Catalina Miciu de la blogul Carturesti a citit cu intarziere de cativa ani ‘Medgidia, orasul de apoi’ a lui Cristian Teodorescu, o carte pe care am citit-o si recenzat-o si eu aici scurt timp dupa aparitie, si am citit-o la fel ca si ea pe nerasuflate: ‘Cristian Teodorescu compune portretul orașului Medgidia din 103 de povestioare – e-un puzzle pe care îl poți începe de oriunde, ceea ce ne spune însuși autorul în prolog. Câteva dintre povestioare (diminutivarea nu vine de la lipsa importanței lor, ci de la faptul că fiecare nu depășește câteva sute de cuvinte) au fost publicate în România literară, iar cei care le-au citit și au recunoscut poveștile bunicilor lor l-au sunat pe Teodorescu să îi atragă atenția că a exagerat sau că a uitat alte amănunte. Și din acest motiv Medgidia, orașul de apoi e un volum special – un compendiu de amintiri colective, mărturie a istoriei unui oraș de provincie din România inter și imediat postbelică.’
Alina Gosa de la ‘Raftul cu idei scrie despre ‘Eu o sa vorbeste dragut candva’ de David Sedaris: ‘Antidotul perfect pentru zilele gri si mohorate de toamna, Eu o sa vorbeste dragut candva este o lectura placuta, amuzanta si usoara. Nu pentru ca momentele evocate de Sedaris ar fi neaparat astfel, ci dimpotriva. Dar maniera in care le expune, tonul si tonusul sau transforma orice subiect, oricat de spinos, jenant sau trist, intr-o sursa de umor.’
LaPunkt publica un interviu exclusiv luat de Cristian Pătrăşconiu Ludmilei Ulitkaia: ‘CP: De fapt, de ce scrieţi? Care e răspunsul dumneavoastră acum – şi dacă el diferă de răspunsul pe care vi-l dădeaţi la aceeaşi întrebare acum 20 sau 30 de ani? LU: Eu cred că sînt un „grafoman” clasic: îmi place să scriu! Şi această calitate este necesară oricărui scriitor. Am cunoscut pe foarte mulţi oamen strălucitori – sau măcar pe cîţiva – care deţineau toate calităţile necesare unui scriitor, dar cărora nu le plăceau să scriu, nu iubeau acest proces, acest travaliu. Anume: să se aşeze şi să înceapă să scrie era, pentru ei, ceva foarte dificil. În ce mă priveşte: iubesc acest lucru. De aceea, eu cred că acesta este, pentru actul şi faptul de a scrie, ceva esenţial, ceva extrem de important.’
(Dan)
Mihai Iovănel a luat la puricat textele de proză scurtă din numărul 2 al revistei Iocan și face un clasament al celor mai bune și mai slabe texte, într-un articol publicat pe Scena9.ro. Pe primul loc, cel al lui Bogdan-Alexandru Stănescu, Barbut: ”N-aș putea spune că povestirea lui Bogdan-Alexandru Stănescu a fost o surpriză, pentru că îi mai citisem câteva proze. Autorul, cu performanțe în poezie, eseu și proză, este probabil scriitorul douămiist cel mai multilateral înzestrat (cel puțin până nu se apucă Dan Sociu și de critică literară). Spre deosebire de poezia lui Stănescu (livrescă și „neoclasică” pe filieră britanică, deși infiltrată de un autenticism aproape brutal), proza lui Stănescu e plină de voci din Berceni și Ferentari. De la proza lui Sorin Stoica, marele absent al literaturii douămiiste (mort la doar 28 de ani), sau de la Băieți de gașcă a lui Dan Lungu, proza românească n-a mai sunat atât de delectabil și de colorat. Basically, textul lui BAS n-are poveste, dar creează suspans doar din meseria cu care își fâțâie protagonistul de colo până colo, prin medii interlope sau doar bercenești, speculând vorbirea personajelor și câte-un detaliu șmecher. Am citit povestea de două ori, a doua oară doar ca s-o aud cum sună (în cap). Ah, și motanul Pulică Frânaru e o apariție de mare efect.”
Liviu Szoke scrie pe blogul FanSF despre una dintre aparițiile recente de la Editura Nemira, ”Arhanghelul Raul”, de Ovidiu Eftimie: ”Un roman care se citește cu sufletul la gură, plin de umor fin și nu prea, acid, cu vorbe de duh mai reușite (nu toate) sau nu și cu o desfășurare a acțiunii absolut halucinantă: lupte cu demoni scăpați din Iad, călătorii în timp, paradoxuri temporale, creaturi multi-dimensionale care cântă ca un cor de copii în timpul actului sexual, nași CFR blazați și învinși de sistem (dar care luptă până la ultima picătură de sânge cu dracii), un Scaraoțchi deghizat în contabil pentru că birocrații (și birocrația) reprezintă spaima supremă a omului din ziua de azi (chiar că mi-e groază să stau la ghișee, de unde sunt trimis la alte ghișee, aflate bineînțeles în celălalt capăt al orașului, pentru cea mai banală dintre hârtii), un roman care atinge puncte nevralgice ale situației în care a ajuns societatea în ziua de azi. Eu am rămas cu o întrebare în minte: ultima redută în lupta cu sistemul este să faci haz de necaz? Nu mi-au plăcut chiar toate glumele (de care cartea-i plină), nici n-aveau cum să-mi placă toate, și nici finalul cam abrupt, care mai megea, consider eu, lucrat. Dar cred că public există pentru o astfel de poveste și pentru un astfel de autor. Eu unul, cel puțin, aș mai citi povești de genul ăsta.”
(Jovi)
Contributori: Dan, Jovi.
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Totemul lupului”, de Jiang Rong
-”O hologramă pentru rege”, de Dave Eggers
-”La școală cu Regele Mihai. Povestea Clasei Palatine”, de Tudor Vișan-Miu
-”Tot ea… Becoming Meryl Streep”, de Michael Schulman
