevoie de curaj si caracter pentru a scrie si a publica asemenea carti in China de astazi. Imaginea prezentata este complexa si nu sunt ocolite contraditiile epocii descrise, si nici nu este idealizata vreuna dintre partile participante in luptele civile din perioada interbelica chineza. Nu exista nici o critica foarte clara a ceea ce stim ca a urmat in istoria Chinei, desi unele pasaje din capitolul final exprima si dezamagirea eroului fata de destramarea lumii in care au trait parintii si bunicii, fata de micimea contemporaneitatii sale relativ la dimensiunile de legenda ale epocii si caracterelor care stau in centrul povestirii, si fata de felul in care birocratia comunista se comporta fata de unul dintre eroii trecutului.

Daca ar trebui sa gasesc un termen de comparatie cu literatura romana, atitudinea lui Mo Yan seamana cu cea a lui Marin Preda in perioada sa de maturitate, cand se uita inapoi spre obsedantul deceniu si mai inapoi spre perioada ascensiunii dreptei romanesti si a rebeliunii legionare. Neaderenta la dogma oficiala este evidenta si in stil si in ton, dar critica este facuta cu manusi, poate cu mainile inclestate in pumni, dar totusi cu manusi, pentru a face cartile publicabile in conditiile in care scriitorul a ales  sa ramana sa traiasca si sa scrie in tara si sa publice in conditiile existentei unei cenzuri mai mult sau mai putin severe, niciodata inexistenta sau foarte toleranta. Este o optiune care poate fi desigur discutata, dar cert este ca intenstatea si calitatea scrierii lui Mo Yan nu fac de rusine distinctiile primite si justifica popularitatea de care se bucura.

Puteţi cumpăra cartea acum, de pe site-ul Editurii Humanitas Fiction.