”Să alergi sau să mori. Jurnalul unui campion”, de Kilian Jornet
Editura Polirom, Colecția Hexagon, Iași, 2014
Traducere din limba catalană de Marius-Adrian Hazaparu
Moto: ”Gustul victoriei este cel care te-agață, te prinde și, asemenea unui drog, te face să-ți dorești să-l simți din nou, te face să o iei de la capăt pentru ca la sfârșitul câtorva luni, sau poate ani, să simți din nou acele secunde de forță ieșită din comun și instabilitate emoțională, acele secunde de fericire dezlănțuită.”
Habar nu aveam cine este Kilian Jornet. Poate cunoscătorii sporturilor extreme avea cunoștințe despre acest sportiv nemaipomenit, dar eu am fost mereu distant față de astfel de competiții, poate cu excepția lui Toma Coconea al nostru. Am regăsit astfel aventuri neasemuite, munți de neatins, peisaje spectaculoase și un om care nu se lasă niciodată răpus de dureri sau de limite. De altfel, aici stă diferența între Kilian Jornet și ceilalți oameni: își împinge limitele la maximum, nețintând, de obicei, seama de limitările fizice intrinseci ale corpului uman. Este un om ambițios, ce a făcut o pasiune din ceea ce nouă ni se pare imposibil.
Kilian Jornet, aflăm din prezentarea din carte, este campion mondial la ultrarunning și schi-alpinism. Desigur, nu ne pricepem la astfel de sporturi, dar Kilian reușește să ne convingă dacă nu să le practicăm, măcar să le apreciem și să devenim interesați de sport în general. El este un alergător pe și peste munți, un om care încearcă să treacă peste anumite bariere, să fie un model pentru tineri și pentru cei care nu reușesc să depășească obstacolele, deși acestea nu sunt deloc insurmontabile.
Ce mi-a plăcut foarte mult la această carte este că am aflat multe dintre încercările lui Kilian de a doborî recorduri. Nu s-a menajat deloc în scris și, de aceea, a reușit să ne dezvăluie aproape toată părțile succesului, chiar dacă a sărit peste multe dintre etapele premergătoare curselor, fie că vorbim despre multe ore și zile de pregătire fizică sau psihică, fie că vorbim de problemele financiare (aproape insurmontabile, cu siguranță, într-un astfel de sport, niciodată dorit de mass-media), fie că vorbim de oamenii care l-au ajutat, l-au sprijinit din spate înainte, în timpul sau după curse.
Oricum, omul e nebun, așa pare de la distanță. De exemplu, în 2011 a câștigat cea mai veche cursă de 100 de mile din lume, Western States Endurance Run, din Sierra Nevada (California). O nebunie. Sau a stabilit record de viteză la urcat și coborât pe vârful Kilimanjaro, cel mai înalt vârf din Africa. Sau a alergat în aproximativ opt zile 800 de kilometri, așa-numitul traseu Transpirenaica, tranversând Munții Pirinei de la Oceanul Atlantic până la Marea Mediterană, între Spania, Andorra și Franța. Reușite exemplare, aproape imposibile, cu un ritm infernal (100 de kilometri pe zi, mers pe jos, prin munți, vă dați seama?), aproape imposibile unui om normal:
”Să câștigi nu înseamnă să fii primul. Nu înseamnă să-i înfrângi pe ceilalți. Să câștigi înseamnă să te învingi pe tine însuți. Să-ți învingi corpul, să-ți învingi limitele, să-ți învingi temerile. Să câștigi înseamnă să te depășești pe tine însuți și să-ți transformi visurile în realitate.”
Trecând peste realizările lui Kilian Jornet, cartea este un excelent exemplu de psihologie a învingătorului. Preocuparea autorului este mai puțin de a exemplifica reușitele sale, deși face și asta, și mai mult de a oferi suportul psihologic necesar pentru ”a alerga atât de mult”, pentru a-ți depăși limitele, pentru a reuși să te subjugi unui ideal, fie acesta și sportiv. Poate prea multă psihologie pentru gustul meu, dar este clar că Kilian Jornet este un învingător, un om care s-a născut și a trăit sub acest spectru și că orice ideal pornește mai mult din interior decât din cărți motivaționale și/sau psihologice:
”Am descoperit că limitele nu se află în corpul nostru. De el depind numai viteza și forța, dar adevăratele limite, cele care ne fac să abandonăm sau să continuăm lupta, cele care ne fac să ne îndeplinim visurile, nu depind de corpul nostru, ci de mintea noastră, de motivația și de dorința noastră arzătoare de a face ca visul să devină realitate.”
Mi-ar fi plăcut să știu mai mult despre omul care stă în spatele sportivului, dar acesta nu este subiectul cărții, ci poate face obiectul unei biografii scrise de o terță persoană. Chiar dacă mi-au plăcut amănuntele despre locurile copilăriei sau despre fosta prietenă, Alba, scopul lui Kilian a fost ca, prin intermediul unor povești despre cele mai de succes curse ale sale, să ne transforme în niște alergători, în niște oameni care iubesc sportul și îl practică cât mai des, necondiționat de limitările care ni se par câteodată insurmontabile. O carte despre repere, despre oameni care și-au îndeplinit idealurile și care și-au transformat hobby-urile în lucruri pe care le fac zilnic, în joburi cărora li s-au dedicat cu trup și suflet. Poate așa vă veți ambiționa și voi (și eu!) să alergați!
1 comment