„Snuff”, de Chuck Palahniuk
Editura Polirom, Colecția ”Biblioteca Polirom. Proză XXI”, Iași, 2012
Traducere din limba engleză de Mihai Chirilov
Moto: ”Ce faci când întreaga ta identitate este distrusă într-o secundă? Cum faci față atunci când povestea vieții tale se dovedește a fi falsă?” (Sheila)
Scria Costi Rogozanu de curând pe BookMag că nu e tocmai recomandat să începi să îl citești pe Chuck Palahniuk tocmai cu ultima sa apariție în traducere românească, ”Snuff”. Nu am urmat sfatul acestuia pentru simplul motiv că începusem deja cartea și aceasta mi se părea interesantă. E drept că, după lectura romanului lui Palahniuk, se pune întrebarea ce fel de literatură am citit și dacă l-aș recomanda mai departe, spre lectură, cititorilor blogului.
”Snuff” este, în orice caz, ceea ce numim literatură pornografică. Cei delicați, pudibonzi, puri și neprihăniți ar trebui să ocolească cartea lui Palahniuk, ce conține atâtea cuvinte mai puțin decente și atâtea expresii și acțiuni vulgare, încât până și lectura și recenzia mea pot stârni anumite zâmbete și indignări. Nu-i nimic, mie mi-a plăcut. Avertismentul vine chiar din titlu: snuff, un cuvânt mai puțin cunoscut în limba engleză în sensul pe care îl dă Palahniuk, înseamnă ”un film cu pornografie explicită care culminează cu moartea violentă a unui participant la actul sexual”.
Iar Snuff chiar aceasta este, povestea unui act sexual multiplu, făcut atât în scopul doborârii unui record mondial, cât și în scopul încasării unei asigurări foarte grase, în cazul morții unuia dintre participanți: ”celebra” starletă porno, Cassie Wright (personaj ficțional, spre deosebire de multe alte actrițe și actori porno menționați în carte), vrea să doboare recordul mondial al contactelor sexuale în serie. Pentru aceasta, a distribuit anunțuri în ziare, a sunat agenți, a făcut analize medicale celor chemați și ne aflăm în ziua decisivă, cea în care nu mai puțin de 600 de bărbați trebuie să o penetreze, într-un fel sau altul, în fața camerelor de filmat: „Șase sute de puli. O pizdă regală. Un record mondial pentru eternitate. Un film obligatoriu pentru toți colecționarii rafinați de erotică.”
În ”sala de așteptare”, în condiții mizere, molfăind chipsuri și sticksuri, în ținute sumare, stau cei 600 de bărbați, discutând, bârfind, pălăvrăgind, urmărind filme porno la ecranele imense, înghițind pastile de menținere a erecției, așteptând să intre în acțiune, chemați fiind câte trei de către asistenta Sheila. Printre ei, se disting trei personaje, denumiți după numărul de ordine, ale căror povești le vom afla din această carte, fiecare capitol fiind o istorisire la persoana întâi a unuia dintre cei trei, întrerupți din când în când de Sheila (și ea un personaj-cheie, până la urmă):
-dl. 600, ca să încep cu ultimul, este starul porno îmbătrânit (de aceeași vârstă cu Cassie Wright, de altfel), cel cu care Cassie a jucat în toate filmele, care a adus-o în industrie și a făcut-o star, cel căruia este greu să îi găsim motivația pentru această ultimă reprezentare: poate bătrânețea, poate lipsa banilor, poate o ultimă afirmare a ”talentului său” :D. Rămâne să aflați voi, cititorii, pentru că pentru mine a fost amuzantă înșiruirea filmelor în care a jucat Branch Bacardi, numele adevărat al personajului, toate făcând aluzie (superbe aluzii, dar și o traducere excelentă!) la filmele cult-clasice: ”Marele Branch Bacardi e aici, starul din Coiul lui Da Vinci și Să uzi o pasăre cântătoare, din Poștașul termină întotdeauna de două ori și din primul film muzical porno, Chitty Chitty Gang Bang.”
–dl. 137 este un homosexual ratat, cel care a fost molestat de tatăl său la vârste fragede, care a jucat filme porno gay, care a avut o emisiunea normală la un reality show și a fost dat afară, iar acum consideră că întâlnirea cu Cassie este ultima lui șansă: să i-o ”pună”, ceea ce va dovedi cel puțin parțial întregii lumi că nu este cu adevărat homosexual și apoi să o ceară în căsătorie, dovada supermă, dar și un mijloc de relansare a carierei sale;
-în sfârșit, dl. 72 este un tânăr cu tradafiri în brațe (cât de penibil!), aflat la prima experiență sexuală (cel puțin, cu o ființă umană) și care vine aici cu o credință nezdruncinată: Cassie Wright este mama sa și doar el o poate salva. Cassie a avut un contact sexual neprotejat la primul ei film, intitulat ”Primul futai mondial”, a rămas însărcinată și a abandonat apoi copilul, imediat după naștere, unor părinți adoptivi. În discuțiile d-lui 72 cu celelalte două personaje masculine, dl. 137 și dl. 600, nu ezită să își mărturisească legătura de sânge și posibila ”deturnare” a recordului mondial: ”Bătându-mă cu arătătorul în piept, scot pe gură cuvântul ”Eu”. Nu sunt nici banc, nici legendă. Eu sunt copilul din porno.”
”Snuff” nu este numai literatură pornografică sau, mai precis, nu este literatură pornografică: o simplă înșiruire de cuvinte vulgare, expresii indecente, acțiuni ale personajelor, nu o face o carte care tratează sau descrie sexul, fiind mai puțin explicită decât ai crede la prima vedere. Putem privi ”Snuff” din cel puțin două puncte de vedere diferite: în primul rând, ca roman psihologic, pentru că cele patru personaje principale (cei trei dl. și Sheila) sunt analizați foarte atent, iar acțiunile lor sunt șlefuite, tocate mărunt, psihanalizate de ceilalți trei, cei care ascultă descrierile fiecăruia; nimeni nu scapă nestudiat, nedezbrăcat de cele mai adânci secrete. În al doilea rând, poate chiar paradoxal, ”Snuff” este o interesantă carte de cultură generală: starleta porno Cassie și a ei asistentă, Sheila, sunt bogate surse de știri și detalii picante, dar nu mai puțin adevărate, din domeniul cinematografiei, muzicii, mondenului sau chiar istoriei antice (interesantă fiind, de exemplu, istoria împărătesei Messalina).
Palahniuk, chiar dacă început cu o carte nerecomandată, este un autor care se joacă cu cititorul, dar joaca aceasta te îndeamnă să îi cauți cu interes o nouă carte.
