Carti Carti pentru copii

Şapte aventuri fantastice printre poveşti şi stele misterioase: „William şi secretele universului”, de Gertrude Kiel

„William şi secretele universului”, de Gertrude Kiel
Editura Humanitas Junior, Bucureşti, 2024
Traducere din daneză de Georgiana Bozîntan
Ilustraţii de Gunvor Rasmussen

A fost demult o săptămână ploioasă dintr-o lună iulie care, în mintea mea, se voia cu totul scăldată în razele calde ale soarelui, în freamătul blând al firelor de iarbă şi în mireasma îmbătătoare a florilor de trandafir. La început, copilul de atunci s-a întristat, la gândul că jocurile şi plimbările trebuie să se domolească, până ce va sosi iar vremea menită lor.  Dar mai apoi, ca dintr-un vis, vocea bunicului mi-a amintit că port în mine o dorinţă. Şi aşa se face că, sub blânda lui privire, am învăţat să explorez, cu ochi curioşi şi cu paşi mici, dar foarte siguri, lumea tainică străjuită de litere, imagini şi cuvinte.

Iar bucuria în faţa primei poveşti care mi-a demonstrat că aşteptarea cea grea a luat sfârşit pentru totdeauna nu a fost mică. De dincolo de hotarele minţii, se făcea că fiecare formulă magică a basmelor părea să îmi şoptească acelaşi vechi şi tainic adevăr, care spunea că cine a apucat să pătrundă prin portalul magic care leagă viaţa noastră de tărâmul lui A fost odată, nu va obosi niciodată să soarbă din elixirul dătător de speranţă şi înţelepciune. Şi rând pe rând, fiecare plonjare în acest nesfârşit ocean se împletea cu nenumărate întrebări, aparent greu de elucidat, dar al căror răspuns nu înceta să apară, dintre semnele negre încrise pe pagini decorate deopotrivă în alb şi în culori vii.

Iar atunci când vremea poveştilor cu Zâne Bune şi Feţi Frumoşi părea că a rămas în urmă, altele au prins viaţă, chiar sub ochii mei, descifrându-mi tainele unor timpuri necunoscute, străjuite însă de acele mari personalităţi care, la vremea rânduită, au dăltuit soarta lumii, iar astăzi devin personajele unor istorii pe cât de vechi, pe atât de nemuritoare.

Şi astfel, pot să spun că am fost, la rândul meu, un William – acel băieţel care, într-o vacanţă de vară ce nu părea să se arate deloc atrăgătoare, pătrunde în tainele unei poveşti despre patru copii care, în vreme de război, au întrezărit într-un banal şi vechi şifonier o uşă către o lume minunată şi magică. Iar din acel moment, dorinţa protagonistului nostru de a pătrunde într-un astfel de dulap, menit parcă să îmblânzească zilele lungi şi plicticoase petrecute în casa unei mătuşi excentrice şi morocănoase, transformă mersul greoi printre secunde într-o aventură de neuitat.

Căci aşa cum lumea, cu întregul ei alai de frumuseţi, a fost plăsmuită în şapte zile, la doar un gând, o voce şi un semn, nici William nu a avut nevoie de mai mult timp pentru a deveni un explorator cu acte în regulă al celor mai nebănuite mistere ale universului. Iar în vreme ce fiecare lentilă veche părea să se transforme într-o piesă nouă din marele şi nesfârşitul joc de puzzle al ştiinţei, băieţelul descoperă că, de fapt, Soarele, Luna, planetele şi stelele răsar în calea noastră pentru a-şi spune povestea şi a ne invita, măcar pentru puţină vreme, să zburăm cu mintea către cerul locuit odinioară de zei, pentru ca mai apoi să poposim fără teamă printre literele şi cifrele care, împletite într-un dans neobosit, au preschimbat viaţa într-un cânt magic. Iar mai târziu, din el au prins viaţă cele mai provocatoare viziuni despre lume, în care fiecare cânt al zeilor trezea în om dorinţa vie de a deveni, la rându-i creator, demn mesager al tainelor care transformă arta şi ştiinţa în oglinzi ale timpurilor:

În ziua de azi avem sateliţi şi telescoape enorme care ne pot ajuta să desluşim multe din misterele universului. Dar nu am fi avut toate astea dacă n-ar fi fost oamenii dinaintea noastră care, din toate timpurile, s-au uitat sus pe cer, au adunat cunoştinţe şi le-au împărtăşit urmaşilor lor. Chiar şi fără telescoape şi sateliţi, cerul ne poate spune de fapt incredibil de multe lucruri despre univers şi despre viaţă. (…) Asta dacă învăţăm să ne uităm cu atenţie (p. 29).

Călăuzite de raze luminoase şi vise nemaipomenite, gândurile lui William plutesc printre norii albi care treceau domol pe cer desenând forme fantastice, pentru ca mai apoi, în rând cu aceştia, să se prindă, la rândul lor, într-un zbor. Iar sub ochii noştri, de dincolo de orice vreme sau distanţă geografică, se deshide pentru totdeauna calea către un tărâm unde fiecare formulă matematică pare să îşi găsească ecouri nebănuite în toate acele ţesături de ritmuri şi vibraţii, uşor de descifrat în bătăile inimii, în zgomotele paşilor, în fiecare freamăt al lumii înconjurătoare, unde chiar şi copiii mici recunosc muzica şi se liniştesc când le cânţi.

Şi rând pe rând, Copernic, Galileo, Pitagora, Newton şi alte minţi luminate ale trecutului se prind acum de mâinile şi minţile noastre pentru a ne reaminti că, deşi vremea jocurilor a rămas, poate, ascunsă printre firele de nisip ale diverselor clepsidre, timpul poveştilor pentru copii va dăinui în pas cu viaţa, trezind, înseninând şi înţelepţind spiritele chemate acum să poposească, în linişte, sub tainica lumină a stelelor:

Nu doar ştiinţa e cea care ne ajută să înaintăm în înţelegerea lumii. Aşa cum ştiinţa şi invenţiile s-au ajutat reciproc, (…), tot aşa religia, arta şi poveştile fantastice care se găsesc în cărţi le-au dat uneori idei oamenilor de ştiinţă, care i-au condus la noi descoperiri şi invenţii. Gândeşte-te numai la cărţile pentru copii ale lui Jules Verne. Aproape fiecare invenţie de acolo există în ziua de azi, chiar dacă, atunci când au fost scrise cărţile, erau aproape de neconceput.  (…)

 

„Cântecul stelelor e ascuns în bătăile inimii tale, scânteia luminii e răsuflarea nostalgiei. Misterul nopţii pe bolta cerească se preschimbă în muzică undeva înăuntrul tău. Înăuntrul tău… cântecul stelelor se ascunde în adâncul inimii tale. Lasă-l să crească prin puterea iubirii. Magia nopţii, poezia luminoasă a stelelor, chiar ea e melodia iubirii” (pp. 216 şi 219).

Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Junior/Libris.ro/Cartepedia.ro.

(Surse imagini: https://www.libris.ro/, https://www.babel-bridge.com/, https://www.facebook.com/humanitas.braila)

Articole similare

nymphette_dark99, de Cristina Nemerovschi

Iulia Dromereschi

Stalin cel Bun, de Victor Erofeev

Victor Alartes

Cărți pe scurt: „Până la capătul pământului”, de David Grossman

Tudor Mirică

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult