Stelian Tanase scrie pe blogul sau despre Baudelaire si iubirile sale: ‘Baudelaire e o aparitie fantomatica prin Parisul descris de Balzac si Eugen Sue. Parizian prin naștere (n 1821 rue de Hautefeuille, nr 17), a trăit la Paris, cu exceptia unor scurte episoade. A schimbat de-a lungul unei vieții nenumărate locuinte in căutarea locului perfect unde să scrie. Dar și unde ăa se alcoolizeze, să consume droguri, să facă dragoste. A fost izgonit de proprietarii care nu-si încasau chiria sau de prea mult zgomot. Obisnuia – cu partenera lui, Jeanne Duval, să faca scandaluri. De spus – Baudelaire era de familie foarte bună. Ar fi putut urma orice carieră burgheză. Lipsit de noroc, rămîne orfan. Își adora mama care îi acorda multa atentie și de care se simțea protejat. A doua drama sufletească atunci cind Caroline Baudelaire se recăsătorește – cu un militar de carierade succes, colonelul d’Aupick. Fiul suportă greu sa stie că mama adorată își imparte sentimentele cu altcineva. E gelos și posesiv. Peisaj emoțional freudian. Tensiunea aceasta nu se va relaxa vreodată. E sursa devieriilor comportamentale ale poetului, mai tîrziu. Baudelaire s-a poziționat constant în opozitie cu tatăl vitreg. Face lucrurile invers decit ar fi dorit acesta. Abandoneaza studiile, nu urmeaza cariera pe care ar fi dorit-o familia ( militară sau diplomație ) si se pierde cu voluptate în boema pariziana, detestata de tatăl vitreg. Afiseaza un teribilism autoimpus pentru a contraria și sfida burghezii din jur. Face mereu pe ultragiatul. Dar Baudelaire avea talent, ca să nu zic geniu. Despre talentul lui, dl Aupick, colonel, general și ambasador, era cît se poate de sceptic. Dacă tatăl lui vitreg era imaginea reușitei în viață, Baudelaire, din contra, era imaginea declasatului. Emotional Baudelaire s-a împărtit cit a trait între două femei 1/ mama sa Caroline d’Aupick – extrem de iubitoare fata de fiul rebel, si 2/ amanta acaparatoare, Jeanne Duval.’
Printre beneficiile colaterale ale perioadei de claustrare pe care o traim majoritatea dintre noi se afla spectacole de teatru pe care Internetul si televiziunile le scot din arhive si le ofera publicului captiv. Printre ele am gasit la ‘liternet.ro’ intr-un articol semnat de Bogdan Burileanu o relatare despre un spectacol vazut acum vreo 40 de ani pe scena Teatrului Mic: ‘Ei bine, oferta Televiziunii publice de a reprograma (fie şi pe TVR 3) Efectul razelor gamma asupra anemonelor a însemnat nu doar o restituire de gală; o reverenţă în faţa unui eveniment teatral de excepţie – cum a fost montarea Cătălinei Buzoianu de la Teatrul Mic, în vremea când conul Dinu Săraru ţinea spatele (politic), iar regretata Mihaela Tonitza Iordache îi băga în repertoriu pe Bulgakov, pe Sorescu şi alte repere majore ale culturii universale. Şi la vremea aceea, spectacolul Cătălinei Buzoianu a uimit, a emoţionat, a încântat. Cu o Olga Tudorache fenomenal de feroce în rolul disperatei nesăbuite Beatrice Hunsdorfer, cu Rodica Negrea în plină explozie de talent, în ipostaza Matildei-Tilly, secondate la aceeaşi vibraţie incandescentă de (pe atunci) tinerele sale colege de generaţie Adriana Şchiopu, Monica Mihăescu, dar şi de venerabila Ioana Ottescu, aceste doamne extraordinare au alcătuit o echipă pentru a căror evoluţie artistică găseşti cu greu epitetele – copleşitor pare, totuşi, cel mai adecvat. Evenimentul era cu atât mai remarcabil cu cât, în prealabil, ecranele bucureştene ale anilor ’70 prezentaseră (încă se mai putea), ecranizarea piesei lui Paul Zindel în regia lui Paul Newman, cu star-ul american Joanne Woodward în fruntea distribuţiei, un succes care răvăşise America de la Broadway până la Hollywood.’
Adriana Gionea scrie la ‘PostModern’ despre romanul lui Lorenzo Marone ‘Mâine poate am să rămân’ aparut in traducere in colectia ‘Raftul Denisei’ de la editura Humanitas fiction: ”Mâine poate am să rămân’ este genul de carte pe care nu știi cum s-o parcurgi. Îi vine s-o devorezi în ritmul alert al frazei rostite de cei din Napoli. Dar, în același timp, ajungi să te lupţi cu tine pentru a mai încetini puţin ritmul lecturii. Nu ai vrea să ajungi la final, să te desparţi de personaje, de amintirile lor, de poveștile și de pofta lor de viaţă când zgomotoasă precum un oraș forfotitor, când plină de nostalgie precum versurile unui cântec sentimental plutind peste înserare.’
De pe ‘Raftul Denisei’ a luat si Sever Gulea de la blogul Libris si romanul maestrului fictiunii de psihanaliza Irvin D. Yalom ‘Minciuni pe canapea’: ‘O poveste populară și captivantă despre limitele și neajunsurile psihanalizei, ‘Minciuni pe canapea’ dezvăluie , într-o perspectivă onestă și indulgentă, dificultățile și pradoxurile unei activități pe cât de complexe uneori, pe atât de miraculoase, o activitate în care terapeutul și clientul se regăsesc mai degrabă în aceeași barcă, într-un proces bidirecțional din care amândoi au de câștigat.’
‘Homeric’, romanul cel mai recent al Doinei Rusti aparut la editura Polirom este recenzat la ‘SemneBune’ de Adelina Sorescu: ‘Romanul ‘Homeric’ ne plasează într-o altă dimensiune, iar evenimentele stau sub semnul superstiției, fie că este vorba despre citirea viitorului sau revenirea în trecut cu ajutorul sângelui-dracului, fie despre elixire cu puteri miraculoase. Autoarea, Doina Ruşti, creează un spaţiu dominat de elemente fanstastice, unde viaţa pulsează în mistere, poveşti cu fantome, ghicitoare, atmosfera stranie din Casa Morţilor, personaje controversate din mahalaua Gorgani, sângele-dracului – floarea magică a cărei mireasmă provoacă vedenii.’
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în ultima săptămână:
-”O viață sănătoasă!”, de Alejandro Algarra, Jon Davis
–”Casa vie. O introducere în științele vieții pe înțelesul copiilor”, de Egor Egorov, Iuri Neciporenko
–”Vulcanii se dezlănțuie!”, de Franziska Gehm
–”Vulcanii fac bombe!”, de Franziska Gehm
–”O dimineață de iubire pură”, de Yukio Mishima
–„Revoluția rusă 1891-1924. Tragedia unui popor”, de Orlando Figes
–”Păcatul originar. O autobiografie”, de Anthony Quinn
–„Nihil obstat. Elemente pentru o teorie a națiunii și naționalismului”, de Dan Dungaciu
–”Ministerul Fericirii Supreme”, de Arundhati Roy
–”Traducătorii sunt scriitori mai buni de literatură” (interviu cu traducătoarea Alexandra Turcu)
(Sursă fotografii: Postmodern.ro, Libris.ro, SemneBune.ro)
