In talciocul lui Dan Alexe (Dan Alexe’s Flea Market) am citit in aceasta saptamana un articol curajos si raspicat despre ‘Rady Gyr si obscenitatea poeziei patriotice’: ‘…mitul Radu Gyr a căpătat proporții grotești. In arsenalul angelizării fostului comandant legionar și poet minor, ce a oscilat între imitații din Arghezi și Ion Pillat, se numără și faptul că pe cînd era director al teatrelor, în momentul în care regele Mihai a proclamat Statul Național Legionar, Gyr ar fi dispus crearea „primului teatru evreiesc din Europa“. Realitatea acelui teatru a fost exact inversul celor pretinse azi: Crearea teatrului Barașeum și interdicția făcută evreilor de a juca oriunde în altă parte în România a fost măsura violentă a unui regim totalitar si xenofob. Gyr și cei din jurul lui nu au creat „primul teatru evreiesc“, ci au interzis actorilor etichetați drept „evrei“ să joace oriunde altundeva în țară, sub amenintarea unor severe sancțiuni. I-au strâns intr-un ghetou artistic, la București, cu toate dramele care au decurs de aici pentru cei din toată țara care și-au pierdut definitiv slujbele, și lăsând un singur loc pentru evrei, în București, unde nu se puteau juca decât piese… scrise de evrei. Invers, legea le interzicea etnicilor români să lucreze în acel teatru. Adio personal tehnic și orice legătură practică cu lumea de afară.’
La 25 de ani de la caderea zidului de la Berlin si prabusirea blocului sovietic Vladimir Tismaneanu reaminteste aportul urias adus de Alexandr Soljenitin in cartile sale: ‘Datorită lui Soljeniţîn, omenirea a aflat ce a însemnat supravieţuirea în lagărele staliniste. Cu un curaj extraordinar, el a ţinut piept imensului aparat poliţenesc al statului totalitar comunist. Când nu au mai ştiut cum să-l amuţească, când campaniile defăimatoare nu mai serveau la nimic, Brejnev, Suslov şi Andropov l-au expulzat. Din exil, Soljeniţîn a continuat să lupte împotriva minciunii, scriind cu o mistuitoare pasiune şi adaugând mii şi mii de pagini epopeii istorice a unei Rusii martirizate. A fost una din marile conştiinţe ale veacului douăzeci. A fost în egală masură un titan al literaturii ruse şi mondiale. Premiul Nobel, dezonorat prin decernarea sa unui Solohov, a fost reabilitat în momentul când i s-a acordat lui Soljeniţîn. Mai târziu, într-o discuţie cu Susan Sontag, Iosif Brodsky, el însuşi laureat al premiului, insista că tot ce scrisese Soljeniţîn despre crimele comuniste era adevarat. Cărţile sale, între care “Primul cerc”, “Pavilionul canceroşilor”, “Roata roşie” (romanul monumental despre război şi revoluţie), “Viţelul şi stejarul”, “Arhipelagul Gulag” fac parte dintr-un tezaur nemuritor al adevărului şi demnităţii. Soljeniţîn însă nu a fost doar creatorul unui complex univers estetic, ci şi cel care a adus tema lagărelor în prim-plan, a demonstrat că utopia bolşevică era inseparabilă de distrugerea individului, de malaxarea conştiinţelor şi de distrugerea valorilor esenţiale.’
Despre ‘Un singur cer deasupra lor’, cartea Ruxandrei Cesereanu, finalista la premiul ‘Augustin Fratila’ a scris in aceasta saptamana Wilkins Micawber la ‘Ce am mai citit’: ‘Că-i roman au ba (despre ontologia romanului se pot scrie biblioteci întregi, se ştie) Un singur cer deasupra lor este o carte incitantă, cu multe pasaje de o tensiune remarcabilă, stropită pe alocuri de picăturile unui estetism poate cam strident pentru gustul unora din cititori, dar în orice caz, un exerciţiu interesant de portretistică sui generis.’
Marius Chivu scrie in blogul Carturesti despre ‘Nimicul de temut’ al lui Julian Barnes: ‘Nimicul de temut ar trebui să se vîndă cu o banderolă-avertisment pentru cei care cred în Viaţa de Apoi. Nu din cauza dezolării imaginii nimicului, ci a inteligenţei şi sincerităţii cu care e scrisă, pentru că simţi nu jubilaţia, ci deznădejdea lucidă a raţionalistului la tot pasul. Pentru mulţi însă, sper că pentru cît mai mulţi, cartea e un fel de coaching pentru moarte.’
(Dan)
Mi-a placut joaca din Strada Dughenelor Intunecoase, de Patrick Modiano. Ca de obicei, timpul nu ma lasa sa fac recenziile foarte repede, dar le citesc pe ale colegilor din blogosfera. Una dintre ele este a lui Sowilo, de pe SemneBune.ro: ”Strada dughenelor întunecoase poate fi interpretată și ca un joc indescifrabil al memoriei, un labirint care pare că nu se mai termină, un joc de-a baba oarba cu propria minte care nu vrea să renunțe la cortina ce ascunde atâtea secrete. Nu știu de ce, dar romanul are acea angoasă întâlnită la scriitorii de sfârșit de secol XIX, un fel de resemnare în fața sorții și poate și a morții. Cartea poate fi cititîă de orice pasionat de lectură, chiar și de una deloc impresionată ca mine, pentru că, așa cum am spus mai sus, prefer puține personaje cu o acțiune liniară, care să ducă undeva.”
Am fost fascinat de Stoner, o carte incredibila. Despre aceasta carte a lui John Williams a scris Razvan van Firescu: ”Romanul lui John Williams strânge ecouri ale unor scriituri marcante ale literaturii americane. Se simte suflul unora precum Faulkner, Steinbeck sau Wolfe. Williams reușește să facă lirismul să respire și să se facă auzit într-o proză mai apropiată unui stil realist, frust și direct. Missouri prinde viață și se formează sub ochii cititorului, orașul, oamenii, locurile devenind din ce în ce mai reali. Te trezești, deodată, captiv în lumea universitarilor din Missouri și totul începe să se contureze cu o claritate demnă de un film documentar. Williams are talentul și capacitatea de a scrie astfel încât cuvintele sale să devină imagini și povestea sa să se înfiripe concret în mintea cititorului – un talent pe care doar marii scriitori îl au și nu le iese întotdeauna.”
(Jovi)
Contributori: Dan, Jovi.
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Caleidoscopul unei jumătăți de veac în București (1900-1950) și alte pagini memorialistice”, de Constantin Beldie
-”America de peste pogrom”, de Cătălin Mihuleac
–”Odinioară în București”, de Nicolae Vatamanu
-”Astăzi mai bine nu m-aș fi întâlnit cu mine însămi”, de Herta Muller
-”Ora regelui”, de Bogdan Șerban-Iancu
-”Bărbați fără femei”, de Haruki Murakami
-”Herghelia verde. Însemnările vraciului Sofur despre Timur Lenk”, de Octavian Simu
