”Dragă Edward”, de Ann Napolitano
Editura Litera, Colecția Buzz Books, București, 2020
Traducerea din limba engleză și note de Dana-Ligia Ilin
Încă din primele pagini ale romanului, descoperim primele informații despre accidentul care este în centrul acestuia: un avion se prăbușește din cauze necunoscute, consecințele sunt catastrofale – 191 de morți, un singur supraviețuitor. Îl cunoaștem repede, îi vom afla povestea și vom trăi alături de el efectele cele mai nocive și mai impresionante ale sindromului post-traumatic.
Edward, acel singur supraviețuitor, avea doar 12 ani la momentul accidentului și provenea dintr-o familie obișnuită, cu probleme și fericiri, avea un frate mai mare care îi era cel mai bun prieten. Mutarea lor de pe un țărm pe altul al Statelor Unite avea rațiuni financiare, dar era acceptate, până la urmă, de toți. După accident, așadar după moartea părinților și fratelui, Edward trebuie să suporte, pe un dublu palier, noua sa viață: în primul rând, fiind supraviețuitor unic, trebuie să se împace cu consecințele ”celebrității”, o presiune crescândă care vine și din partea oamenilor obișnuiți, dar mai ales din partea mass-mediei sau autorităților; în al doilea rând, viața lui se transformă radical, fiind nevoit să se mute la mătușa și unchiul său, să doarmă într-un pat nou și să îi facă pe ceilalți să îl înțeleagă.
Este, așadar, o schimbare radicală, care nu ar lăsa pe nimeni rece, insensibil. Imediat după accident, Edward se maturizează forțat, dar această transformare este doar parțială și lasă destul de multe lacune în dezvoltare. Cum mătușa nu avea copii, deși făcuse numeroase încercări, camera viitorul copil îi era destinată lui Edward, dar acesta nu a putut să suporte această încercare de apropiere și adormea zilnic în camera prietenei de peste drum, pe un fotoliu improvizat. Este doar una dintre dovezile pline de sensibilitate și, de ce nu?, de tragism că Edward era încă într-una din fazele de acceptare a noii sale situații, lucru aproape imposibil într-un timp scurt.
”Besa îi zâmbește cald, ceea ce atrage după sine o amintire cu mama lui zâmbind și apoi atrage după sine un val de frică. Brusc, simte dorința să se culce la picioarele acestei femei. Oare fiecare mamă cu care se va întâlni o să-i amintească de a lui? Dacă așa stau lucrurile, e pierdut.” (pag. 65)
Toate capitolele care privesc etapele prin care acest personaj trece între momentul accidentului și al regăsirii de sine sunt pline de sensibilitate și de lacrimi. Sindromul post-traumatic îl țintuiește în lumea sa și cu greu îi poate accepta pe alții. Singurul sprijin pare a veni de la familia de peste drum, dar este un sprijin auto-impus și, chiar dacă acesta este real, nu este singurul. Pare că noua lui familie nu îi poate oferi tot ceea ce-și dorește, pare că psihiatrul nu are înțelegerea necesară, pare că nu s-a vindecat nici fizic și nici psihic. Iar noi, cititorii, trăim și plângem alături de Edward în dorința sa de a-și accepta noua lume, în a înțelege că nimic nu va mai fi la fel pentru el și că are nevoie de mult sprijin și înțelegere pentru ca maturizarea forțată să fie acceptată de corpul și sufletul său.
”E prima zi a unui an pe care părinții și fratele meu nu l-au mai apucat. Nu știți asta? își spune Edward. Se uită atent de la mătușă la unchi și vede că nu și-au amintit. Nu le-a venit acest gând. Ceea ce înseamnă că e singur, patinând pe o gheață beagră, formată doar sub picioarele sale.” (pag. 153-154)
”Doctorul Mike îi spune că a trăi fără să observi că trece timpul se numește stare de evitare.
-E un lucru obișnuit în rândul victimelor traumelor, spune el. Pierd șirul orelor, uneori al zilelor. Își trăiesc viața, însă creierul lor pare să nu înregistreze experiențele. E ca și cum creierul nu bagă de seamă; nu este atent.
-Mi-ar plăcea să fiu în fiecare zi într-o stare de evitare.” (pag. 136)
Nu am discutat deloc despre planurile paralele, dezvoltate cu multă abilitate de scriitoarea Ann Napolitano. În primul rând, este reconstituit cu exactitate accidentul aviatic, cu schimbările de vreme și de temperament al piloților, cu acțiunile incorecte luate de aceștia și cu multiplele lor consecințe (o parte din ele având ceva substrat real). În al doilea rând, capitol cu capitol, în paralel cu povestea post-accident a lui Edward, sunt detaliate câteva dintre momentele pre-accident ale persoanelor aflate în avion. Fiecare dintre ele reprezintă crâmpeie de viață, fericite sau mai puțin fericite, ale unor oameni simpli, așa cum suntem toți într-un avion cu necunoscuți, fie că vorbim de fata însărcinată sau de bărbatul în cărucior, de afaceristul ce se crede bărbat fatal sau de stewardesa căreia i se aprind călcâiele.
”Dragă Edward” nu este numai despre suferințe sau tragism. Este o lecție de viață, este un roman psihologic emoționant și cu multe învățăminte, care ne dezvăluie, printr-un exemplu destul de concret, dacă sindromul post-traumatic poate fi izolat sau vindecat într-o lume normală, dincolo de șocurile provocate de războaie.
Puteți cumpăra cartea: Editura Litera/Libris.ro/Elefant.ro.
(Sursă fotografii: Litera.ro, Goodreads.com)
