„Fete bune, fete cuminți”, de Ramona Boldizsar
Editura Humanitas, București, 2025
Volumul de proză scurtă Fete bune, fete cuminți marchează o etapă importantă în parcursul literar al Ramonei Boldizsar, cunoscută ca poetă (autoare a două volume de poezie minunate: Nimic nu e în neregulă cu mine, care s-a bucurat de două ediții și mai recentul Spune-mi unde să apăs mai tare, în care pune mai mult accent pe experiența de mamă), coordonatoare a colecției editoriale Amaterasu a Editurii Cartex, în cadrul căreia acoperă și partea de marketing online, bloggeriță (o găsiți la ramona.boldizsar unde scrie despre ce și cum citește, dar și despre experiența de mamă și nu numai), creatoare de conținut cultural în spațiul booktok și bookstagram, realizatoarea unui podcast despre literatură, Perfect contemporan, co-fondatoare și redactor la site-ul cultural-feminist subversiv.ro și autoare a mai multor articole despre literatură, experiența de cititoare, societate etc., pe diverse platforme culturale.
După această, sper eu, cuprinzătoare introducere, trebuie să menționez și că se remarcă ca o voce feministă coerent articulată în literatura contemporană românească. După două volume de poezie centrate pe feminitate, maternitate, corporalitate și raporturile de putere care modelează identitatea feminină, trecerea la proză scurtă nu apare ca o ruptură, ci ca o continuare firească a unui demers tematic deja asumat, de data aceasta într-o formulă narativă directă. O carte pe care, dacă îmi amintesc bine am cumpărat-o de cum am intrat în Romexpo la târgul de carte Gaudeamus de anul trecut, pe care mai apoi s-a întâmplat să o găsesc pe listele de recomandări ale filme-cărți de anul acesta, la scurt timp după ce am terminat de lectura. De aceea, cred eu, că a fost un semn să las mai jos câteva idei legate de această carte, a doua citită pe anul 2026, pe care o recomand cu multă căldură.
Structurat în texte numeroase și relativ scurte, de aproximativ trei–patru pagini fiecare, volumul funcționează ca o suită de micro-narațiuni care surprind ipostaze recurente ale existenței feminine: copilăria, adolescența, tinerețea, relațiile de familie, prietenia, intimitatea, raportarea la corp, la autoritate și la așteptările sociale. Titlul, Fete bune, fete cuminți, are o evidentă funcție ironică, trimițând la discursul normativ care însoțește fetele încă din primii ani de viață și care le prescrie comportamente acceptabile: decență, supunere, grijă față de aparențe, absența furiei sau a vulgarității. Cartea problematizează tocmai aceste imperative, nu prin demonstrație explicită, ci prin acumularea de situații, reacții și stări care dezvăluie costurile emoționale ale unei educații bazate pe conformare.
Un aspect esențial al volumului Fete bune. Fete cuminți este modul în care coerența sa nu rezultă dintr-o intrigă comună sau din personaje recurente, ci dintr-o rețea de experiențe afective și sociale care se repetă sub forme diferite. Titlul devine un principiu de organizare internă: nu doar o etichetă ironică, ci o cheie de lectură care permite cititorului să recunoască mecanismele prin care fetele și femeile sunt modelate, temperate sau reduse la tăcere într-un cadru patriarhal. Personajele sunt legate de o vulnerabilitate structurală, dar și de o viață interioară intensă, uneori contradictorie, care nu caută formule explicative sofisticate, ci se exprimă prin anxietăți cotidiene, autoanalize fragmentare și încercări de a da sens propriilor alegeri. Această opțiune stilistică consolidează senzația de autenticitate și apropie proza de experiența reală a gândirii, așa cum ea se produce spontan, dezordonat, adesea inconfortabil.
În același timp, volumul poate fi citit ca un exercițiu de revendicare a dreptului „personajelor feminine” de a gândi, indiferent de subiectul gândirii lor, fie el banal, obsesiv sau inconsecvent. Iar acele ghilimele sunt pentru a semnala tocmai această problemă reflectată în literatura clasică scrisă de bărbați care pretinde că suprinde femininul, dar și asupra faptului că însăși societatea croiește un anumit parcurs al femeii. Ce m-a cucerit sau fascinat este faptul că fiecare proză în parte conturează naumită stare, o emoție anume. Scriitura pornește frecvent de la detalii concrete, scene minore sau gesturi aparent lipsite de importanță, care devin pretexte pentru explorări mai ample ale identității și ale raportului dintre sine și lume.
Influențele unor autoare precum Clarice Lispector, Annie Ernaux sau Rachel Cusk pot fi intuite ca afinități de sensibilitate: interesul pentru interioritate, pentru tensiunile invizibile și pentru existența feminină lipsită de spectaculozitate. Refuzul de a impune o lectură „corectă” volumului confirmă această deschidere: cartea este desăvârșită abia în întâlnirea cu cititorul, iar valoarea ei stă tocmai în capacitatea de a provoca reacții, fie ele de empatie, disconfortnu rămâi indiferent.
Una dintre cele mai evidente calități ale volumului este atenția acordată trăirilor interioare ale personajelor. Ramona scrie cu precizie despre frică, rușine, dorința de validare, furie sau sentimentul pierderii unor drepturi afective care nu pot fi niciodată recuperate pe deplin. Aceste emoții nu apar izolat, ci sunt constant raportate la un „bagaj” acumulat din copilărie, la gesturi aparent minore, la replici sau tăceri care au creat, în timp, modul în care personajele se raportează la ele însele și la ceilalți. Proza Ramonei este, din acest punct de vedere, a cauzalității emoționale: reacțiile sunt explicabile, niciodată arbitrare, chiar și atunci când sunt contradictorii.
Din punct de vedere stilistic, volumul se remarcă printr-un stil de exprimare natural, lipsit de artificii inutile, dar simți că autoatrea lor a făcut fix ce și-a propus, nimic nu este lăsat în derizoriu. Se simte exercițiul poetic al autoarei în economia frazei, în ritm și în capacitatea de a sugera mult cu mijloace aparent simple. Narațiunea este adesea concentrată, cu un minimum de descriere exterioară și un accent constant pe interioritate. Umorul, prezent discret, dar eficient, funcționează ca un contrapunct al tensiunii emoționale și contribuie la autenticitatea vocilor narative. Este un umor care nu banalizează trauma, ci o face suportabilă, recunoscibilă, uneori chiar eliberatoare.
Din perspectivă estetică, Fete bune, fete cuminți se înscrie într-o direcție a prozei contemporane preocupate de experiența feminină fără a o idealiza sau schematiza. Feminismul volumului nu este unul declarativ, ci rezultă din felul în care sunt construite situațiile și personajele, din modul în care sunt demontate așteptările sociale și din recuperarea unor voci care, de regulă, rămân marginale sau considerate „nesemnificative”. Boldizsar nu propune modele, ci descrie procese: formarea identității sub presiune, internalizarea normelor, încercările, uneori eșuate, de a le contesta.
Importanța literară a acestui volum rezidă tocmai în această capacitate de a transforma experiențe comune în materie literară relevantă, fără a cădea în confesiune gratuită sau în didacticism. Proza Ramonei Boldizsar are o dimensiune empatică puternică: cititorul are senzația că a trecut deja prin stările descrise, chiar dacă nu a trăit exact situațiile respective. Această recunoaștere nu este întâmplătoare, ci rezultatul unei observații atente și al unei scriituri care mizează pe adevărul emoțional, nu pe spectaculos.
La finalul lecturii, rămâne nu doar impresia unui volum solid de proză scurtă, ci și curiozitatea legitimă legată de o eventuală construcție de mai mare amploare. Un roman semnat de Ramona Boldizsar ar avea, fără îndoială, premisele unei explorări cu atât mai amănunțite, realiste și nuanțate a acelorași teme care, în această carte, sunt deja articulate cu o nemaipomenită atenție la detaliu.
Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas.
Sursa foto autoare: radioromaniacultural.ro; Sursă foto copertă: humanitas
